Regimul putinist e clădit pe minciună, pe înșelăciune și pe violență.
După două luni de război, am putut constata cu toții, unii într-un mod tragic și dureros, că tot ce face regimul putinist e clădit pe minciună, pe înșelăciune și pe violență. Este un regim care nu se bazează pe niciun fel de valori, pe niciun fel de ideologie, pe niciun fel de credință.
Cei care, plătiți de Putin sau doar seduși de el, propovăduiesc patriotism sau credință care trebuie apărate, sunt mincinoși și violenți ca stăpânul lor și lipsiți de scrupule ca el
Personaje sinistre din atâtea țări, de la Trump până la Șoșoacă, iar numele pot fi multiplicate trecând prin Anglia, Franța, Spania, Italia, Ungaria sau Polonia, sunt doar niște personaje cinice, avide de putere, de notorietate și de bani mulți. Sunt convins că oricare dintre aceste personaje, dacă ar dispune de puterea militară de care dispune Putin, nu ar ezita să bombardeze cartiere de civili în numele „țării” lor, al „religiei” lor, al „idealurilor” lor.
Pentru a evita ca modelul reprezentat de regimul putinist să se reproducă la alte scări și în alte feluri dincolo de Ucraina, avem datoria de a continua să credem în superioritatea rațiunii asupra pasiunilor, a legii asupra fărădelegii, a cinstei asupra învârtelilor, a competenței asupra numirilor de partid.
Și, în același timp, credincioși sau atei, cetățeni ai unei țări sau ai alteia, avem obligația de a smulge din mâinile și gurile acestor impostori credința și patriotismul, pe care le-au confiscat pentru a semăna cu ele ură și moarte.
Îți recomandăm:
În Primul Război Mondial, dușmanii de atunci s-au oprit de Crăciun din lupte și au luat masa împreună, pentru că mai presus de războiul lor erau valorile umanității care îi legau
Astăzi, aceste valori universale sunt pe cale să se piardă câtă vreme permitem unui criminal de război să ucidă oameni nevinovați în ziua de Paști, în numele demenței sale.
Să nu subestimăm însă răul pe care îl pot face compromisurile cotidiene ale celor aflați la putere atunci când le considerăm minore în raport cu răul major al războiului. Să nu subestimăm nici răul pe care îl pot face apărătorii unor Adevăruri absolute, naționale sau religioase, prin intoleranța de care dau dovadă și prin ura față de aproapele.
„Să fim mai buni” nu este de ajuns. Iar lumina nu e întotdeauna în oameni
Uneori oamenii se scufundă în beznele cele mai înspăimântătoare ale minților lor pentru motive ridicole. Tot așa cum nici nu trebuie să ne facem chip cioplit din oamenii prea luminoși, care ard totul în jur cu „lumina” lor. Există și lumini care orbesc, după cum există umbre care ne ajută să deosebim mai bine lucrurile.
Democrația, pacea, înțelegerea cer efort și pot fi uneori obositoare, chiar epuizante. Numai în dictaturi e tăcere de mormânt. Să vorbim așadar, să ne cerem dreptul la cuvânt și să învățăm să deosebim libertatea de expresie și pluralismul ideilor de manipulare și de înșelătoria zgomotoasă a celor ce ne fac din vorbe. Să denunțăm falșii apărători ai credinței și ai patriotismului și să le practicăm noi, zi de zi, modest și fără ostentație.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: regimul putinist