adplus-dvertising

Este posibil un blat PSD – PNL în condițiile actualei crize?

Blat PSD – PNL, auzim des această afirmație. Dar este aceasta o afirmație corectă? Demiterea lui Florin Cîțu este mai mult decât posibilă în contextul actual. Premierul a reușit ca în doar 9 luni de la instalarea în funcție să își ostilizeze atât partenerii de guvernare, dar și electoratul care a acordat votul liberalilor. Mai mult decât atât, a reușit contraperformanța de a crea o falie în interiorul PNL, în contextul alegerilor interne.

Primul scurtcircuit, aprilie 2021 – Demiterea lui Vlad Voiculescu

„Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil. Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public”, declara Dacian Cioloș, în momentul demiterii lui Vlad Voiculescu

În momentul demiterii, premierul Florin Cîțu se declara extrem de nemulțumit de scandalurile în lanț din jurul Ministerului Sănătății. Demiterea lui Vlad Voiculescu, una dintre icoanele USR PLUS nu a căzut deloc bine în interiorul acestui partid.

Îți recomandăm:

Mihail Neamțu îi răspunde lui Klaus Iohannis în criza momentului

Cel de-al doilea scurtcircuit – Eșecul PNRR

Modul în care a fost conceput acest plan trădează mai degrabă interese de partid/partide, decât un plan național de redresare și reziliență, care poate transforma economia României. Cel mai bun exemplu: metroul de la Cluj

Planul României a fost construit de parcă proiecte mai vechi au fost scoase din sertar și introduse în PNRR. Astfel se nu se pot explica inadvertențele de cost și greșelile din document.

Îți recomandăm:

Deutsche Welle: Coaliția PNL-USR PLUS-UDMR, o rețetă de descompunere la firul ierbii

Totul părea un joc de putere în interiorul coaliției de guvernare, alături de proiecte vitale pentru România, precum construcția de autostrăzi, fiind incluse proiecte în funcție de influența exercitată de liderii politici.

Cel de-al treilea scurtcircuit – Demiterea lui Stelian Ion, ministrul USR PLUS ce gestiona Ministerul Justiției

Demiterea lui Stelian Ion a fost scânteia ce a aruncat în aer coaliția de guvernare. Stelian Ion este cea de-a doua icoană a USR PLUS ce este dată jos de pe perete.

Gestul demiterii lui Stelian Ion a fost considerat imoral de către Dacian Cioloș, acesta atacând dur decizia premierului Florin Cîțu:

Știu că PNL-ului nu îi vine să creadă că vom merge până la capăt. Ne-au subestimat și vor suporta consecințele, dacă ei cred că ne pot cumpăra cu niște funcții.
Moțiunea USR PLUS există și merge mai departe.
Este scrisă de noi și este o consecință a comportamentului profund iresponsabil al domnului Cîțu. PNL va trebui să își asume ceea ce a făcut Florin Cîțu și să înțeleagă că atunci când am zis că nu girăm hoții și bătaia de joc la adresa banului public am vorbit serios.
Textul moțiunii ajunge la toate partidele, inclusiv PNL, și către reprezentanții minorităților. Orice parlamentar care înțelege că Florin Cîțu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-și cumpăra voturi în partid e liber să o semneze.
E o chestiune de conștiință individuală și una de corectitudine politică. Și membrii PNL o pot semna, știm că există parlamentari ai acestui partid care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîțu.
Orice interpretare cum că ar fi o moțiune comună a USR PLUS și AUR este răuvoitoare și nu ne intimidează. E doar retorică pentru a ne face să cedăm și nu o vom face. Această moțiune e inițiată de noi și e nevoie de mai multe semnături decât avem noi la dispoziție în Parlamentul României. Dacă acesta a fost calculul politic al PNL, aveți dovada că cei care au gândit asaltul asupra banilor și asupra justiției se înșală.
Nu ne intimidează nicio campanie de imagine sau de terfelire a noastră pe care susținătorii lui Florin Cîțu o pun în scenă în aceste momente. Lucrurile sunt simple. Actualul premier a băgat țara într-o criză politică pentru a câștiga puncte electorale interne. Noi vrem să terminăm rapid criza, românii ne-au votat să facem reforme, nu scandal. Prin plecarea lui Florin Cîțu, încheiem rapid criza declanșată de el.

Cum arată fotografia momentului

Teoretic, în acest moment PNL și președintele Klaus Iohannis nu mai pot opri înlăturarea premierului Florin Cîțu. Cu o moțiune depusă deja de USR-PLUS și AUR și cu o alta în așteptare, anunțată de social-democrați, Florin Cîțu – premierul și candidatul la șefia PNL girat de președintele Klaus Iohannis nu mai poate fi premier. Acest lucru ar echivala cu încheierea carierei politice a actualului prim ministru.

Un posibil deznodământ cu efecte electorale devastatoare pentru liberali

PNL are nevoie mai mult decât oricând de USR PLUS. În caz contrar, liberalii vor fi nevoiți să formeze un guvern minoritar susținut tacit de către PSD din parlament.
Ne place sau nu, alte calcule nu există. O guvernare PNL-UDMR nu întrunește 50%+1. AUR nu vor susține PNL și chiar dacă i-ar susține, nu ar întruni 50%+1.
Efectele electorale ar fi însă devastatoare pentru PNL. Electoratul ar considera această situație drept un blat PSD – PNL. O guvernare minoritară PNL- UDMR, cu susținere PSD ar fi o ghilotină electorală pentru liberali.

Este posibil un blat PSD – PNL, forțat de conjunctura actuală politică? Vom afla în săptămânile următoare.

Îți recomandăm:

Marcel Ciolacu atac frontal. Invită USR și AUR alături de PSD pentru susținerea moțiunii împotriva guvernului Cîțu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Claudiu Vuță
Claudiu Vuță
Claudiu Vuță este analist economic, vicepresedinte al AAFBR (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România). Alumni al programului de excelență "Politici economice și ale pieței muncii" din cadrul Konrad Adenauer Stiftung, Claudiu publică articole economice pe teme globale, dar și locale, prezentând analize de profil în presa scrisă și emisiuni TV. Pentru activitatea jurnalistică din domeniul economic i-a fost decernat în anul 2020, premiul CFA Society Romania Media Award.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate