Anunț major al CNAIR: România este în prezent cel mai mare dezvoltator de autostrăzi din UE
România, prin intermediul CNAIR, este în prezent cel mai mare dezvoltator din Uniunea Europeană în sectorul infrastructurii rutiere majore, a anunțat la finalul săptămânii trecute Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Cu 780 de km contractați și aflați acum în faza de proiectare sau de execuție și cu alți peste 240 de km aflați acum în licitație, în România se folosesc la ora actuală cele mai moderne tehnologii pentru construcția și proiectarea drumurilor de mare viteză (autostradă și drum expres)”, scrie pe pagina de Facebook a CNAIR.
Sistemul avansat Building Information Modeling este utilizat de către CNAIR pentru construcția de autostrăzi în România
O soluție de vârf deja utilizată pentru proiectarea celor patru loturi ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș (68,5 km) este Building Information Modeling (BIM). Aceasta tehnologie permite simularea în spațiu tridimensional a oricărui obiect de construcție, conform reprezentanților CNAIR.
Conform reprezentanților CNAIR, tehnologia BIM este direct conectată la baza de date, iar modelul rezultat nu doar că include liniile de sprijin și textura materialelor, ci și date tehnologice și economice relevante pentru construcție.
Prin utilizarea acestei tehnologii în proiectare, se iau în considerare inclusiv caracteristicile fizice ale unui obiect, opțiunile de poziționare a acestuia și costul fiecărui tip de material de construcție.
Antreprenorul turc Makyol, aflat în perioada de 12 luni destinată proiectării celor 4 tronsoane, utilizează încă de la început tehnologia BIM. Acest lucru va influența construcția întregii autostrăzi Sibiu – Făgăraș, care are un cost total de 6,4 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțată prin Programul Transport.
Un exemplu concret este reprezentat de modelarea traseului de 17,61 km din lotul 3 (Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus) al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, care este în faza de proiectare și are termenul de finalizare în anul 2028. Detaliile pot fi vizualizate în videoclipul prezentat mai sus.
CNAIR a făcut anunțul cu o zi după ce CNIR a anunțat lansarea la licitație a studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu. Acesta va include în premieră proiectarea în BIM ca o cerință în caietul de sarcini.
Singura autostradă din România construită de chinezi a început lucrările în forță
Lucrările au început în forță pe Lotul 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului, cel mai nou șantier al unei autostrăzi deschis în România, conform anunțului lui Irinel Ionuț Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Constructorul este compania chineză China Civil Engineering Construction Corporation.
Câți kilometri de autostradă și de drumuri expres va avea România în 2024? 1000 de km pe hârtie
Marcel Ciolacu anunţă inaugurarea a 1.000 de kilometri de autostradă. Premierul a fost prezent, miercuri, la sediul Ministerului Transporturilor, la semnarea a trei contracte pentru obiective de infrastructură rutieră.
„Cred că este pentru prima oară când se semnează trei tronsoane în aceeaşi zi, trei tronsoane în locaţii diferite. Pornim Autostrada Unirii, în sfârşit trecem munţii. Tot A8, acest proiect mult aşteptat, toate trei însumează 65 de kilometri. Se închide o dată cercul pe A0 – Centura. Acest lucru e foarte important astfel încât şi Autostrada Moldovei şi Sudul de la Craiova va avea continuitate până la până la Constanţa. Am fost acum puţin timp împreună cu domnul ministru şi cu domnul director de la CNAIR. Am fost şi la faţa locului, la lucrări, se lucrează. După 30 şi ceva de ani deja avem un tablou şi o perspectivă clară a drumurilor din România şi a investiţiilor”, a declarat Marcel Ciolacu, conform newsweek.ro.
România are în acest moment 995 de kilometri dați în folosință pe 11 autostrăzi și două drumuri expres, iar în anii trecuți s-au inaugurat. în medie, doar câteva zeci de kilometri de autostradă.
Iată stadiul autostrăzilor promise pentru 2024 în România:
Autostrada de centură a Bucureștiului A0 – Sectorul Sud:
- Lot 1 Glina (legătura cu A2) – Vidra: 17 km, stadiul lucrărilor – 84%
- Lot 2 Vidra – Bragadiru (DN 6): 6,3 km (finalizați, dar ne-inaugurați în 2023), 10 km deschiși circulației în 2023
- Lot 3 Bragadiru (DN 6) – Joița (legătura cu A1): 18 km, stadiul lucrărilor – 58%
Autostrada de centură a Bucureștiului A0 – Sectorul Nord:
- Lotul 3: 2 km dintr-un total de 8,5 km necesari pentru valorificarea întregului lot 2 Corbeanca – Afumaţi (finalizat în 2023), din cei 19 km ai tronsonului, doar 9,5 km inaugurați – 0%
Drumul Expres Craiova – Pitești
- Lot 1 Craiova – Robănești: 18 km, stadiul lucrărilor – 59,5%
- Lot 4 Colonești – Oarja Pitești: 32 km, stadiul lucrărilor – 42,5%
Autostrada A7 Moldovei, sectorul Buzău – Focșani
- Tronson 1 Buzău – Vadu Pașii: 4,6 km, stadiul lucrărilor – 26%
- Tronson 4 Mândrești Munteni (DN 23) – Focșani Nord (DN 2): 11 km, stadiul lucrărilor – 27%
Autostrada A7 Moldovei, sectorul Ploiești – Buzău
- Dumbrava – Mizil: 21 km, stadiul lucrărilor – 43%
- Mizil – Pietroasele: 28,35 km, stadiul lucrărilor – 41,2%
Drum expres Brăila – Galați
- 10 km, stadiul lucrărilor – 71%
Drum expres între A3 (Biharia Borș) și centura Oradea
- 13 km, stadiul lucrărilor – 92%
TOTAL: 181 km
Aceste date reflectă stadiul actual al lucrărilor pe tronsoanele autostrăzilor și drumurilor expres în România, conform raportărilor pentru anul 2024. Date prezentate în luna ianuarie 2024
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: autostrăzi România