Încrederea, determinarea și magnitudinea ce caracterizează intervenția guvernelor în ultimii ani în numele unor idealuri referitoare la schimbările climaterice (orice ar însemna asta) și la egalitatea economică se bazează pe ipoteza că avem la dispoziție cunoașterea necesară și suficientă pentru a atinge scopurile.
Nu avem acea cunoaștere. Cunoașterea din societate este disipată și numai piața poate coordona utilizarea ei. În consecință, mă aștept ca peste câțiva ani subiectele să fie trecute din prim planul cu sclipici de astăzi într-un plan secundar. Exact cum s-a întâmplat în anii 1970. Dar până atunci se vor fi cheltuit resurse formidabile, se vor fi produs multe distorsiuni, dintre care unele aproape iremediabile. Unii vor câștiga enorm.
Printre aceștia vor fi și cei ce vor produce tone de maculatură referitoare la domeniile menționate. Ca în anii 1970. Într-un proces ce se derulase până atunci, acumulările de succes din domeniul fizicii și chimiei au dus omul pe lună. Mulți adepți ai intervenționismului s-au grăbit să afirme că dispunem de metode similare cu cele din fizică și în alte științe, inclusiv în economie. Inflația din anii 1970 le-a arătat cât de greșită este ideea de a împrumuta metodele fizicii în economie. Acum repetăm exercițiul. Stimulați de succesul real al trimiterii de roboti in spațiu, inclusiv pe Marte, sau de progresul din IT, unii economiști și decidenți de politica economică cred probabil chiar mai mult decât in trecut ca avem aceeași metoda la îndemâna pentru a influența economia si societatea cu aceeași precizie. Dar nu o avem.
Nici de data aceasta nu știm, si nu vom sti niciodată, ce consecințe vor avea intervențiile noastre in economia naționala. Știm doar că intervențiile agresive din economie au dus, în cea mai mare parte, la alte rezultate decât cele scontate. Rareori consecințele neintenționate ale planurilor noastre referitoare la societate și economie au fost benefice.
