Președintele Putin și-a comparat propriile acțiuni cu cele ale lui Petru cel Mare. Pentru a marca 350 de ani de la naşterea ţarului Petru cel Mare, care a domnit mai întâi ca ţar, iar apoi ca împărat, din 1682 şi până când a murit, în 1725, Putin a vizitat, la Moscova, o expoziţie care i-a fost consacrată.
Putin susține că acum este rândul Rusiei să recâștige teritorii și să le cimenteze ca parte a țării, așa cum țarul rus a căutat să recucerească părți ale Suediei în Marele Război al Nordului. Presa europeană respinge această comparație
Declarațiile lui Putin sunt grăitoare în mai multe moduri, spune Hospodářské noviny „Putin a arătat clar că toate discuțiile despre provocările NATO sau despre necesitatea denazificării Ucrainei au fost doar un perdele de fum pentru adevăratele motive ale atacului asupra Ucrainei. De fapt, este vorba de revendicări teritoriale. Doar ororile celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca revendicările teritoriale impuse prin forță să fie învechite. În mod paradoxal, președintele unei țări care a pierdut nenumărate milioane de oameni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu înțelege acest lucru. Este ciudat că ruinele orașului Mariupol nu amintesc nimănui de la Kremlin de Stalingrad. Putin simte că este la același nivel cu țarul Petru cel Mare, Bismarck sau Napoleon. Zâmbetul lui mulțumit spune totul.”. Voci de la Kremlin afrmă că Putin își pierde autoritatea.
Poziția Occidentului joacă un rol important
Spre deosebire de Petru cel Mare, Putin detestă orice vine din Occident, spune Jornal de Notícias:
„S-ar putea să avem de-a face cu sfârșitul lui Putin, adică cu un lider final a cărui poziție este încă bazată pe resentimente față de colapsul inevitabil al URSS. Putin își dorește Rusia Mare, la fel ca Petrul cel Mare. Nu este clar ce se va întâmpla în continuare. Va exista un lider și mai beligerant și mai periculos pentru vecinii occidentali ai Rusiei? Emmanuel Macron și Olaf Scholz au dreptate: este important să nu umilească prea mult Rusia. De ce? Nu a fost o pură coincidență că un naționalist precum Putin a apărut după încheierea Războiului Rece. Comportamentul Occidentului față de Kremlin influențează deciziile viitoare ale rușilor înșiși.”
Conform șefului forțelor armate ale Regatului Unit a spus că Rusia a „pierdut strategic” războiul din Ucraina. Rusia este acum este o „putere mai diminuată”. Rusia a folosit 25% din puterea armatei sale. De asemenea, conform unei analize Politico, Putin s-a transformat în vasalul Chinei.
Putin vs. Petru cel Mare. O comparație forțată în multe privințe
Lista Jutarnji nu este de acord:
„Dictatorii precum Putin nu înțeleg că regulile care se aplicau în secolul al XVIII-lea nu se mai aplică 350 de ani mai târziu. Pe vremea lui Petru cel Mare nu se negocia cu adversarii, ci li se tăia capul. Mai mult, scopul lui Petru cel Mare a fost să modernizeze societatea rusă și să facă din această țară un stat european. Acesta este motivul pentru care a intrat în analele istoriei. Spre deosebire de Petru cel Mare, Putin a aruncat Rusia într-un despotism întunecat. Asta se va scrie despre Putin peste 350 de ani de acum înainte. Putin va evita satsa doar dacă el sau cineva ca el decide între timp să apese butonul nuclear. Doar așa se va precipita sfârșitul istoriei, astfel încât nimeni să nu mai poată scrie despre asta.”
Garry Kasparov dă de pământ cu Putin: „Gata cu iluziile de imperiu. Rusia trebuie înfrântă pentru a fi o țară rațională”
Îți recomandăm:
Își pierde Putin autoritatea? Înalți oficiali ruși cred că războiul din Ucraina este pierdut
cuvinte cheie: Putin Petru cel Mare