Zilele acestea societatea e împărțită practic, pentru a nu știu câta oară, în două tabere. Iar relația dintre ele pare de tipul „noi cu ai noștri, voi cu ai voștri”, de parcă acel N din PNRR, care vine de la Național, nici nu ar exista.
De unde vine râca?
Din slaba comunicare pe care actualul Guvern a aplicat-o în cazul acestui act atât de important pentru viitorul economiei și pentru poziția României în marea familie europeană. Să construiești unilateral un proiect – care în final putea fi chiar un plan de țară de care România nu are parte de 30 de ani – și să comunici concluziile atunci când nu mai era nimic de făcut e destul de cinic. Politicienii noștri aflați la conducere ne-au arătat încă o dată că nu dau doi bani pe noi și suntem doar buni să îi votăm și să plătim, an de an, oalele sparte de ei.
Să îți închipui că poți face un plan pe termen lung eludând pozițiile taberei adverse, una numeroasă, nu insesizabilă, e deja lipsă de viziune. Chiar nu contează că cei care îi reprezintă în Parlament au o valoare discutabilă – ei totuși reprezintă aproape jumătate din votanții din România. Iar acei votanți trebuie şi ei să beneficieze de binele propovăduit de acel plan. Și măcar dacă lucrurile s-ar fi oprit aici. Am avut tot timpul din lume să aducem la aceeași masă minți luminate capabile să vină cu idei și planuri de administrare.
Mă așteptam ca un guvern liberal să vină cu soluții liberale și să pună antreprenorii la muncă. Pentru că, mobilizându-i, vor creste şi încasările la buget și nu vom mai auzi atât de des deja puerilul „nu sunt bani” care pare lipit pe buzele premierilor, miniștrilor de finanțe și, mai nou, primarilor din București. Una din cauzele pentru care „nu sunt bani” e și faptul că tu, ca autoritate, te dovedești incapabilă să îi generezi și, mai ales, să îi aduni.
Mă așteptam ca, odată ajunsă la putere, actuala coaliție să facă lucruri, să vină cu temele făcute și să treacă la treabă din primul minut. M-am aflat din nou într-o gravă eroare: asistăm, încă o dată, la bâjbâieli, la căutarea unor soluții magice, la politica încercării prin aruncarea unor pietre în apă pentru a vedea cât de mari pot fi valurile, etc. Altfel spus, „toate-s vechi și nouă-s toate”. Dezamăgitor, nu?
Mă așteptam la reforme, pentru că e clar că pe autostrada desenată de PSD ne îndreptăm cu toată viteza spre zid. Guvernul s-a angajat pe multe în fața Comisiei Europene, dar întrebarea mea este: știe la ce s-a angajat? Sau știe cum să facă lucrurile? Pentru că nu știu dacă au aflat, Comisia Europeană nu îți dă și harta, îți comunică doar punctul terminus la care trebuie să ajungi. Dar este mai ușor pe Facebook decât la Guvernare. Iar dacă alegeri în țară nu sunt, avem alegeri în partide. Iar ele par mai importante decât un amărât de PNRR. Altfel, nu îmi pot închipui cum s-a putut elabora un proiect atât de dezlânat, în necunoștință clară a ceea ce UE și-a propus să obțină cu acesta.
Îți recomandăm:
PNRR – sau cum să scriem pe genunchi un plan național prin care dorim să atragem 29,2 miliarde euro
Vorbim de reforma sistemului de pensii, dar ne dovedim incapabili să scăpăm de pensiile speciale. Vorbim de autostrăzi și nu vedem că timpul avut la dispoziție, pe rețeta clasic românească, abia e suficient pentru studii de fezabilitate, licitații și contestații. Vorbim de protecția mediului fără a ne păsa vreun pic de asta: și să nu îmi spuneți că scoaterea mașinilor din orașe rezolvă asta, că m-am plictisit de gogorița aceasta. Că de focurile vii ce mistuie deșeuri importate, aducătoare de profituri, văd că nu suntem în stare să scăpăm. Iar lista poate continua la infinit.
Aș încheia cu o atenționare: clica lui Dragnea s-a „curățat”, refuzând dialogul şi închipuindu-și că poate face orice. PSD, cu toată mașinăria de hateri și postaci, nu a reușit să ne mai mintă. Oare actualii guvernanți au înțeles că actuala generație nu mai poate fi mințită?
