Acuzată de ANI de conflict de interese și incompatibilitate, primarul sectorului 1, Clotilde Armand se apără. Clotilde Armand susține, cu privire la acuzațiile ANI, că a respectat legea în cazul numirii în proiectul cu fonduri europene. Clotilde Armand spune că „ a existat o verificare și autoritățile competente ne-au transmis că totul este corect”.
Clotilde Armand se află în conflict de interese, potrivit ANI. Comunicatul ANI cu privire la incidentul de integritate al primarului Clotilde Armand:
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea atribuțiilor de primar, ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.
INCOMPATIBILITATE
Începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală.
Clotilde Armand, reacție ironică la comunicatul ANI
Imediat după anunțul ANI, Clotilde Armand a postat pe propriul cont de socializare un comunicat ironic la adresa instituției:
Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce.
Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.
Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.
De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar. Legea spune asta:
– art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:
„nu se afla in situație de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
Și asta:
art. 16 din Legea nr. 153/2017:
– „(2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%.”
PS: Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treaba. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Clotilde Armand ANI