adplus-dvertising

Adevărul nesuferit despre George Simion și AUR

Adevărul nesuferit despre George Simion și AUR

Reportajul Libertatea despre George Simion a enervat cum enervează adevărul nesuferit. Mulți dintre vigilenții de serviciu au pus ștampila de presă cumpărată, campanie proAUR. Sunt, în general, aceiași care nu-și explică ascensiunea AUR decât prin conspiraționisme și au privit șocați procentele formațiunii la alegerile trecute.

Că ne plac sau nu George Simion și AUR, reportajul are marele merit de a pune reflectorul și a prezenta rece, fără filtre emoționale, felul în care AUR crește și va continua să crească în sondaje, nu mă îndoiesc.

Un excelent film, mai degrabă documentar decât artistic, despre Brexit, explica detaliat cum a fost posibilă umflarea curentului prodesprinderea UK de UE sub radarul sondajelor: prin accesarea unor zone sociale complet desprinse de viața politică, complet nereprezentate și complet ignorate.

Și acolo, dincolo de microtargetare pe rețele sociale, liderii proBrexit pe diferite niveluri au intrat în casele acelor oameni, i-au ascultat și au reușit să ofere o replică ecou pentru supărările lor.

AUR își folosește la maximum rețeaua de militanți, foarte harnici, pentru a găsi cazuri sociale în cele mai îndepărtate colțuri ale țârii, de la care află despre alte cazuri sociale și tot așa.

Îți recomandăm:

AUR își bate pur și simplu joc de prostia celor care semnează pentru suspendarea președintelui Iohannis

Iar George Simion și AUR aur se duc la acești oameni. Din tot ceea ce primesc de la liderul AUR, în mod evident cel mai mult îi interesează atenția. Cineva îi asculta, nu doar îi aude. Cineva măcar mimează atenția pentru problemele lor.

Este exact ceea ce lipsește cronic politicului tradițional. A abandonat terenul și a pierdut contactul cu oamenii. Da, cu urbanul și ruralul ridicat poți comunica pe Facebook. Dar o imensă parte a țării nu are nicio treabă cu rețelele sociale. Iar TV-ul este mai mult sursă de divertisment decât de informare, chiar și pentru cei care se mai uită la talkshow-uri.

Sigur că partidele tradiționale mizează pe primari pentru acest tip de legătură. Dar ei înșiși sunt adesea rupți de o parte a comunității și se bazează pe voturile pe care le cumpără cu ajutoare sociale.

Presa online face praf AUR, îi acuză de fascism, îi ironizează. Dar presa online nu ajunge la oamenii pe care îi vizitează Simion. Și la oamenii care aud despre Simion de la cei pe care i-a vizitat. Este uriașă forța unei rețele tăcute care descoperă că are drept de vot.

Reportajul Libertatea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru politicienii de Facebook și de TV, care cred că o postare cu 10 mii de like-uri le câștigă alegerile.

Nu. Le vor câștiga cei care vor reuși să construiască punți cu electoratul și să le dea oamenilor măcar iluzia că sunt ascultați. Iluzia asta e mai importantă decât orice promisiune.

Îți recomandăm:

George Simion trollat pe propriul cont de Facebook de RO Vaccinare

Și o a doua linie abilă a lui George Simion și AUR este să cultive tinerii și copiii.

În primul rând, pentru că grija cea mai mare a unui părinte necăjit este să-și vadă copilul ieșit din propria sărăcie. În al doilea rând, pentru că acești copii sunt votanții de mâine. Un tânăr de 15 ani azi va vota probabil în 2024. Electorat nou.

Acești doi piloni sunt cu mult mai importanți decât ceea ce se vede din acțiunile AUR, pentru că nu depind de momente de maximă tensiune, care sunt bonusuri pentru orice partid populist.

Reportajul Libertatea reușește să coboare spre baza aisbergului și ne arată rece ceea ce face diferența între un partid cum a fost PPDD, strict prelungirea unei vedete, și AUR – care pare să înceapă să-și construiască o strategie cu bătaie lungă și o bază în teritoriu.

De remarcat și încercarea de poziționare ideologică a AUR pe o zonă în acest moment neacoperită – conservatorismul, într-o țară majoritar conservatoare.

Simplul fapt că nu vrem să aflăm lucrurile acestea, că ne mulțumim să credem că electoratul AUR se limitează la câțiva extremiști nu înseamnă că realitatea nu evoluează în continuare.

Așa după cum nu ar trebui să ne facem iluzii că bășcălia de pe Facebook sau mai știu eu ce dezvăluiri ale presei au vreun efect asupra electoratului AUR . Singurul lucru care poate să aibă efect este ca politica tradițională să iasă din lâncezeală și îmbuibare și să înceapă să bată țara pentru a asculta oamenii.

Sursa: SpotMedia / Autor: Ioana Ene Dogioiu

Îți recomandăm:

La AUR, nu demonstraţiile împotriva măștii și vaccinului sunt problema, ci extremismul și violența (SpotMedia)

George Simion AUR

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate