Samuel von Brukenthal a trăit între 1721 și 1803, în Transilvania. Sunt oameni care vor reacționa cu mare supriză la rândurile de mai jos. Nu pentru că sunt răi sau ignoranți, ci pentru că așa i-a condiționat cartea de istorie.
Cazul discutat: Baronul Samuel von Brukenthal, sărbatoritul nostru.
„Nostru”?
În ce masura Samuel von Brukenthal, este al nostru?
S-a născut într-o țară care nu era România. Ci principatul Transilvaniei, sub guvernare habsburgică. Părinții erau de prin partea locului. Dar care loc? Păi ținutul Sibiului, în care Hermannstadt era un oraș important. Dintr-o alta țară, pe atunci.
Baronul e neamț, cu alte cuvinte. Este el „din România”?
Nu. Are vreo legatură cu România, în forma ei actuală, cu noi adică? Nu. Chiar niciuna. Poate că mânca brânză făcută de români în Mărginime. Dar în mod sigur nu consuma produsele noastre culturale. Iar muzeul este despre Europa barocă și mai apoi Iluministă și despre arta ei, nu despre cergi tradiționale și cojoace mîțoase de oaie. Colecțiile au inceput să se adune, oricum, la Viena.
Pudrat, cu perucă si jiletcă de mătase, în mod sigur n-ar fi fost confundat cu un român, în epoca lui. Și atunci, cum ar putea fi Samuel von Brukenthal în vreun fel relevant pentru națiunea noastră? Doar într-un singur fel: dacă am împărți, dincolo de un teritoriu istoric, și ceva valori.
Una dintre ele, fundamentală, este diversitatea. În colectiile lui, Samuel von Brukenthal a adunat artă din toată Europa. Nu doar artă germană.
O alta este deschiderea spre idei noi. Samuel von Brukenthal a trăit în Epoca Luminilor, o răsturnare culturală europeană, în care structuri sociale, de la nobilime și până la cler, au fost re-evaluate și reintegrate într-o nouă logică europeană, cea burgheză, a rațiunii, eliberată de mistic și superstiție.
Noi? O parte a societății românești nici până azi n-a ajuns să-și pună întrebările de acum 300 de ani ale Iluminiștilor
Și-atunci, știm ce sărbătorim? Pe cine?
La fel ca și cu Hermann Oberth sau iluminatul electric al Timișoarei, nu cumva ne grozăvim cu ceea ce, în logica naționalistă, nici măcar nu ne aparține? Poate.
Dar există o situație în care chiar am putea să-i urăm „La mulți Ani” lui Samuel von Bruckenthal. Aceea în care am vizitat muzeul, i-am citit pe Voltaire, pe Kant, pe Diderot și enciclopediștii lui, dar și pe Rousseau sau Locke. Am fost pe acolo, dar în grabă? Nu i-am citit? Nici nu știm cine sunt?
Poate că e cazul să începem. Abia atunci vom putea spune, cu indreptățire, câte ceva despre Samuel von Brukenthal și colecția lui. Simpla suprapunere geografică nu e destul.
