adplus-dvertising

Anca Dragu dezminte fake news-ul apărut în presă: „Niciodată, sub nicio formă, nu am folosit bani publici în scop privat!”

Anca Dragu ar fi utilizat resursele statului într-o delegație, conform unui document intrat în posesia G4Media. Anca Dragu este fost președinte al Senatului României, în prezent senator din partea USR. Aceasta dezminte acuzațiile ce i se aduc, în legătură cu beneficiile de care ar fi beneficiat în calitate de președinte al Senatului.

Documentul obținut de G4Media arată că, la data de 23 iulie, cu două zile înainte de deplasare, Direcția Secretariat General din Senat a trimis o adresă Secretarului General, informându-l asupra faptului că, între 25 iulie și 1 august, „o delegație condusă de către doamna Anca Dana Dragu, președintele Senatului României (…) va efectua o deplasare în Franța”.

În adresă se solicita accesul membrilor delegației, precum și al unor reprezentanți ai Senatului de la Serviciul Protocol și Pașapoarte, la Salonul Prezidențial Corp C din Aeroportul Otopeni și se cerea sprijinul „în facilitarea formalităților de îmbarcare și trecere a frontierei” pentru cei șase membri ai delegației, în frunte cu Anca Dragu. Conform indicativelor aeronavelor, a fost vorba de curse Ryanair (low cost) pe traseul București-Marsilia și retur.

Anca Dragu delegație
Anca Dragu delegație / document obținut de G4 Media

Reacția Ancăi Dragu nu a întârziat să apară. Redăm în continuare declarațiile sale: 

„Sunt surprinsă de faptul că acest subiect, potrivit căruia sunt acuzată că am abuzat de beneficiile pe care le-am avut în calitate de președintă a Senatului, este adus din nou în actualitate, la câteva luni de la momentul în cauză (în vară, a fost dezbătut și la Antena 3).
În calitate de demnitar al statului român, nu am folosit niciodată în interes personal niciun fel de resursă a instituției pe care o reprezentam. De fiecare dată, atunci când am făcut deplasări în calitate neoficială am avut grijă să-mi achit personal cheltuielile aferente.

Concediile mele au fost plătite întotdeauna integral de mine. Fiind demnitar (la acel moment, președinta Senatului, al doilea om în stat), beneficiez de protecție permanentă din partea Serviciului de Pază și Protecție (SPP).

La plecarea la care se face referire, am ținut cont de recomandarea SPP în momentul în care am părăsit țara prin Aeroportul Otopeni. Recomandarea SPP a fost să trec, împreună cu familia, prin Salonul Oficial. Niciodată, sub nicio formă, nu am folosit bani publici în scop privat.”

Îți recomandăm:

Ludovic Orban: Aprobarea bugetului de stat a fost dovada trădării angajamentelor de către parlamentarii PNL

Ciprian Mihali, diplomat și fost Ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest a formulat un punct de vedere pe seama acestui subiect:

„Doamna Dragu a fost pentru o perioadă numărul 2 în stat, indiferent ca era în timpul de lucru sau în concediu. Pe toata durata mandatului domniei-sale, atât ea cât și familia ei sunt protejate de SPP (o regulă similară și prezentă și în alte țări). Protecția se datorează faptului că ea sau familia ei pot face ținta unor atacuri, răpiri, știind că este o persoană cu acces la nivelurile cele mai înalte de securitate ale secretelor statului român, iar orice accident al domniei-sale este o vulnerabilitate pentru statul român.

Doamna Dragu nu a fost un cetățean oarecare, ci a fost pe toata durata mandatului ei posibilul înlocuitor al președintelui României. Daca în mașină cu doamna Dragu se afla domnul Dragu sau un prieten, rigorile de securitate se extind și asupra lor.

Iar asta nu e “tradiție”, e regulă. Iar regulile în materie de securitate nu merg pe nimerite sau pe excepții. În alte state, o persoană de rangul doamnei Dragu beneficiază de o echipă dedicată pe toată durata mandatului ei, 24/24, care o însoțește în orice fel de deplasare, indiferent de natura acestei deplasări. Iar locuința ei este protejată de aceeași echipă.

În sfârșit, deplasarea domniei-sale se numește în orice circumstanțe “misiune” pentru SPP și “delegație” pentru domnia-sa, aceștia fiind termenii din nomenclatorul oricărui Serviciu de Protecție și Pază din alte țări. Persoanele însoțitoare pot fi numite “delegați”, un termen generic care acoperă totalitatea persoanelor care fac deplasarea. De altfel, nu a existat nicio intenție de ascundere a numelor lor, lista lor fiind de altfel obligatorie atunci când este informat SPP privind deplasarea. În fosta mea calitate de ambasador român, am avut de-a face în cazul unor misiuni cu asemenea exigențe draconice de securitate, fie pentru delegații străine în tara, fie pentru propriile mele delegații în țările în care eram arondat. Și da, Salonul VIP este la dispoziția demnitarilor În toate circumstanțele, din aceleași motive de securitate descrise mai sus.”

Îți recomandăm:

Violeta Alexandru despre Florin Cîțu: „Dă-i omului putere și vezi cât de arogant poate ajunge”. Vor avea o surpriză la alegeri!

Cătălin Drulă: „Tocmai a fost votat în parlament bugetul discriminării. S-au crezut și alții stăpâni pe veci în politică și cu astfel de gesturi le-a început sfârșitul”

Anca Dragu delegație

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate