CFR Călători, Anul Domnului 2024: „WC nefuncțional și o mizerie de nedescris”
www.funkytravel.ro încurajează transportul alternativ, iar jurnaliștii implicați în această platformă folosesc călătoriile cu trenul cât pot de mult. Din păcate, condițiile de călătorie din unele garnituri nu respectă nici măcar cel mai mic standard, iar dovezile foto/video de mai jos confirmă acest lucru.
„Respectul CFR față de cei care merg cu trenul”
Imaginile au fost suprinse în această dimineață ( duminică, 21.01.2024), în trenul IR582, pe ruta Constanța-București. Un adult cu doi copii de 4 ani a plătit puțin peste 162 de lei pentru locuri la clasa a II-a.
În momentul în care unul dintre cei doi copii a vrut să folosească toaleta, tatăl s-a îngrozit.
Imaginile au ajuns și la CFR Călători. Dacă vor avea o reacție, o voi publica.
„CFR a scumpit biletele începând cu 11 decembrie, dată la care a intrat în vigoare noul mers al trenurilor pentru perioada 2023 – 2024. Majorarea nu a fost anunțată în momentul în care CFR Călători a publicat Mersul Trenurilor, intrat în vigoare pe 11 decembrie”.
Context:
Nemulțumirile legate de compania CFR Călători se țin lanț și la începutul anului 2024. Dincolo de întârzierile zilnice cauzate de problemele tehnice (șine defecte, cabluri de înaltă tensiune rupte, etc), dincolo de trenuri neîncălzite și fără curent, călătorii trebuie să suporte și condițiile precare de igienă din vagoane.
Pe bună dreptate, condițiile de călătorie cu majoritatea trenurilor CFR Călători lasă foarte mult de dorit. Scaunele sunt cu jegul gros pe ele, iar pe jos mizeria este la ea acasă. Totul dă impresia că nici măcar o igienizare cât de cât nu se poate face.
„Efectiv îți este scârbă să te așezi pe scaunele din tren”, spunea în urmă cu două săptămâni un alt călător pe ruta Ploiești Sud – București Nord. Și avea și acesta, la rândul său, dreptate.
sursa: funkytravel.ro
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: CFR Călători