Valentin Naumescu (ICDE): 2023, o prognoză mohorâtă în sistemul internațional: traversăm vremuri de furtună și schimbare a lumii
Exact acum un an, pe 1 ianuarie, în grupajul tradițional de scenarii ale ICDE pentru noul an, scriam: „2022 ar putea aduce evoluții cu impact major în politica actorilor globali, chiar mai numeroase, mai substanțiale și mai amenințătoare decât a adus 2021, continuând însă macro-tendințele din anul recent încheiat. Astfel, va continua transformarea relațiilor politice și strategice dintre marile puteri: SUA, UE, China și Rusia,angajate de câțiva ani într-un proces complex de schimbare a ordinii mondiale.
Lumea este cu privirile îndreptate spre negocierile SUA-Rusia din 10 ianuarie, dar în opinia mea aceste negocieri sunt inutile, prost pregătite și nu vor duce la niciun rezultat […], fiind prilejul de care Putin se va folosi pentru a arăta eșecul negocierilor [Rusiei] cu SUA și NATO, neprimirea garanțiilor de securitate și deci pretextul de a mai fura Ucrainei câteva teritorii marginale”[1].
Nu este nicio bucurie să constatăm că ICDE a avut dreptate, iar perspectivele sumbre ale lui 2022 s-au concretizat. Furtuna pe care o traversăm nu se va încheia în noul an.
2023 începe așadar sub semnul războiului. Iar finalul acestui război nu este aproape. Chiar dacă importanți lideri vest-europeni nu au putut să creadă nici măcar cu câteva zile înainte de începutul invaziei că așa ceva mai este posibil în Europa secolului al XXI-lea, iată că pe continentul nostru evoluat este astăzi din nou război, război devastator, înțesat cu mii de crime de război împotriva civililor, de peste 10 luni.
Nu se va termina curând. Acesta este războiul care conține în el germenii marii confruntări definitorii a unei perioade de tranziție între două ordini mondiale. Ce va prevala oare în această uriașă tensiune, forța dreptului internațional (evident de partea Ucrainei, cu toate argumentele juridice din tratatele, acordurile, rezoluțiile și memorandumurile existente) sau dreptul forței militare (a Rusiei), care dorește revizuirea ordinii de securitate post-Război Rece, incluzând frontierele republicilor post-sovietice, și revenirea acestora sub dominația Moscovei?
De modul în care se va încheia acest război, cu un rezultat corect și drept (adică victoria Ucrainei) sau incorect și nedrept (victoria Rusiei) va depinde în mare măsură cristalizarea noii ordini de securitate europene, amenințată de imperialismul rusesc rudimentar, revanșard și criminal.
Este esențial să înțelegem că va exista o diferență între evaluarea rezultatului războiului și a câștigătorului/învinsului, în funcție de perspectiva de timp la care ne raportăm. Pe termen scurt, nu știm care dintre cele două armate va avea un an 2023 de succes. Este posibil ca Rusia să păstreze controlul asupra unor teritorii ucrainene, chiar dacă Ucraina va mai elibera unele zone.
Pe termen lung (la orizontul anilor 2030, de exemplu), nu am nicio îndoială că Rusia va pierde acest război, indiferent de eventualele cuceriri teritoriale, iar verdictul va fi clar pentru toată lumea, inclusiv pentru ruși și pentru regimul post-Putin de la Moscova, de la vremea respectivă.
Când se va face bilanțul lucid, la rece, al războiului, va fi clar că balanța cost-beneficii a Moscovei va fi una negativă, cu pierderi incomparabil mai mari decât eventualele câștiguri teritoriale – pierderi militare și umane importante, pagube adânci în economie, înapoiere tehnologică, izolare internațională, o Ucraină pro-occidentală, independentă (chiar dacă mai mică decât cea din 1991) și cu adevărat desprinsă definitiv de Rusia, un sentiment extins de rusofobie în Europa și în lumea occidentală, credibilitate și prestigiu internațional la pământ pentru Moscova etc., adică o Rusie retrogradată cu cel puțin 20-30 de ani pe scara istoriei.
