adplus-dvertising

Cancelarul Scholz solicită un „Plan Marshall“ pentru reconstrucția Ucrainei

Cancelarul Scholz solicită un „Plan Marshall“ pentru Ucraina.

Cancelarul german Olaf Scholz cere implicarea vestului în favoarea reconstrucției Ucrainei și nu crede că vor avea loc negocieri de pace pentru Ucraina în viitorul apropiat.

Cancelarul federal Olaf Scholz nu vede în viitorul apropiat negocieri de pace pentru Ucraina

Adevărul este că suntem foarte, foarte departe de negocieri între Rusia și Ucraina, a spus el miercuri în cadrul unei declarații guvernamentale, susținute în Bundestag, în pregătirea apropiatelor reuniuni la vârf ale UE, G7 și NATO. Negocieri rapide nu vor exista fiindcă președintele Rusiei, Vladimir Putin, crede în continuare că va putea dicta condițiile de pace.

Rusia poartă un război nemilos împotriva poporului ucrainean, împotriva unor femei, bărbați și copii nevinovați. Aceasta este o crimă barbară, a subliniat șeful guvernului german. De aceea Germania va sprijini Ucraina în continuare masiv – financiar, economic, politic, și nu în ultimul rând, cu livrări de armament, a mai afirmat el.

Localități eliberate din Ucraina trezesc speranța că este posibilă, cu puteri unite, respingerea atacatorului rus. Acesta rămâne țelul nostru, a afirmat el, subliniind că NATO nu trebuie în continuare să devină parte a acestui conflict prin sprijinul pe care-l oferă Ucrainei. În cele din urmă doar Ucraina va putea, în negocierile pe care le va purta cândva cu Rusia, să decidă ce este corect pentru ea, a mai afirmat Scholz.

Înfiinţarea unui Plan Marshall pentru reconstrucția Ucrainei

De asemenea, cancelarul german social-democrat a cerut înființarea unui Plan Marshall pentru reconstrucția Ucrainei devastate de război. El a declarat în legislativul german că imaginile văzute de el în Ucraina cu o săptămână în urmă i-au amintit de fotografii realizate în orașele germane la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu ajutorul Planului Marshall, SUA au sprijinit între anii 1948 și 1952, cu multe miliarde de dolari, reconstrucția Germaniei şi a altor țâri europene.

Sursă: Deutsche Welle

Îți recomandăm:

Scholz către Putin: „Să nu îndrăznească!”

cuvinte cheie: Plan Marshall Ucraina

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Deutsche Welle
Deutsche Welle
Deutsche Welle (DW) is Germany’s international broadcaster and one of the most successful and relevant international media outlets. In 2020, our multimedia content in 30 languages reaches 249 million weekly user contacts, thus significantly exceeding the company's target for 2021. In comparison with the previous year, the number of user contacts increased by 52 million (plus 26 percent) which is the highest growth rate to date.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate