adplus-dvertising

Alegerile interne din PNL și dictatura imposturii

Alegerile interne din PNL tocmai s-au încheiat. Însă scandalul din jurul lor continuă. Aproape 6 luni de zile țara a fost blocată. Oamenii au așteptat cu sufletul la gură alegerile interne ale Partidului Național Liberal. Au fost 6 luni cu scandaluri, acuzații și certuri între membrii PNL. Aceste alegeri interne au creat o falie enormă în interiorul partidului, iar membrii acestuia sunt mai dezbinați ca niciodată.

Constituția României este doar o bucată de hârtie pentru Klaus Iohannis?

La alegerile interne din PNL, în 2017 Klaus Iohannis a avut grijă să nu se implice prea mult. Dar nu s-a sfiit nici atunci să asigure membrii PNL că preferatul acestuia este Cristian Bușoi. Cu toate acestea, președintele nu a făcut la acea vreme nici o declarație publică pentru susținerea clară a lui Bușoi. Anul acesta în schimb, a făcut tot posibilul să atragă atenția faptului că Florin Cîțu trebuie să câștige șefia PNL.

Prin declarațiile publice, șeful statului a jucat la limită, fără nici cea mai mică urmă de rușine. Klaus Iohannis s-a implicat în alegerile interne din PNL mai mult decât atunci când era membru. Iar pentru acest lucru a fost taxat la Congresul PNL din 25 septembrie. La fiecare 10 cuvinte ale președintelui, sala striga numele lui Ludovic Orban.

Ceea ce s-a întâmplat este cea mai mare palmă pe care Klaus Iohannis a primit-o de la membrii PNL. Ruptura dintre aceștia și președintele țării este acum mai clară ca niciodată. Ludovic Orban a avut grijă să întărească acest lucru în declarațiile de la finalul congresului. Orban a anunțat foarte clar că între el și Klaus Iohannis nu va mai exista nici un fel de parteneriat. Atitudinea lui Klaus Iohannis este o lipsă de respect la adresa tuturor cetățenilor care au stat la cozi infernale pentru a-l vota.

Îți recomandăm:

PNL, sinucidere în direct. Ultimul partid istoric merge pe drumul PNȚ

Premiul I pentru cel mai ipocrit discurs se duce direct către Iulian Dumitrescu

Acesta s-a urcat pe scenă și a declarat atât de dezinvolt că Ludovic Orban este atât de pornit pe o candidatură la președinția României, că dacă ar exista alt candidat mai bun, acesta nu s-ar retrage. Lucru cât se poate de fals. În 2014 Ludovic Orban s-a retras din competiția pentru alegerile interne din PNL pentru Klaus Iohannis. În 2016 și-a retras candidatura de la Primăria Capitalei atunci când a fost deschis dosarul în care a fost judecat. În 2017 a declarat că dacă va fi găsit vinovat, își va da demisia de la șefia partidului. În final, în 2020 și-a dat demisia din funcția de premier știind că USR PLUS nu va dori sub nici o formă crearea unui guvern cu el premier.

Îți recomandăm:

Mesaj tranșant al USR PLUS pentru Florin Cîțu

De nenumărate ori Ludovic Orban a arătat că este om de echipă. A arătat că e mai important partidul și nu interesele proprii. Alt discurs neinspirat a fost cel al lui Dan Vîlceanu care i-a cerut lui Ludovic Orban să dărâme zidul din PNL. Vâlceanu a uitat în mod clar că Ludovic Orban a ținut la aceeași masă toți membri de partid, indiferent dacă aceștia se înțelegeau sau nu cu el. Cel mai bun exemplu este chiar Florin Cîțu.

Presa a fost o glumă pentru organizatorii din “echipa câștigătoare”

Dincolo de discursurile ipocrite, alegerile interne din PNL au fost cele mai scandaloase din ultimii ani. În ultima lună a fost o avalanșă de mesaje între membrii PNL despre modul în care vor fi controlate voturile. Frica a devenit principala emoție a membrilor. În ultimele două săptămâni, atunci când au fost eliminați de pe liste delegații pro Orban a fost clar cum vor fi “câștigate” alegerile. Frauda și frica sunt cuvintele cheie pentru descrierea alegerilor PNL.