Dar, cum spuneam, sfârșitul acestui război nu este aproape. Ceea ce am spus mai sus referitor la faptul că Rusia va pierde acest război pe termen lung nu se aplică în 2023. Nu este realist să ni-l imaginăm pe Putin acceptând să-și retragă trupele de ocupație din Ucraina și nici pe Zelenski acceptând să renunțe la teritorii care aparțin statului ucrainean, în favoarea Rusiei.
Soluția diplomatică nu există pe termen scurt.
În 2023, luptele nu numai că vor continua, dar în prima parte a anului chiar se vor intensifica. Nici pacea, nici negocierile nu sunt posibile pornind de la aceste poziții esențialmente incompatibile și fundamental divergente. Ce ar fi de negociat cu agresorul și dictatorul Putin, înainte de retragerea trupelor rusești de ocupație din Ucraina?
Cel mai probabil, pe termen scurt va urma o escaladare a războiului, în lunile următoare. O nouă ofensivă a Rusiei în lunile de iarnă ar viza, în destul de probabila strategie a Kremlinului, obținerea unor câștiguri teritoriale maximale și a unei poziții cât mai bune în perspectiva unor eventuale negocieri de încheiere a războiului cu constatarea „realității de pe teren”, care ar putea avea loc în 2024.
La fel ar putea gândi însă și Kievul – mai întâi o campanie militară reușită, pentru a-și elibera (total sau parțial) teritoriile ocupate din est și din sud, și apoi negocieri cu Moscova, tocmai pentru a evita scenariul preferat al rușilor – politica faptului împlinit, urmată de negocieri pentru consacrarea și recunoașterea internațională a unei noi realități, schimbată prin mijloace militare.
Deci, intensificarea războiului este cel mai probabil scenariu pentru prima parte a anului 2023, în timp ce apelurile internaționale la negocieri de pace vor suna în gol, de o parte și de alta. Iar Ucraina trebuie susținută militar și financiar de SUA, NATO și UE indiferent cât va dura războiul, în timp ce toate anexările și cuceririle teritoriale ale armatei ruse în Ucraina vor fi nerecunoscute pe plan internațional.
Vor continua presiunile știute și neștiute, văzute și nevăzute, pentru schimbarea din interior a regimului Putin, care a împins Rusia în această nesăbuită aventură, din care nu mai poate avea o ieșire onorabilă. Vor mai cădea ruși cu funcții importante de la etaj. Eșalonul secund al sistemului de putere de la Moscova (siloviki – greii din cercul puterii, adică armată, servicii de securitate și câțiva politicieni cu ambiții) urmează să evalueze ce este mai bine pentru propriul interes să facă – să îl susțină în continuare pe Putin sau să îl elimine de la comandă.
Dacă masa critică a schimbării se va atinge, adică numărul celor care vor realiza că Putin îi conduce spre o fundătură va fi suficient de mare și că ei vor avea de acum înainte mai mult de pierdut pe plan personal dacă îl vor susține pe Putin decât dacă îl vor elimina, o schimbare s-ar putea produce la Moscova până la sfârșitul anului 2023. Nu avem deocamdată nicio garanție că regimul post-Putin va fi unul democratic, care va abandona definitiv delirul imperialist și războinic al Rusiei.
Nu va fi însă pace între Rusia și Ucraina atâta timp cât Putin va rămâne la putere și cât ideologia imperialistă a „lumii ruse” (Russkiy Mir) va debiliza mințile înapoiate ale rușilor. Chiar dacă actualul președinte ar fi înlocuit de la putere până la sfârșitul anului, nu există indicii nici că noul conducător va fi unul democrat, nici că se va grăbi să retragă armata rusă din Ucraina.
Să nu confundăm încheierea războiului cu pacea. Încheierea războiului înseamnă oprirea luptelor și un armistițiu. Pacea înseamnă soluționarea pe fond a conflictului, consfințită printr-un tratat de pace în care părțile cred cu adevărat și nu mai au nicio revendicare una de la cealaltă, diferendul fiind stins definitiv. Nu avem niciun motiv să credem că 2023 va aduce pacea adevărată între Rusia și Ucraina. Este posibil ca spre finalul anului următor luptele să înceteze, sub presiunile internaționale. Dar pacea propriu-zisă este departe, probabil la distanță de generații.
