adplus-dvertising

Taverna Racilor din Snagov, localul deținut de notoriul Pescobar a ars din temelii

Taverna Racilor din Snagov, localul deținut de notoriul Pescobar a ars din temelii

Omul de afaceri Paul Nicolau, cunoscut sub numele Pescobar, transmite pe rețeaua TikTok că într-adevăr, Taverna Racilor de pe malul lacului din Snagov a ars din temelii. „A luat foc toată locația, nu e niciun fel de victima, nici nu avea de unde că a luat foc noaptea. Avem doar pagube materiale. A ars din temelii, toată locația. Asta este, a luat foc, se face la loc, viața merge înainte”, a spus omul de afaceri, fără să pară foarte afectat de situație. El a mai relatat că în prezent se află în drum spre Constanța, pentru a discuta cu arhitecții care se ocupă de Vila Minerva, relateazaă G4Media.

Pescobar confirmă că Taverna Racilor din Snagov a ars

„Totul se reface. Bine că e iarnă acum (când a luat foc – n.red). După ce am renovat din temelii locația din Snagov… dar vom reface tot”, a mai spus Pescobar despre situația incendiului de la Taverna Racilor Snagov.

Pompierii anunță că incendiul a fost localizat: “A fost realizat dispozitiv de protectie și în spatele restaurantului, în zona de pădure. Au fost alertate 11 autospeciale”, anunță ISU București.

Din primele informații, se pare că incendiul a izbucnit la nivelul acoperișului, care arde integral. Focul este foarte puternic.

“Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un restaurant din Snagov, zona pontonului. Au fost alertate 9 autospeciale de stingere, SMURD, descarcerare. Nu sunt victime.
Arderea se manifesta generalizat la nivelul acoperisului. Acționăm cu autoscara pentru stingere de la înălțime si de pe două laturi ale clădirii,” anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență București.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de 500 de metri pătrați. În interiorul localului se aflau 13 persoane, care au reușit să se autoevacueze până la sosirea pompierilor.

„Taverna Racilor” este rețeaua de restaurante cu specific „pește/fructe de mare”, fondată și condusă de omul de afaceri Paul Nicolau, recunoscut pe rețele de socializare sub numele de „Pescobar”. Localul cu terasă din Snagov a fost deschis recent, respectiv la finalul lunii martie, 2023, fiind amplu promovat pe tețeaua TikTok.

Deși tot în 2023 Pescobar s-a confruntat cu probleme din partea ANPC, restaurantul său din Herăstrău fiind închis după ce s-au găsit mai multe nereguli, omul de afaceri a continuat să înființeze noi localuri anul acesta și la Timișoara dar și la Cluj Napoca.

Îți recomandăm:

Pescobar, apar noi detalii la suprafață. Afaceristul este dator vândut băncii, fiind executat silit. Care este, de fapt, realitatea din spatele pozelor cu mașinile de lux

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate