Bogdan Bola demisie
Bogdan Bola, deputat și membru al PNL Constanța din 1995, de la vârsta de 14 ani, părăsește grupul parlamentar PNL
“..deputatul este legat nu de partidul pe lista căruia a fost ales, ci de cetățenii care l-au mandatat.” Plecând de la acest principiu statuat de Curtea Constituțională a României, am ales să mă retrag astăzi din grupul parlamentar al PNL și să activez, de acum încolo, ca parlamentar neafiliat.
A trecut doar un an de când, împreună cu colegii mei liberali, mergeam pe străzile și ulițele din județul Constanța și le spuneam oamenilor că merităm votul lor, că noi suntem “altfel”. A trecut doar un an de când explicam oamenilor că vom construi în jurul unor lideri capabili o coaliție stabilă de dreapta, bazată pe valori și principii sănătoase.
Cel mai important, acum doar un an promiteam lor că vom aduce transparență în actul de guvernare și o vom face în interesul cetățenilor. Prin votul tuturor acelor oameni, am ajuns astăzi să am onoarea să vă reprezint în Parlamentul României.
Nici cei mai pesimiști dintre noi nu puteau anticipa situația către care se va îndrepta actuala conducere a PNL.
O țară aruncată în haos, cu o conducere a Partidului Național Liberal ale cărei acțiuni au dezamăgit așteptările alegătorilor noștri și a bazei partidului căruia eu i-am dedicat 26 de ani din viață. Am ajuns să fim huliți de cei care, acum un an de zile, își puneau speranțele în noi și ne dădeau votul. Lideri de carton, unii care au îngropat în trecut Partidul Național Liberal, alții abia parașutați în partid, fac azi declarații demagogice despre valorile liberale…care numai liberale nu mai sunt.
Îți recomandăm:
Florin Roman propune excluderea din PNL a parlamentarilor ce i se alătură lui Ludovic Orban
Indecizia politică, apetența exacerbată pentru putere, deciziile haotice și înclinația unora către spectrul roșu al politicii dâmbovițene m-au făcut să-mi fie rușine să mai dau ochii cu constănțenii mei.
Iar eu nu pot să mai sprijin sau să fiu părtaș la așa ceva. Tocmai de aceea, le aduc aminte colegilor liberali care încă sprijină, vehement sau în tăcere, politica PNL a ultimelor luni, de decizia CCR nr. 85/2019:
“Din principiile constituționale și din considerentele deciziilor Curții Constituționale se desprinde ideea de drept a deputatului de alegere a partidului/grupului parlamentar din care să facă parte, în condițiile în care deputatul este legat nu de partidul pe lista căruia a fost ales, ci de cetățenii care l-au mandatat. Astfel, în orice moment în care deputatul consideră că principiile și doctrina pentru care a aderat la un anumit partid se modifică într-o asemenea măsură în care să se producă o incompatibilitate clară, acesta nu numai că poate renunța la calitatea de membru și își poate continua activitatea de deputat, dar are dreptul să se înscrie într-un alt partid, să facă parte dintr-un alt grup parlamentar sau să pună bazele unui nou grup parlamentar împreună cu alți deputați.”
Îți recomandăm:
Demisii din grupul parlamentar PNL. Încă patru parlamentari liberali îl urmează pe Ludovic Orban
În anul 2020 mi-am luat angajamentul că voi lupta în Parlament pentru constănțeni și îmi doresc să continui această activitate cu demnitate, putând să îi privesc în ochi, din nou, fără rușinea pe care o simt acum. Rămân loial oamenilor și principiilor liberale la care am aderat acum foarte mulți ani, în speranța că cei de sus se vor trezi la timp “din somnul cel de moarte”.
Vreau să fiu clar înțeles, retragerea mea din grupul parlamentar al PNL nu înseamnă implicit că îmi dau demisia din Partidul Național Liberal. În “naivitatea” mea, după 26 de ani de “galben-albastru”, încă mai sper ca rațiunea și bunul simț să învingă, iar pasul pe care îl fac astăzi spre o despărțire dureroasă (pentru mine, cel puțin) de acest partid să fie și ultimul.
Îți recomandăm:
Bogdan Bola demisie