Putin trimite pe frontul din Ucraina un general rus obez. Generalul Pavel, un veteran al războiului dezastruos dus de URSS în Afganistan, este scos de la pensie și reactivat pentru a se alătura războiului din Ucraina. Se spune că mănâncă cinci mese pe zi și apoi „spală” caloriile cu o sticlă de vodcă.
Motivul principal pentru care Putin trimite în luptă un general rus obez, ieșit la pensie, este legat de faptul că și-a epurat toți comandanții.
Se spune că generalul de 20 de tone, în vârstă de 67 de ani, este acum responsabil de forțele speciale ruse care operează în Ucraina. Fostul comandant al unității a fost grav rănit într-o lovitură a artileriei ucrainene.
Veteranul războiului dezastruos dus de URSS în Afganistan este cunoscut sub numele de generalul Pavel
O sursă de informații a declarat aseară pentru Daily Star Sunday: „Putin acum răzuiește pe fundul butoiului.
„Cei mai mulți dintre comandanții săi superiori, cei mai buni și întăriți în luptă au fost uciși sau răniți în lupte în Ucraina. Așa că Putin recurge la trimiterea pe front de ofițeri de rang secund care nu rezistă foarte mult. Acum îi trimite la război pe generalii ieșiți la pensie, iar unul dintre aceștia este generalul Pavel”
Surse din Rusia declară că Putin se comportă ca un șef al mafiei căruia nimeni nu poate refuza să se supună. Dacă un general ieșit la pensie primește un mesaj de la Putin spunând că mama Rusia are nevoie de el pentru a lupta în Ucraina, nu poți face mare lucru.
Ce se știe despre generalul Pavel
Pavel a fost soldat de mai bine de 40 de ani. Acesta a devenit comandant al forțelor speciale ale Rusiei. Dar asta a fost acum 25 de ani, când era mai tânăr și mai în formă. Generalul Pavel cântărește 130 de kilograme, are 67 de ani.
S-a aflat că a servit în Siria chiar înainte de a se retrage din serviciul activ în urmă cu cinci ani. Până de curând, locuia într-o suburbie a Moscovei. Dar se înțelege că i s-a ordonat să revină la serviciul activ luna trecută. Ofițerul este atât de gras încât trebuie să-și facă uniforma pe comandă specială și poartă două seturi de armătură pentru a-și acoperi circumferința substanțială. Se înțelege că are nevoie de cinci mese pe zi, spălate cu cel puțin un litru de vodcă. Se crede că Rusia are până la 10 generali în războiul din Ucraina și până la 30 de ofițeri superiori.
Ultimele estimări sugerează, de asemenea, că până la 35.000 de soldați ruși au fost uciși din luptă. Cca. 100.000 au fost răniți. Rusia a pierdut, cumulat, peste 4.000 de tancuri și vehicule blindate. 216 avioane de luptă și 183 de elicoptere de atac au fost doborâte. De asemenea, Ucraina a distrus 620 de drone. Din punct de vedere strategic analiștii consideră că Rusia a pierdut războiul.
Comentariile internauților la auzul veștii că un general rus obez va fi trimis pe front nu au întârziat să apară. Redăm mai jos un comentariu preluat de pe rețeaua Facebook:
„Vezi, nu degeaba are Putin admiratori. Omul nu merge după stereotipuri, nu caută Mavericki si Brazi Piti cu abdomen sculptat si biceps ca oțelul. Alege valoarea la om, nu aspectul. Generalul Pavel… despre care presa scrie că bagă 5 mese pe zi (aparent nu legume la abur și pește la grătar) și litrul de vodcă. Destoinic ostaș, atât de destoinic încât e chemat de la pensie ca să conducă invazia, pardon, operațiunea specială din Ucraina, zice presa occidentală.”
Numirea unui general rus obez atrage atenția și nu într-un mod plăcut. A rămas Putin fără generali? Nu este capabilă cea de-a doua armată din lume să trimită în luptă comandanți aflați în activitate? Este cert că Rusia se face de râs în Ucraina. Putin nu-și dorea ca războiul să dureze mai mult de 4-5 zile. În vehiculele de luptă ruse, capturate în zona Kyiv, armata Ucrainei a găsit uniforme de gală. Rușii nu se așteptau la o replică atât de dură a Ucrainei.
Numirea unui general rus obez contrastează puternic cu deciziile ce urmează a fi luate de NATO la Madrid
NATO va crește masiv numărul forțelor sale aflate în stare de alertă ridicată, până la peste 300.000, a declarat luni secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, transmit Reuters și AFP, citat de HotNews
„Vom transforma forța de răspuns a NATO. Vom crește numărul forțelor noastre de înaltă pregătire la mult peste 300.000″, a declarat el reporterilor înainte de summitul NATO care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Madrid.
„Ne vom consolida, de asemenea, capacitatea de a ne întări în caz de conflict, cu mai multe echipamente prepoziționale, cu capacități desfășurate în avans, cum ar fi apărarea aeriană, și cu forțe alocate în prealabil pentru apărarea anumitor aliați”, a adăugat secretarul general al Alianței.
La summitul de la Madrid, NATO își va schimba, de asemenea, limbajul cu privire la Rusia. În ultima strategie a alianței din 2010, Rusia era încă descrisă ca fiind un partener strategic. „Nu va mai fi cazul în conceptul strategic pe care îl vom conveni la Madrid”, a declarat Stoltenberg.
„Mă aștept ca aliații să afirme în mod clar că Rusia reprezintă o amenințare directă la adresa securității noastre, a valorilor noastre, a ordinii internaționale bazate pe reguli”, a adăugat el.
Reacția NATO reprezintă un răspuns ferm la adresa acțiunilor ilegale ale Rusiei. România beneficiază de garanții de securitate ferme
Consolidarea flancului estic al Alianței vine ca un răspuns decisiv în fața agresiunii ruse din Ucraina. Întreg flancul estic al NATO va fi tratat ca un întreg. „România va beneficia de aceeași protecție NATO ca Germania. Din punct de vedere militar și de securitate, România va avea aceeași calitate a securității precum o are Germania sau Belgia. Nu va fi niciun fel de diferență între ceea ce are NATO pe flancul vestic și ceea ce va avea NATO pe flancul de est”. Sunt declarații făcute de Mircea Geoană, secretar adjunct al Alianței Nord Atlantice.
NATO a dat semnalul că Occidentul nu va ceda în fața agresivității Rusiei. Summitul de la Madrid va veni cu decizii istorice. Marea Neagră va fi considerată de importanță strategică pentru NATO.
Îți recomandăm:
(Deutsche Welle) Mircea Geoană: Har Domnului că suntem azi în NATO
cuvinte cheie: general rus obez