În Donbas se dau lupte grele între Rusia și Ucraina. Separatiștii susținuți de Moscova au anunțat capturarea vineri a orașului strategic ucrainean Lyman. Avansul trupelor ruse în estul Ucrainei a fost confirmat de grupurile online pro-Kremlin. Revendicarea a urmat zilelor de lupte intense în Lyman. Orașul este un punct strategic. Lyman se află pe un drum care duce la marile orașe din estul Ucrainei Sloviansk și Kramatorsk.
Imaginile neverificate publicate la începutul acestei săptămâni au arătat că steagul Rusiei este ridicat pe o clădire a guvernului local.
Donbas este un teritoriu din estul Ucrainei disputat de Rusia și Ucraina
Forțele Moscovei au înregistrat câștiguri constante în regiunile ucrainene Donețk și Lugansk în ultimele zile, potrivit oficialilor ucraineni. Avansul invadatorilor stârnește temeri că trupele ruse vor putea în curând să încercuiască mari orașe ucrainene, inclusiv Lysychansk și Severodonetsk.
Progresele militare și teritoriile capturate în estul Ucrainei au oferit un impuls celor care susțin campania militară a Rusiei. Avansul a produs un val de optimism printre bloggerii pro-Kremlin și cei loiali Moscovei
„Poate că acum asistăm la un punct de cotitură în război”, a declarat pentru The Moscow Times administratorul canalului Telagram pro-Kremlin Voenny Osvedomitel. Canalul are 451.000 de abonați.
„După pierderea Donbasului, armata ucraineană poate începe în sfârșit să se prăbușească.”
În timp ce Ucraina controla 10% din regiunea Luhansk în urmă cu puțin peste o săptămână, această cifră este acum de aproximativ 5%.
„Este clar că băieții noștri se retrag încet în poziții mai fortificate. Trebuie să respingem această hoardă (armata rusă).”
Îți recomandăm:
Videoclipurile cu forțele ucrainene care se retrag spre vest sub bombardamentele rusești feroce au fost distribuite pe scară largă online în cursul săptămânii.
În special, Rusia a poziționat un număr mare de trupe și echipamente în jurul satului Popasna. Rușii au realizat recent progrese în jurul Popasna. Concentrându-și forțele în acest fel, Rusia a reușit să obțină câteva câștiguri teritoriale, potrivit lui Robert Bell, fost oficial NATO și profesor la Georgia Tech Institute.
În prezent, se raportează că trupele ruse luptă atât la est, cât și la vest de Popasna. Rușii luptă pentru a încercui forțele ucrainene în orașul Severodonețk
Dacă ar avea succes, o bătălie pentru Severodonetsk ar arăta probabil ca „Mariupol la scară mai mică”, potrivit lui Nikolaus von Twickel, un fost membru al personalului OSCE. Mii de civili au fost uciși în asediul sângeros și distructiv al Rusiei asupra Mariupol. Orașul port ucrainean a căzut în mâinile rușilor la începutul acestei luni, după 87 de zile de rezistență feroce.
Cucerirea Severodonețk ar oferi Rusiei controlul aproape complet al regiunii Lugansk. Acesta este unul dintre obiectivele stabilite de Kremlin atunci când Putin a ordonat trupelor ruse să treacă granița cu Ucraina pe 24 februarie. Susținătorii „operațiunii militare speciale” de la Kremlin au inundat în ultimele zile rețelele de socializare pentru a-și exprima sentimentele optimiste pentru avansul continuu al Rusiei.
„Cel mai probabil, armata rusă nu se va opri la Donbas”, a spus administratorul canalului Voenny Osvedomitel
După o încercare eșuată de a cuceri Kyivul în primele zile ale războiului, Rusia a fost nevoită să se retragă din nordul Ucrainei. Trupele ruse s-au regrupat în est în ceea ce pare o încercare de a captura regiunea Donbas în întregime.
Armata ucraineană înregistrează un număr ridicat de victime. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că până la 100 de soldați ucraineni mor în fiecare zi
„Acum am pierdut în fața armatei ruse din punct de vedere al ritmului. Partea rusă a reușit să acumuleze rezerve mai devreme decât noi”, a declarat Alexei Arestovici, consilierul președintelui Zelenski.
În timp ce partea ucraineană se așteaptă ca situația să se îmbunătățească pe termen lung, Arestovici a subliniat că forțele ucrainene au o lună dificilă în față. Ucraina așteaptă să primească armament occidental modern și noi recruți. Trupele ruse se vor deplasa probabil rapid pentru a valorifica slăbiciunea Ucrainei.
„Forțele ruse ar putea avea nevoie să efectueze o ofensivă terestră pe Severodonețk în zilele următoare pentru a-și menține ritmul”, arată un raport publicat de Institutul pentru Studiul Războiului
O bătălie pentru controlul Severedonestk ar fi probabil costisitoare pentru ambele părți, potrivit lui Robert Bell. Acesta a prezis că o victorie a Rusiei în orașul din estul Ucrainei va însemna că Ucraina trebuie să „își retragă forțele și să-și consolideze liniile”.
Deși aceste câștiguri pot oferi un impuls trupelor ruse și pot ridica moralul susținătorilor războiului din Rusia, Bell a spus că nu ar trebui să fie exagerate atunci când evaluează cursul general al luptei. „Ucraina poate fi forțată să renunțe la mai multe teritorii în Lugansk. Dar, chiar și atunci, aceasta este departe de a fi bătălia decisivă a războiului”, a spus Bell.
Luptele din estul Ucrainei continuă la intensitate maximă. Rusia a utilizat cele mai puternice arme non nucleare din arsenalul său. Rusia a utilizat pe scară largă arme termobarice. Cu toate acestea, avansul Rusiei, deși important, este obținut cu pierderi masive de vieți și echipamente. Rusia folosește în Donbas aruncătoare grele de flăcări. Soldații, arși de vii în tranșee. Ucraina cere disperată aruncătoare de rachete cu rază lungă de acțiune.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Donbas Ucraina Rusia