Zgomot, kitsch, aer murdar, prost gust. București 2021, poluare și nu doar atât
Îmi place Bucureștiul, capitala României, aici m-am născut și nu îmi e chiar rău (e drept că la Paris mă simt mult mai bine). Dar în ultima vreme am devenit foarte atentă la poluarea specifică acestui loc. Iată câteva exemple:
- Mașinile care accelerează în toiul nopții
- Motoarele care trec în trombă la orice oră, asigurându-se că toată lumea a luat notă de ele
- Vecinii de bloc care, în generozitatea lor, se asigură că auzim toți muzica lor preferată.
- Cei de la terasa de vis-a-vis care, de când pandemia e pe pantă în jos, sărbătoresc în fiecare seară.
Gospodinele din același bloc care prăjesc ceapă cu noaptea în cap, când te gândești să deschizi fereastra larg.
Mai vedem câte un compatriot pe care nici pandemia nu l-a convins că apa și săpunul nu dăunează sănătății.
Trotuarele sunt pline de excremente de câine, care te obligă parcă să mergi cu capul plecat, atent să eviți vreo nefăcută (nu am ceva cu câinii ci cu stăpânii care nu au grija lor).
Citește și: Cum este umflată artificial piața imobiliară din Cluj. Achiziția unui imobil te dezumanizează
Continuăm cu alte exemple ale lipsei de civilizație din București:
- Ghena de la bloc, unde unii se gândesc că mai bine lasă gunoiul lângă, doar-doar trece omul de serviciu și îl duce jos (până atunci, ceilalți fac slalom printre pungi, sticle de plastic).
- Conversațiile de la câte o terasă, pe un ton atât de tare încât toți ceilalți să audă cum se laudă cei doi sau cum dau ordine, prin telefon.
- Estetica dizgrațioasă a unor chipuri în care a fost injectat prea mult acid hialuronic.
Unele tendințe din fashion sunt interpretate, aș îndrăzni să spun, greșit: jeanșii prea rupți, prea căzuți, treningul purtat în orice situație, papucii sclipitori, cu numele brandului scris prea mare. Bipâitul continuu al telefonului cuiva cu care ești la masă.
Toate acestea și, cu siguranță altele, fac ca, uneori, să ne încărcăm negativ, să ni se erodeze răbdarea, să devenim mai intoleranți. Sau am devenit eu prea sensibilă, cum îmi spun câteva persoane. În orice caz, poate că un strop de atenție și grijă față de noi, de ceilalți și de mediu, ar putea îmbunătăți calitatea vieții tuturor.
Toate cele de mai sus fac din București un oraș ai cărui locuitori mai au mult până se vor civiliza.
Îți recomandăm:
Vânzarea apartamentului din București, cea mai bună decizie financiară pe care am luat-o
cuvinte cheie: București