Un conflict înghețat, de tipul celui rezultat după Acordurile de la Minsk (2014 și 2015), ambele eșuate, ar fi cea mai proastă soluție pentru Ucraina. Conflictul înghețat ar ține Ucraina blocată, fără șanse de a-și îndeplini aspirațiile de aderare la UE și NATO, și ar lăsa deschisă posibilitatea unei noi invazii pe scară largă a Rusiei, peste 10-15 ani, după ce Moscova își va fi refăcut forțele militare.
Fac parte din categoria celor care cred că este dreptul Ucrainei să-și apere țara cu arma în mână atâta timp cât pot și doresc să o facă și doar Kievul poate decide când, dacă și în ce condiții ar dori să negocieze cu Rusia. Niciun apel din Occident la negocieri cu Putin și la așa-zise „soluții diplomatice” nu este binevenit, dacă este împotriva dreptului și voinței ucrainenilor de a-și elibera teritoriul ocupat de armatele lui Putin. Și, pentru că Ucraina nu se apără doar pe sine ci și regiunea nefericită a Europei de Est și ordinea de securitate europeană post-1991, inclusiv UE și NATO în forma lor actuală, este obligația morală a Occidentului de a susține efortul de război al Ucrainei și înfrângerea Rusiei, cu toate resursele necesare.
Dar 2023 nu va însemna în sistemul relațiilor internaționale doar continuarea războiului din Ucraina. Va însemna și o posibilă recesiune economică, de care se vorbește deja de câteva luni în UE și nu numai, sau chiar noi semne ale apropierii unei crize economice majore, Great Stagflationary Debt Crisis, așa cum o numește Nouriel Roubini[1].
Această uriașă stagflație (inflație asociată cu stagnare economică prelungită), combinată cu criza datoriilor publice care au depășit demult produsul intern brut, probabil că nu este iminentă și nu se va produce în 2023, dar dificultățile economice tot mai pregnante și încetinirea ritmului creșterii din majoritatea economiilor lumii, inclusiv din economia Chinei, arată că sfârșitul lungului ciclu economic al creșterii bazate pe consum și scumpiri se apropie. Sectorul imobiliar din China ar putea da primul semnal al crizei.
Energia va continua să producă impact economic, social și politic important în 2023 și în anii următori. A început o perioadă de tranziție energetică în întreaga lume, cu Occidentul ceva mai avansat în această revoluție energetică și tehnologică, o perioadă de transformare complexă, cu efecte politice, economico-sociale și culturale, care va dura cel puțin 10-15 ani. Marii exportatori de hidrocarburi, deși par câștigătorii pe termen scurt ai crizei energetice și scumpirii gazului și petrolului din 2022, vor fi pe termen mediu și lung marii perdanți ai noului model economic. În 2022 a reținut atenția producția de energie din fuziune nucleară realizată de un laborator din California. Rămâne de văzut dacă vor apărea progrese tehnologice în această direcție. Probabil că da.
Energia va continua să fie un factor de tensiune și diviziuni inclusiv în UE, unde dependența mai mare de importurile din Rusia a unor economii europene va face dificilă impunerea de sancțiuni cu adevărat decisive împotriva Rusiei. De la 1 februarie, Rusia anunță că nu va mai exporta petrol către țările care au impus plafonarea prețului la 60 de dolari barilul, ceea ce înseamnă că G7 și UE nu vor mai primi petrol din Rusia. Este o situație cu care economiile europene nu s-au mai confruntat iar consecințele sunt deocamdată greu de anticipat, unele țări fiind în mod evident mult mai dependente decât altele de țițeiul importat din Rusia. Vor rupe rândurile unele din statele europene, plătind Rusiei peste plafonul stabilit?
Pe fondul consolidării prezenței militare a SUA pe Flancul Estic, NATO va continua să se întărească. Cel mai probabil, Suedia și Finlanda vor obține ratificarea aderării din partea Ungariei și Turciei. UE va avea un an dificil, urmat de un altul (2024) și mai dificil, critic, cu alegeri europene influențate masiv de temele migrației și protecționismului. Țări precum Austria dar și Italia, Olanda, Suedia, poate chiar Franța, vor începe să manifeste o atenție tot mai mare politicilor protecționiste și revizuirii politicilor UE în domeniul migrației. Se vor cere schimbări legislative și măsuri administrative care vor arăta o nouă realitate socială și politică la nivelul multor societăți vest-europene.
