adplus-dvertising

Sondaj Project-E: Care a fost cel mai bun președinte din istoria României? Votează!

În istoria sa, România a avut cinci președinți: Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis

Nicolae Ceaușescu a fost cel mai longeviv președinte al României, fiind secretar general al Partidului Comunist Român și șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. A fost primul președinte din istoria României.

După Revoluția din decembrie 1989, la conducerea României a urmat Ion Iliescu, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD.

În intervalul 1996 – 2000, președintele României a fost Emil Constantinescu, acesta fiind ales prin vot direct (cu 7 milioane de voturi). Emil Constantinescu a fost președintele României pentru un mandat de patru ani. În perioada mandatului său prezidențial, România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiție și administrație.

Începând cu 2004, președintele țării a fost Traian Băsescu, ce a obținut două mandate în fruntea țării. La alegerile prezidențiale din decembrie 2004, Traian Băsescu a reușit să îl învingă pe Adrian Năstase în al doilea tur de scrutin, după ce în primul s-a clasat de pe a doua poziție. Pe 21 decembrie 2004 a depus jurământul în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului României. A fost suspendat de două ori, prima dată în 2007, cea de-a doua oară în 2012.

Din 2014, președinte este Klaus Iohannis. La alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 acesta l-a învins pe Victor Ponta (PSD), premierul în funcție la acea vreme. Pe 21 noiembrie 2014 Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale. La ceremonia solemnă de validare a participat și președintele în funcție, Traian Băsescu, al cărui mandat s-a încheiat pe 21 decembrie 2014. În 2019 a fost reales pentru un mandat de 5 ani.

Întrebarea pe care o adresăm cititorilor noștri este:

Sondajul se încheie în data de 24 noiembrie 2021.

Îți recomandăm:

Dacă încă bate-un dor de Ceaușescu, haideți să înțelegem politicile economice ale „genialului Conducător” cu mintea din 2020

Val de ironii și critici la adresa lui Klaus Iohannis pe pagina de socializare a președintelui

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate