„Rusia va pierde războiul din Ucraina” este avertismentul lui Valentin Naumescu.
Într-o analiză dedicată crizei declanșată de către Rusia, profesorul Valentin Naumescu descrie motivele pentru care Rusia va pierde pe termen lung războiul din Ucraina:
Oricât ar părea de surprinzător și de inedit ceea ce spun acum, Rusia va pierde pe termen lung războiul din Ucraina și va suferi pierderi economice enorme, mai mari decât ale Ucrainei (care va beneficia de ajutor internațional), în caz că Putin va decide în cele din urmă să atace, așa cum spun serviciile de informații occidentale.
Paradoxal, invadarea Ucrainei va grăbi în câțiva ani sfârșitul Erei Putin, prin acumularea unor nemulțumiri uriașe în societatea rusă, al cărei nivel de viață va continua să scadă accelerat, în urma sancțiunilor Vestului și căderii în genunchi a economiei Rusiei în fața Chinei.
Când spun “termen lung”, mă refer la cel puțin 8-10 ani, adică după 2030, atunci când va trebui făcută adevărata evaluare (globală) a câștigării sau pierderii acestui război.
Nu avem nicio îndoială că Rusia ar avea superioritate militară în momentul atacului iar Ucraina nu o va putea da înapoi peste graniță. Oricine știe că Rusia are mai multe tancuri și mai multe avioane de luptă decât Ucraina, care să-i susțină invazia, așa cum URSS a avut în 1979 când a invadat Afganistanul, din care s-a retras după 10 ani, în faliment. Nu comparați Ucraina de astăzi și reacția Occidentului cu Transnistria 1992 sau Abhazia și Osetia de Sud din 2008, nici măcar cu Ucraina din 2014.
Îți recomandăm:
Emanuel Macron: „Franța va trimite trupe în România.” Se întâmplă ceva ce nu știm?
Da, pe termen scurt armata rusă ar putea ocupa unele teritorii ale Ucrainei, la est, la nord sau la sud, chiar dacă Ucraina se va apăra eroic și va da bătălii grele, așa cum cred
Ucraina de astăzi nu mai este cea din 2014, care a cedat Crimeea fără să tragă un singur cartuș. Ucraina se va apăra energic, mult mai puternic decât se așteaptă mulți și cu armament american performant, însă – având o capacitate de luptă totuși mai mică, nu se va putea opune ocupării unor teritorii marginale.
Dar nu asta înseamnă câștigarea unui război. Ceea ce contează cu adevărat nu este să îți instalezi vremelnic niște divizii pe teritoriul altei țări, în care soldații tăi să fie vânați unul după altul cu ură și sânge rece de trupe speciale, într-un război de gherilă sângeros, ci bilanțul final al intervenției – dacă va fi pozitiv sau negativ, dacă oamenii din țara ta trăiesc mai bine sau mai rău în urma acelui război.
Îți recomandăm:
Rusia și rușii nu vor avea nimic de câștigat din invadarea Ucrainei, ci dimpotrivă
Epoca Putin se va încheia mai repede iar în final Rusia va pierde războiul din Ucraina, în timp ce următorii lideri de la Moscova, atunci când vor veni la putere și vor dori să reînnoade legăturile cu Vestul, vor ajunge să recunoască oficial faptul că eventuala decizie de invadare a Ucrainei din 2022 se va fi dovedit o greșeală istorică a Kremlinului.
Voi detalia curând această ipoteză, în analize mai ample.
Îți recomandăm:
Avertismentul Ucrainei dă fiori Rusiei: „Putem distruge 7 tancuri rusești în 36 de secunde”