România ar putea obține spre finalul anului aderarea la Spațiul Schengen, după ce UE va acorda satisfacție Austriei în politica migrației în timpul președinției suedeze (acceptarea a 1-2 măsuri din cele cinci propuse de Viena în decembrie). Mai important și mai greu de rezolvat decât votul favorabil al Austriei va fi însă votul Olandei legat de Bulgaria, care va necesita fie o nouă evaluare olandeză a justiției și statului de drept din Bulgaria, la vară, fie un calendar de decuplare a României de Bulgaria și măsuri suplimentare de securizare a frontierei de la Dunăre, nepregătită tehnic în acest moment pentru a deveni frontieră Schengen. Perspectivele pentru România sunt însă moderat optimiste în acest dosar, până la finalul lui 2023.
Discursul pro-extindere va continua câțiva ani din inerție, deși lărgirea efectivă a UE are șanse aproape nule să se realizeze până la sfârșitul acestui deceniu, cel puțin. Cancelarul Scholz condiționează extinderea de o revizuire a Tratatului UE, care să elimine principiul unanimității în procesul decizional sensibil al UE. Cum revizuirea Tratatului este aproape imposibilă în contextul politic actual (ea însăși necesitând unanimitate), înseamnă că nu vom avea nici una, nici alta, multă vreme de acum înainte. În cel mai bun caz, dar deloc cert, spre finalul anului ar putea fi decisă deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, mai mult pentru a da încredere acestor societăți afectate de agresiunea Rusiei și a menține tonusul lor pro-european.
La nivel regional, Orientul Mijlociu ar putea cunoaște pericolul unei confruntări Israel-Iran. Revenirea la putere la Ierusalim a lui Benjamin Netanyahu, în fruntea unei coaliții care include partide radicale de dreapta și formațiuni ultraconservatoare, se combină cu mai vechea intenție a armatei israeliene de a bombarda ținte nucleare ale Iranului și, poate, în noul context, fabricile de rachete și drone militare ale republicii islamice, cu care Teheranul a ajutat Rusia în războiul din Ucraina.
La nivel global, China va începe să solicite Rusiei încheierea războiului din Ucraina, dorind să-și refacă relațiile economice și investiționale cu UE. Acest semnal important, care condiționează legăturile UE-China de asumarea unui rol mai important de către China în oprirea războiului, a fost un mesaj politic transmis în noiembrie de cancelarul Scholz la Beijing, recepționat se pare corespunzător de Xi Jinping.
În schimb, China va continua să crească presiunea asupra Taiwanului, fără a ajunge în 2023, cel mai probabil, la momentul critic al unei acțiuni decisive legate de regimul democratic din insulă. Partidul Comunist de la Beijing va transmite tot mai insistent semnalul că decizia strategică a încorporării Taiwanului în Republica Populară Chineză a fost luată și că, la un moment dat, va acționa pentru „reunificarea poporului chinez”, obiectiv fundamental al Revoluției lui Mao, indiferent de garanțiile de securitate acordate de SUA Republicii China, cu capitala la Taipei. Acel moment, în care China comunistă ar putea contesta deschis sistemul garanțiilor de securitate americane iar SUA ar alege calea apărării aliatului său, va constitui, atunci când se va produce, reperul definitoriu al politicii globale a secolului al XXI-lea. Este o confruntare pe care niciuna din cele două superputeri nu își permite să o piardă.
Impresia de ansamblu în 2023, legată de Asia, va fi cea de amplificare amenințătoare a tensiunilor din Indo-Pacific și a sentimentului că momentul confruntării pentru supremație globală China-SUA, mai apropiat sau mai îndepărtat, devine inevitabil[2].
Sursa: ICDE – 2023 – Tendințe și perspective
Îți recomandăm:
Valentin Naumescu: Nici vorbă de negocieri cu Putin. Când se va prăbuși, Rusia o va face brusc
[1] https://time.com/6221771/stagflation-crisis-debt-nouriel-roubini/
[2] https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/vine-marele-razboi-al-acestui-secol-de-ce-urmatorii-ani-nu-vor-fi-linistiti
cuvinte cheie: Valentin Naumescu ICDE
