România Educată Klaus Iohannis
La Ministerul Educației se muncește cu spor pentru ca noul cod al educației (pachet legislativ pentru reglementarea sistemului național, unde, cel mai probabil, învățământul preuniversitar va fi delimitat de cel superior) să fie publicat la începutul lunii iunie, poate chiar de Ziua Copilului. Ne putem aștepta ca toate semnalele de reformă „pe bucăți” transmise de ministrul Cîmpeanu (noua structură a anului școlar, introducerea evaluării standardizate, discuții privind reforma titularizării, descentralizarea palatelor și cluburilor sportive școlare) în ultimele luni să fie înglobate într-un pachet legislativ care să fie depus în Parlament chiar în luna iunie, ultima lună înainte ca vacanța parlamentară să înceapă.
Dacă va fi lăsat să băltească în Parlament toată vara, spre fericirea așa-zișilor experți care vor avea un nou material de dat cu părerea pe perioada vacanței, sau va fi adoptat de Executiv prin asumarea răspunderii, așa cum a făcut Guvernul Boc, rămâne de văzut
Având în vedere faptul că Guvernul și-a asumat prin memorandum, în 14 iulie 2021, susținerea necondiționată a proiectului prezidențial și ținând cont de faptul că istoria recentă îi obligă, orice altceva care este mai puțin decât asumarea răspunderii pare o acțiune vecină cu teama. Sau, în cel mai rău caz, o afirmare a neputinței de a crea un nou cadru legislativ, mai bun decât Legea actuală (Miclea-Funeriu), chiar la șapte ani distanță de la lansarea, cu mare fast, a proiectului girat de către Administrația Prezidențială.
Pentru Klaus Iohannis, România Educată a pavat drumul către realegere, fiind prin excelență un proiect-fanion pentru mandatul său
Din nefericire, paleta rezultatelor concrete ale proiectului este străvezie, cu atât mai mult cu cât realitățile sistemului de învățământ sunt altele, după o pandemie care a forțat digitalizarea și, simultan, o mai mare autonomie a beneficiarului educației în raport cu propriul proces de învățare. Proiectul a fost blamat chiar de mulți dintre oamenii care au participat la etapele de consolidare a acestuia și de o suită de intelectuali publici a căror opinie privind educația nu ar trebui neglijată.
Dacă totuși vom vorbi de un nou cadru legislativ în domeniul învățământului ca rezultat al acestui amplu proces de consultare și reflecție care a fost România Educată, întrebările la care proiectul supus dezbaterii publice ar trebui să ne răspundă sunt trei, și toate au legătură cu probleme spinoase din învățământul românesc.
Îți recomandăm:
România needucată prinde aripi! Lipsa educației o plătim cu toții
Fără un răspuns ferm la acestea, toate direcțiile de acțiune privind implementarea codului legislativ rămân solemne banalități, după cum le numea Mircea Miclea, fostul ministru al Educației
• Ce facem cu mandatele rectorilor? Continuarea practicii mandatelor fără număr, îmbrățișată de mulți dintre aceștia, care aleg să se suspende câteva zile pentru a nu avea un mandat complet, iar apoi să candideze din nou, la nesfârșit, eventual, este de neacceptat într-un mediu universitar care se vrea a fi democratic
Știm bine, actualul ministru al Educației are un interes direct în această zonă sensibilă, fiind rector suspendat și președinte (suspendat) al Consiliului Național al Rectorilor. O întrebare suplimentară: dar cu incompatibilitățile rectorilor? Ținem minte că acestea au fost eliminate din forma inițială a Legii educației naționale nr. 1/2011. Una dintre prevederile eliminate: incompatibilitatea între funcția de demnitate publică și cea de rector;
• Câtă putere vor avea sindicatele în arhitectura noului sistem de educație? Este moral ca, în timp ce un profesor debutant ia puțin peste 2400 de lei salariu, 8 milioane de lei anual să fie aruncați pe fereastră de către Guvern pentru a plăti normele degrevate ale liderilor sindicali? Paradoxal, deși beneficiază de aceste avantaje din partea Guvernului, liderii sindicali afirmă că își reprezintă membrii într-un mod total dezinteresat. Mai mult decât atât, liderii sindicali nu sunt obligați să își facă publice declarațiile de avere și interese. În acest peisaj, a imagina un dialog constructiv și dezinteresat pe marginea dezvoltării profesionale între Ministerul Educației și sindicatele din învățământ, o negociere onestă între cele două părți care nu depind una de cealaltă, reprezintă utopii;
• Cum va fi (re)organizat sistemul de învățământ? Ministerul Educației este un gigant administrativ, reprezentând cel mai mare angajator din țară. Deși ministrul Educației condamnă senin la televizor calitatea scăzută din sistem, acesta pare să uite câte instituții și posturi plătite din bugetul de stat au în atribuție buna organizare a educației din România. Dacă într-adevăr calitatea în educație este atât de scăzută, de ce plătim atâția angajați care să mențină status quo-ul, în loc să îmbunătățească lucrurile? O subțiere drastică a aparatului administrativ și creșterea salariilor rămase în instituțiile reformate, în vederea includerii în sistem a profesioniștilor, este preferabilă actualei organizări a sistemului educațional. Astfel, ar fi rezolvată și problema resurselor, cele economisite putând a fi reinvestite în implementarea unor măsuri concrete pentru copii.
După spusele ministrului Cîmpeanu, noul pachet legislativ care va reglementa întregul sistem național de învățământ urmează să intre în vigoare în septembrie 2023, cu doar câteva luni înainte de începerea primului scrutin electoral din complexul an 2024
Consultările privind forma noilor legi vor epuiza, probabil, tot universul de discuție privind politicile educaționale, fapt care va genera un transfer al problemelor din actualitate într-un plan secundar. Iar atunci când se dezbate un nou pachet legislativ, este puțin probabil ca vreun primar, director de școală, rector sau profesor ambițios să încerce să miște lucrurile în propria-i ogradă, fără a aștepta lumină de la centru.
Dacă nu va fi gestionat impecabil, procesul de consultare privind noul cod al educației se va transforma doar într-o altă scuză pentru a tergiversa schimbările care se impun a fi implementate de urgență la nivelul întregului sistem de învățământ: generalizarea programului de afterschool, evaluarea cadrelor didactice, implementarea Bibliotecii școlare virtuale și accesarea de fonduri europene de către școli și primării: ,„Nu ne grăbim să schimbăm ceva acum, așteptăm legea”.
Este puțin probabil ca rezultate notabile ale proiectului prezidențial România Educată să fie vizibile până la finalul președintelui Iohannis, iar istoria ne-a dovedit că, oricât de bună ar fi o lege a educației, aceasta va fi mereu în pericol de a fi măcelărită pe cale parlamentară, după bunul plac al celor care câștigă alegerile și iau majoritatea în Parlament
A trage, însă, concluzii cu privire la reușita proiectului înainte ca legea să intre în vigoare este de domeniul conspiraționismului. Totuși, având în vedere anevoiosul drum al României Educate, nu pot să nu mă întreb: nu ar fi fost mai dezirabil ca domnul președinte Iohannis să își fi ales drept proiect-fanion includerea României în programul VISA Waiver sau în Schengen, în acord cu atributele funcției prezidențiale și nu aceea de a reforma școala, un domeniu gestionat de către Guvern și administrația publică locală? Un lucru este cert: trebuie să ieșim din paradigma ceaușistă a președintelui care construiește șosele și școli, iar România Educată probează acest lucru.
cuvinte cheie: România Educată Iohannis