De la punerea sau eliminarea perdelelor la cabinele de vot până la numerotarea și așezarea strategică a urnelor, astfel încât să se poată contoriza ce județ a votat și cu cine, alegerile interne din PNL au fost fraudate “big time”. Oamenii au intrat câte doi în cabină. Și-au arătat voturile unii celorlalți. Au făcut fotografii buletinelor sau au votat înainte de a ajunge în cabina de vot.

Iar presa a fost o glumă pentru organizatorii din “echipa câștigătoare”. Reporterii au fost bruscați, împinși și tratați urât. Ba chiar înainte de începerea procesului de vot Robert Sighiartău a insistat ca presa să nu aibă acces în zona cabinelor de vot. “Nu se poate așa ceva! Este un congres! Cum să nu pot avea acces??” a fost replica unei reprezentante a Antena 3. După multe discuții contradictorii și sfidătoare, presa a avut acces. Dar a avut parte de un tratament execrabil din partea reprezentanților echipei lui Florin Cîțu. Cu toate acestea, astăzi internetul este plin de filmări, fotografii și mesaje care arată clar că procesul de votare a fost viciat.

Membrii Partidului Național Liberal au fost luați prizonieri la congresul din 25 septembrie

“Nu luăm prizonieri” era una din replicile lui Florin Cîțu. Dar acesta tocmai a transformat PNL și pe membrii acestuia, în prizonierii PSD-ului. Aproape rămas fără voce, a încercat să susțină un discurs slab și fad printre uralele membrilor la adresa lui Ludovic Orban. La orice încercare slabă de a ridica vocea, membrii din sală strigau numele lui Ludovic Orban. Totuși cu o susținere clară arătată pentru Ludovic Orban, Florin Cîțu a “câștigat” alegerile pentru șefia partidului cu 2878 voturi.

Cum au fost acordate aceste voturi am explicat mai sus. Din punctul meu de vedere Florin Cîțu este adevăratul pierzător al acestor alegeri. Mă întreb ce fel de caracter ar trebui să aibă un om care insistă să fie președintele unui partid care a arătat cât se poate de clar că nu își dorește asta. Se pare că celebra sintagmă “dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” este motto-ul domnului Cîțu.

Acum 4 ani, când Ludovic Orban a câștigat alegerile interne din PNL pentru conducerea partidului/ Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-l urce pe scenă pe contracandidatul său, Cristian Bușoi

Primul lucru pe care Florin Cîțu l-a făcut a fost o fotografie de grup, el și echipa lui. Această echipă va fi una închisă, arogantă și nu va accepta nici o formă de negociere, cu nimeni, nici din partid, nici din afara acestuia. Bun venit în echipa câștigătoare!

Pentru această echipă, un partid unit înseamnă eliminarea tuturor celor care l-au susținut pe Ludovic Orban, așa cum se întâmplă la Timișoara de exemplu, unde începând cu data de 25 septembrie au început să fie eliminați membrii de pe grupurile de pe whatsapp. Urmează cel mai probabil și eliminarea acestora din filialele locale. Acesta e partidul puternic al lui Florin Cîțu, un partid condus prin frică și prin eliminare, dacă nu ești de acord cu șeful de organizație. Opiniile personale sunt egale cu 0.

Noua conducere a Partidului Național Liberal este o conducere aleasă prin fraudă și frică. Este o conducere plină de impostori care au pus mai presus interesele proprii, față de cele ale partidului, ce să mai vorbim despre guvernarea României. Toți cei aleși în 25 și 26 septembrie au arătat cât se poate de clar care le sunt prioritățile. Vor ignora cerințele USRPLUS, ceea ce va pune PNL în situația de a guverna cu voturile PSD. Aceștia din urmă îi vor juca pe degete pe noii “liberali”. Toate reformele promise de Florin Cîțu vor fi eliminate din start. Nimic nu se va putea face fără votul PSD. România va pierde încă o dată trenul dezvoltării.

Îți recomandăm:

Florin Cîțu, ieri: „Nu negociem cu PSD”. Florin Cîțu, astăzi: „Vom negocia cu toate partidele pentru a susține Guvernul”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Cristina Stîngu
Cristina Stîngu
Jurist de meserie, masterandă în Managementul Proiectelor la ASE. În prezent sunt manager și consultant pe fonduri europene în cadrul propriei firme, Improvision și președintele Asociației Youth Vision for Society. De asemenea sunt și co-fondator Bookstore&Tea.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate