Pescobar, apar noi detalii la suprafață. Afaceristul este dator vândut băncii, fiind executat silit. Care este, de fapt, realitatea din spatele pozelor cu mașinile de lux
Noi detalii ies la iveală despre Pescobar. Patronul de la Taverna Racilor este în centrul atenției în această perioadă, când inspectorii de la ANPC i-au închis trei restaurante: cel din Herăstrău, cel din Snagov și cel din Timișoara. El se prezintă ca un adevărat milionar, defilând cu nonșalanță mașinile sale de lux: Ferrari, Lamborghini, BMW, relatează Romaniatv.net
Noi detalii ies la iveală despre Pescobar. Paul Nicolau este dator vândut băncii și are poprire pe salariu, fiind executat silit. Așadar, realitatea din spatele pozelor este un pic altfel.
Noi detalii ies la iveală despre Pescobar
În 2022, o societate de executori judecătorești l-a dat în judecată pe Paul Nicolau pentru a încasa sumele poprite de către firma la care acesta este angajat, Commercial Diplomatic Club SRL (care administrează în prezent „Taverna Racilor” din Herăstrău și este deținută de tatăl lui Nicolau).
Potrivit actelor din dosarul de la instanță, „În cadrul dosarului de executare silită (…) a fost emisă la data de 29.04.2022 către terţul poprit S.C. Commercial Diplomatic Club S.R.L., adresa de înfiinţare a popririi asupra venitului net lunar al debitorului Nicolau Paul, până la încasarea sumei de 102.363,89 lei reprezentând debit, comisioane operaţionale şi cheltuieli de executare, adresă comunicată terţului poprit la data de 04.05.2022”.
Așadar, Pescobar era executat silit pentru peste 102.000 de lei, datorie către Libra Internet Bank iar terțul poprit, adică firma care-i dădea salariul, nu părea să rețină sumele care să fie virate băncii.
Totuși, firma, adică Commercial Diplomatic Club SRL, a demonstrat că i-a reținut banii din salariu lui Pescobar: „instanţa reţine că terţul poprit şi-a îndeplinit obligaţia, achitând în contul SCPEJ (…) (executorii judecătorești – n.r.) reţinerile pentru 3 luni, respectiv suma de 1500 lei (a depus înscrisuri în acest sens).”
Pe scurt, firma îi reține lunar din salariu lui Pescobar câte 500 de lei. Ceea ce înseamnă că Paul Nicolau este angajat pe salariul minim pe economie. În acest ritm, suma de peste 102.000 de lei va fi achitată în 204 luni, adică 17 ani.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Pescobar