Garsoniera de 11 mp din Cluj naște discuții vii pe rețelele de socializare. În mai puțin de 48 de ore, anunțul agenției imobiliare din Cluj a devenit viral pe Facebook. Acesta a strâns peste 45.000 reacții, 57.000 de comentarii și 12.000 de distribuiri.
Dar cum sună anunțul? Îl redăm mai jos:
„Vă propunem spre închiriere o garsonieră în cartierul Gheorghieni. Localizare: Strada Zambilei nr 21. Suprafața: 11 mp. Garsoniera este complet mobilată și utilată, centrală termică pe bloc, situată la etajul 4 din 4.”
În anunț sunt precizate și avantajele care însoțesc garsoniera de 11 mp:
- cheltuieli lunare mici
- posibilitate de parcare în zonă
- Disponibilitate: ocupabilă imediat
- Preț: 200 € (ușor negociabil)
Anunțul prin care este promovată garsoniera de 11 mp este însoțit și de fotografii:
Comentariile utilizatorilor Facebook sunt spumoase:
V.S. Nici pentru videochat nu ajunge spațiul
F.C. Am mai mult spațiu pe card
C.T. Locul de parcare „în zonă” trebuie să fie explicația. E într-o căsuță de șotron sau unde mai exact?
D.B. Dacă îmi iau hamster nu avem loc amândoi în casă.
A.B. Asta e lansarea iPhone 14. Întâi cutia și mai încolo și telefonul
A.M. Vă rugăm să scrieți în anunț și volumul în litri. Vrem să luăm garsoniera aceasta ca etalon pentru portbagajul mașinilor pe care le testăm!
C.E. Dacă comand o pizza family, mă întreb daca intra pe ușă sau trebuie luată felie cu felie?
G.L. Dacă se supără proprietarul, își ia garsoniera și pleacă acasă cu ea
Este cunoscut faptul că prețul proprietăților imobiliare din Cluj este cel mai ridicat din România. De asemenea, chiriile sunt la un nivel peste cel din București, însă este pentru prima dată când o proprietate puțin mai mare decât o debara este ofertată pentru închiriere.
Îți recomandăm:
Cum este umflată artificial piața imobiliară din Cluj. Achiziția unui imobil te dezumanizează
„M-a sunat cineva din Cluj. M-a rugat să merg ca să le binecuvântez garsoniera de 11 metri pătrați. Mi-a zis că ar fi faimoasă. În plus, nici nu ar trebui să intru, nu ar fi loc dacă ar fi și ei înăuntru. Cică să dau cu agheasmă de la ușă. Mai bine dau de la București”
Îți recomandăm:
Metroul din Cluj, o tichie de mărgăritar ce ne va săraci cu peste 2 miliarde de euro