Dezvăluire șocantă despre piața imobiliară din China: În apartamentele goale din toată țara ar încăpea încă 1,4 miliarde de oameni
Nici măcar populația Chinei, de 1,4 miliarde de locuitori, nu ar fi suficientă pentru a umple toate apartamentele goale din întreaga țară, a dezvăluit sâmbătă un fost înalt oficial de la Beijing, potrivit CNN, titrează Hotnews.
Această informație arată cât de gravă e situația sectorului imobiliar chinez, în ciuda declarațiilor oficiale care susțin că totul e sub control.
Sectorul imobiliar din China, cândva pilonul de bază al economiei, s-a prăbușit din 2021, când gigantul imobiliar China Evergrande Group a intrat în incapacitate de plată, în urma unei măsuri drastice de restricționare a noilor împrumuturi.
Dezvoltatori de renume, precum Country Garden, continuă să se „clatine” și să fie aproape de faliment chiar și în prezent.
La sfârșitul lunii august, suprafața totală a locuințelor nevândute se ridica la 648 de milioane de metri pătrați, conform ultimelor date ale Biroului Național de Statistică (NBS). Aceasta ar fi egală cu 7,2 milioane de locuințe, potrivit calculelor Reuters, pe baza unei dimensiuni medii a locuinței de 90 de metri pătrați.
Această cifră nu ia în calcul numeroasele proiecte rezidențiale care au fost deja vândute, dar care nu au fost încă finalizate din cauza problemelor de lichiditate, sau locuințele cumpărate de speculatori la ultima revenire a pieței din 2016 care au rămas vacante, care împreună reprezintă cea mai mare parte a suprafețelor nefolosite, estimează experții.
În apartamentele goale din toată țara ar încăpea încă 1,4 miliarde de oameni
„Câte locuințe vacante există acum? Fiecare expert dă o cifră foarte diferită, cel mai radical fiind de părere că numărul actual de locuințe vacante este suficient pentru 3 miliarde de oameni”, a declarat He Keng, în vârstă de 81 de ani, fost director adjunct al biroului de statistică.
„Această estimare ar putea fi un pic cam mult, dar 1,4 miliarde de oameni probabil că nu le pot umple”, a spus He la un forum în orașul Dongguan, din sudul Chinei, potrivit unui material video publicat de presa oficială China News Service.
Opinia sa pesimistă asupra acestui sector important din punct de vedere economic, exprimată în cadrul unui forum public, contrastează puternic cu narațiunea oficială potrivit căreia economia chineză este „rezistentă”.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a spus la o conferință de presă recentă că „tot felul de declarații care prezic prăbușirea economiei Chinei continuă să apară din când în când, dar ceea ce s-a prăbușit este acest fel de discurs, nu economia Chinei”.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: piața imobiliară din China