adplus-dvertising

Este ok să ai găuri în CV și pauze în carieră

Este ok să ai găuri în CV și pauze în carieră

Astăzi vorbim despre găurile din CV. Sau, dacă vrei o exprimare mai corporatistă, ”pauzele în carieră”. Dacă studiezi CV-urile trimise de cei mai mulți candidați sau profilurile de pe Linkedin, vei observa că, de cele mai multe ori, schimbările locurilor de muncă se întâmplă fără pauze între ele.

În general, cineva care încheie o colaborare în luna mai a anului, va trece în CV că următorul contract a început în luna iunie. Fix în luna iunie, nu mai târziu. Și cei mai mulți dintre noi știm că asta este, de multe ori, o informație nu foarte adevărată.

Accesează Hacking Work pentru a fi la curent cu tot ce este nou și important pe piața muncii

Mințim pentru a nu avea pauze de carieră în CV

Deseori, între un job și următorul, se întâmplă să nu muncim câteva săptămâni, poate chiar câteva luni. Fie că nu găsim jobul ideal, fie că nu reușim să îi convingem pe recrutori, fie că ne dorim uneori să luăm o pauză, ni se întâmplă celor mai mulți dintre noi să avem aceste pauze de carieră. Cu toate acestea, atunci când ne scriem CV-urile, preferăm să prelungim cu câteva săptămâni sau luni perioadele lucrate efectiv într-un contract de muncă, pentru a nu lăsa ”găuri în CV”, adică perioade de inactivitate profesională.

Decizia aceasta de a ne cosmetiza CV-ul vine de cele mai multe ori din dorința de a întruchipa candidatul perfect, profesionistul valoros curtat de angajatori, care de cele mai multe ori a făcut tranziții rapide, imediate, de la un job la altul. Credem de multe ori că această continuitate a angajamentelor sugerează recrutorului care studiază CV-ul că noi am fost mereu cei care au decis despărțirea de fostul angajator, și nu acesta.

Fiindcă, nu-i așa, nu dă bine în CV să recunoști că uneori angajatorul a fost cel care a renunțat la tine. Asta înseamnă că trebuie să-i și explici recrutorului ce s-a întâmplat de a trebuit să te desparți de acel job și să recunoști că ai fost, o vreme, șomer, voluntar sau involuntar.

CV-ul perfect trezește suspiciunile recrutorilor

Alteori, dorința aceasta de fluiditate a activităților din CV vine să ascundă perioadele în care am avut probleme personale și nu am lucrat, segmentele de timp în care poate am călătorit, am studiat sau efectiv am lenevit, micile intervale sabatice pe care cu toții ni le dorim dar pe care mulți se străduiesc să le păstreze discret, strict în amintirile personale.

Hai să ne privim în oglindă și să fim sinceri: recrutorii știu că e aproape imposibil ca CV-ul să fie atât de fluid și de perfect. Și de cele mai multe ori un astfel de CV stârnește suspiciuni. Da, generațiile mai în vârstă, obișnuite să stea zeci de ani într-un post la un angajator, privesc cu surprindere și dubii CV-urile celor mai tineri, unde contractele de muncă durează doar câțiva ani, uneori doar câteva luni. Da, celor mai experimentați dintre noi perioadele de șomaj li se par experiențe inconfortabile și chiar rușinoase, care e bine să fie acoperite de pudra unui CV bine șlefuit.

E sănătos să ai pauze între joburi și să schimbi profesii

Acelorași semeni, născuți și crescuți în anii comunismului, intervalele sabatice și perioadele de inactivitate profesională li se par deseori de neînțeles, fiindcă relația cu munca a generațiilor X și Baby Boomers a fost una mai degrabă obligatorie și legată simbolic de supraviețuire și prestigiu social. Trebuie să ne schimbăm perspectiva și să îmbrățișăm viziunea celor mai tineri: munca nu mai este obligatorie și nici activitatea profesională nu trebuie să fie continuă. Ba chiar e sănătos să iei pauze între joburi, să schimbi profesii și angajatori și chiar să te resetezi, să te reinventezi profesional.

Generația Z conduce detașat tendința „carierelor cu pauze”, folosind aceste intervale de timp de șase luni sau chiar mai mult pentru a călători, a studia, a se dedica intereselor ori pasiunilor personale sau a dobândi noi abilități. Conform unui studiu recent, 67% dintre membrii generației Z susțin că au dobândit noi abilități sau și-au îmbunătățit competențele și cunoștințele în perioada în care au lipsit de la muncă.

Companiile moderne le oferă oamenilor flexibilitate și sprijin

Auzim tot mai des colegi care își doresc luni de pauză, pentru a se odihni sau ani sabatici, pentru a călători și a se redescoperi. Intensitatea cu care muncim este alta în zilele noastre, viteza de actualizare profesională este deseori una nebună, stresul și presiunea psihologică sunt deseori mai mari, fiind dublate de bombardamentul de informație digitală și expunerea toxică la ecrane.

Așadar, este absolut normal și perfect uman să ne luăm pauze în carieră și să nu le mai ascundem în CV. Recrutorii, unii dintre cei mai stresați profesioniști ai vremurilor noastre, vor înțelege, omenește, rostul acestor întreruperi ale activității profesionale. Iar companiile moderne, înțelepte și umane sunt tot mai deschise la a le oferi oamenilor lor buni flexibilitate, sprijin real în limitarea surselor de stres și, de ce nu, ocazia de a experimenta astfel de pauze în carieră. Fiindcă e mai bine să ai oameni odihniți, interesați, productivi și motivați, chiar dacă își iau vacanțe lungi, decât să te chinui să obții performanțe mediocre cu indivizi frustrați, stresați, obosiți, nemotivați, care nu au mai învățat ceva nou de multă vreme.

Îți recomandăm:

Ai un job bun și pentru copiii tăi?

cuvinte cheie: găuri în cv pauze în carieră

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Doru Șupeală & Hacking Work
Doru Șupeală & Hacking Work
Doru Șupeală este consultant de marketing, management și business, Managing Director al SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili, CEO al companiei Playmaker Consulting, realizatorul podcastului ”HackingWork”, lector al modulului de marketing din cadrul programului Executive MBA al Transilvania Executive Education și autorul cărților ”Employer Branding 100%” (2021) și ”Experiența face diferența” (2017).

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate