adplus-dvertising

Remus Pricopie, rectorul SNSPA despre Putin: Cine se va mai asocia cu un criminal de război? Astfel de întrebări pot fi puse și unor iubitori de Putin din România

Au început să curgă acuzațiile de crime de război. Iar crime fără criminali, evident, nu există. Prin urmare, este numai o chestiune de timp până când voci oficiale – și nu numai analiști sau politicieni – îl vor numi direct și explicit pe Putin criminal de război.

Informațiile de pe frontul ucrainean, deși încă neclare, ne dau suficiente indicii în acest sens. Spitale, blocuri de locuințe, magazine, bănci, alte tipuri de obiective non-militare au fost atacate de armata rusă de ocupație, iar numărul victimelor, morți și răniți, în rândul civililor (copii, femei, bătrâni) este în creștere. La acest număr de decese din ultimele patru zile mai trebuie să adăugăm miile de morți înregistrați începând cu 2014, mai exact de la momentul ocupării peninsulei Crimeea și declanșarea operațiunilor militare rusești – de tip „steag fals” – din estul Ucrainei. Ori exact aceasta este una dintre componentele definiției crimelor de război – atac deliberat asupra civililor neimplicați în conflict, coordonat de grupuri organizate, aflate, în cazul de față, sub comanda Președintelui Rusiei.

În aceste condiții, oare cine va fi atât de iresponsabil pentru a se mai asocia cu un criminal de război?

Câțiva din cercul de apropiați ai lui Putin și, în același timp, actori principali în acest demers criminal (miniștrii de externe și apărare, alți înalți demnitari etc.) nu mai au cale de întoarcere. La un moment dat, după înlăturarea de la putere a lui Putin – fapt ce va fi realizat chiar de către rușii responsabili – acești complici vor fi toți urmăriți și deferiți justiției (naționale sau internaționale). Dar ceilalți? De exemplu, diplomații, care se află în slujba țării, în misiuni diplomatice, peste tot în lume, vor dori să fie asociați cu un criminal de război sau se vor delimita de Putin?

Dar ofițerii care coordonează cei peste 150.000 de soldați ruși în cel mai rușinos atac al ultimilor 80 de ani? Dar purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, cea care amenință în stânga și în dreapta, în numele „patriei” sale, s-a gândit că într-o zi ar putea și ea să răspundă pentru viețile pierdute în aceste zile? Ce vor alege aceste persoane? Să rămână lângă Putin până în ultima zi sau să dea dovadă de responsabilitate, să se delimiteze de Președintele Rusiei și să-și salveze nu numai cariera, dar și dreptul lor și al copiilor lor de a trăi cu demnitate?

Îți recomandăm:

SUA consideră inadmisibile amenințările cu declanșarea unui război nuclear făcute de Putin

Din câte vedem cu toții, tot mai multe voci din Rusia spun NU războiului, NU crimei și NU comportamentului criminal al lui Putin

De la copiii unora dintre cei care conduc azi Rusia, la oameni de cultură și – surprinzător – oligarhi au început să respingă public acțiunile militare criminale ale lui Putin, desfășurate zilele acestea în Ucraina.

Aceleași întrebări pot fi puse și unor „iubitori de Putin” din România. Oare toți susținătorii AUR doresc să rămână cu eticheta de „teleghidați de Moscova” sau decid să se delimiteze de actuala conducere iresponsabilă a partidului, care seamănă tot mai mult cu o gașcă de bătăuși? Dar „jurnaliștii” (este adevărat, nu mulți) care de dimineața până seara cultivă ura în rândul românilor, ce vor face? Oare „analiștii” care ne-au spus ani de zile cât de rele sunt toate instituțiile statului și oamenii politici care le conduc vor continua retorica lui Putin sau vor intra în „adormire”, în așteptarea unui alt „client” interesat de destabilizarea României.

Îți recomandăm:

Lupta pentru Kiev

Acestea sunt lucruri pe care Statul Român le cunoaște și le-a tolerat ani de zile, chiar decenii, de teama interpretărilor care ar putea fi asociate unui demers de deconspirare a unor personaje sulfuroase

Lăsându-i însă în pace, pe de o parte, au acționat, în schimbul unor beneficii financiare considerabile, și au trădat România și interesele sale strategice (exploatarea gazelor din Marea Neagră, vânzarea unor active către actori mafioto-statali din est etc.), iar, pe de altă parte, au strigat continuu, pe la televiziunile unde au avut acces, „Trădătorii!”. Adică, în înțelepciunea populară, avem hoțul care strigă „hoții”. Nu ai nevoie de servicii speciale pentru a-i identifica. Îi vezi zilnic cum se scaldă în promiscuitate, căutând „dictatorul”, „omul negru”, „statul paralel”, „cadavrele politice”, „vânzătorii de țară”, „sorosiștii”, „harvardiștii”, „acoperiții” etc., dar uită să se privească în oglindă.

Evident, într-o țară democratică, este foarte important să existe opinii diverse, să existe opoziție la acțiunile puterii, oamenii politici să fie criticați, atunci când sunt argumente, indiferent dacă vorbim de președintele țării sau de un politician oarecar

Dar când acestea depășesc cadrul democratic și limitele legale (finanțări clandestine din străinătate, pentru a participa la acțiuni de destabilizare a unei țări, identificate nu numai în România, dar și în alte state occidentale), atunci nu mai vorbim de un tablou democratic clasic, ci de atentate la stabilitatea și securitatea unei națiuni. Unele acțiuni „patriotice” depășesc și bunul simț elementar. De exemplu, să-l numești pe Președintele României dictator în ziua în care Putin ne amenință cu arsenalul său nuclear este fie o problemă de ordin medical, fie una de ordin militar, dar cu comanda din afara țării.

Revin la întrebarea inițială:

Oare toți acești vânzători de țară și violatori ai legilor umanității (fie ei din Rusia, România, Franța, Germania, Marea Britanie etc.), dar iubitori de Putin, vor rămâne lângă Președintele Rusiei – un criminal de război – până în ultima clipă?
Pentru cei încă nehotărâți, puțină lectură pe marginea unor cazuri similare, respectiv a unor oameni politici foarte puternici, care s-au crezut nemuritori, dar care în final au ajuns în boxa criminalilor de război, alături de „echipa” lor, nu ar strica.

Îți recomandăm:

Dacă e cineva de care Putin nu avea nevoie e Zelenski. Nu fuge. Stă pe loc și sfidează. Are toate șansele împotriva lui, dar ne arată că singura armă împotriva unui abuzator este curajul

cuvinte cheie: Putin criminal de război

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate