Plafonarea prețurilor nu funcționează. Tanti Floarea de la scara 2, pensionară, care nu are mașină, va suporta plafonarea prețurilor din propriul buzunar
Nu contează ce manual de economie deschizi, toate spun același lucru. Știința spune același lucru de secole. Pentru exemplificare am ales unul din cele mai celebre manuale, cel scris de profesorul (Harvard) Nicholas Gregory Mankiw.
Stabilirea de către guvern a unui preț maxim (preț plafon, „price ceiling”) determină, ca principiu general, plafon. De ce spun, „în general”? Fiindcă viața este complexă și are multe aspecte, hai să detaliem un pic
Guvernul poate stabili un preț maxim la „mișto”. De exemplu, să zică așa: începând de mâine este interzisă comercializarea carburanților la un preț mai mare de 20 lei/litru. Ce efect va avea această măsură? Nicu unul. De ce? Fiindcă prețul pe piață este de 9 lei, așadar nimeni nu este afectat de ideea guvernului. Această situație este ilustrată în graficul din stânga (a). Atenție! Nu înseamnă că măsura guvernului nu va produce efecte mai târziu, peste o lună sau peste un an! S-ar putea să producă, în funcție de ce se mai întâmplă cu cererea și cu oferta, dar deocamdată nu produce vreun efect, asta este ce trebuie să reținem.
Plafonarea prețurilor nu funcționează. Nu e de mirare că nu prea veți găsi în viața reală asemenea exemple: guvernele nu își pierd vremea dând ordine aiurea
Cu adevărat important este cazul în care prețul maxim decretat de guvern este mai mic decât prețul de echilibru al pieței, caz ilustrat în graficul din dreapta (b). De exemplu, să zicem că guvernul plafonează prețul la 7 lei/litru. Acum plafonarea prețului chiar produce efecte. De ce? Păi oferta de carburanți (Supply… S2) în combinație cu cererea de carburanți (Demand) determină prețul de echilibru P2. Acest preț al pieței este superior prețului decretat de guvern.
Cum ar veni, prețul pieței P2 este 9 lei, iar prețul maxim stabilit de guvern este 7 lei. Și măsura produce efecte? Da. Ce fel de efecte? Proaste! De ce? Păi la prețul de 7 lei consumatorii vor dori să cumpere multă benzină, așa cum arată Mankiw, mai exact vor dori să cumpere cantitatea Qd; în același timp, producătorii vor dori să vândă puțini carburanți, mai exact cantitatea Qs. Cantitatea cerută este mai mare decât cantitatea oferită, deci unii consumatori vor rămâne cu buzele umflate. În economie se instalează penuria (shortage).
Asta s-a întâmplat în America în anii 1970, când guvernul a plafonat prețul benzinei și trebuia să stai la cozi pentru a alimenta mașina
La fel în România pe vremea comunismului, când prețul era stabilit tot așa, artificial, de către stat: nu găseai benzină. Care a fost urmarea?
În general, pentru a ascunde efectul pervers al plafonării prețului, guvernele introduc raționalizarea consumului. Adică în pasul doi, va veni domnul Politruc-Șef și va spune „Consumatorii sunt niște speculanți, nu mai putem tolera așa ceva”, prin urmare va decreta că fiecare automobilist poate cumpăra maxim… (ziceți voi) litri/lună. Pe timpul lui Ceaușescu rația de benzină era de 40 litri/lună în București și de 17 litri/lună în provincie.
Și uite așa, pas cu pas, dăm din lac în puț. Acesta este drumul către socialism. Odată intrat pe el, e destul de greu să te întorci, de obicei lucrurile degenerează, guvernul intervine tot mai mult până când economia este complet distrusă și vine revoluția.
Am spus „în general”. Ce se mai poate întâmpla, totuși, pentru a nu ajunge în acest deznodământ? Ei bine, statul poate decide să compenseze pierderile suferite de producători în urma stabilirii arbitrare a prețului la nivelul de 7 lei. Și atunci?
Atunci nu mai apare penuria, fiindcă producătorii vor încasa ca și cum ar vinde benzina cu 9 lei, deci la preț normal de piață. Consumatorii, în schimb, vor plăti la pompă doar 7 lei.
Și cine plătește diferența de 2 lei?
Poporul român, căci doar nu klingonienii. Tot poporul va plăti diferența, prin impozitele pe care statul le colectează și pe care le va folosi pentru a achita companiilor petroliere cei 2 lei/litru.
Păi și care e diferența, atunci?
Diferența este că, dacă lăsăm piața liberă, fiecare plătește cât consumă, în vreme ce dacă statul plafonează prețul și oferă apoi compensații producătorilor, cumpărătorii de benzină vor plăti mai puțin, dar restul lumii va suporta diferența. De exemplu, tanti Floarea de la scara 2, pensionară, care nu are mașină, va suporta această diferență din propriul buzunar, prin taxele pe care le plătește statului. Desigur, lui tanti Floarea nu o să-i spună nimeni “Lele! – vezi că ești bună de plată, ca să poată alimenta automobiliștii cu 7 lei!”, fiindcă în acest caz tanti Floarea ar arunca cu ghiveciul după guvernanți mai ceva ca ucrainencele după dronele rusești. Așadar, transferul se va face pe ascuns, mințindu-i pe oameni. Dar el va exista, fiindcă guvernul trăiește din banii noștri, ai tuturor.
Este firesc ca cei care nu se plimbă cu mașina sau care nu se duc cu mașina la serviciu să plătească pentru ca șoferii să o facă?
Este firesc ca bătrânii, în general, să plătească pentru a menține nivelul de viață al tinerilor, în general? Pentru că despre asta este vorba: non-automobiliștii îi vor subvenționa pe automobiliști. Răspundeți voi.
Concluzie. Piața liberă este cel mai democratic mecanism de stabilire a prețului, deoarece el înglobează preferințele tuturor oamenilor, preferințe pe care ei și le manifestă când decid dacă sau câtă benzină să cumpere
Spre deosebire, plafonarea prețului este un mecanism non-democratic de alocare a resurselor, determină tot soiul de distorsiuni și de nenorociri (mult mai multe decât am amintit aici) și probleme de echitate socială. Acesta este motivul pentru care țările cu economie de piață liberă au ajuns să aibă economii dezvoltate și civilizații înfloritoare, în vreme ce restul au băltit în barbarismul înapoierii. În fond, dezbaterea noastră nu este doar despre benzină, ci este și despre libertate, ceva mult mai valoros.
Îți recomandăm:
România se află în fața unui tsunami economic. Creditorii nu vor să ne mai dea „de băut pe caiet”
cuvinte cheie: plafonarea prețurilor nu funcționează
