Cum de 8 martie se vorbește de femei, așa de 1 iunie se vorbește despre copii. Oare cum putem echilibra agenda publică, astfel încât să vorbim despre ce contează cu adevărat tot timpul?!
Pentru că am organizat dezbateri publice pe ambele subiecte la cele două date aș spune că de copii ne pasă mai mult și mai mulți decidenți politici au răspuns invitației la dialog, mai multe părți interesate au participat la discuția despre copii față de femei și egalitatea de gen. Dar de buna stare a femeilor sau mamelor depinde și buna creștere a copiilor. Mamele, în mod special, însă familia în sens larg creează obiceiuri de viață ale copilului, atunci când vorbim de alimentație, sport, bani, muncă, etc. Și ajungem la școală, de la care așteptările sunt foarte mari, să reeduce ce este incorect, sa învețe, și mai nou să pregătească ai noștri copii pentru viață. Adesea citim că școala românească pregătește copiii pentru trecut, că meseriile viitorului încă nici nu se cunosc, iar copiii de azi nu se compară cu cei de acum 20 de ani. Atunci cum poate sistemul de educație să țină pasul cu realitatea din teren?! Nu am răspuns, însă știu că nu este simplu și nu poate singur.
Aș mai spune că și părinții pot și mulți o fac deja în a completa școala cu activități care pregătesc copiii pentru viață, nu doar obțin cunoștințe.
Dezbaterea VERTIK și Kidprenor din 31 mai sub denumirea ”Copil învățat sau copil pregătit pentru viață” și-a propus să atragă atenția, și a marcat o primă reușită prin prisma prezenței relevante a decidenților politici și asociațiilor relevante, asupra importanței abilităților copiilor noștri, dincolo de cunoștințe, a nevoii unei viziuni pe termen lung, dincolo de rezultate imediate, să învățăm să reacționăm la eșec, dincolo de a urmări doar succesul și penaliza nereușita.
Acum un an citeam în știri cum un milion de români își pierdeau locurile de muncă peste noapte, iar încă un milion se întorceau acasă, nu aveau de lucru și nici bani puși deoparte. Privind în urmă, șocul a fost prea mare pentru toată lumea și cheia a fost în adaptabilitate și reziliență. Sunt abilități pe care un antreprenor le antrenează zi de zi. De altfel, din 2018, Consiliul UE a adoptat 8 competențe cheie pentru învățare pe tot parcursul vieții, printre care cele multi-lingvistice, matematica, digitalizarea și antreprenoriatul. Acesta din urmă încurajează cetățenii să se autodepășească și să se implice în procesul de rezolvare a problemelor de natură socio-economică. Educația antreprenorială pregătește o persoană pentru viață și nu înseamnă automat că devine antreprenor, ci dobândește un set de abilități care îi sunt necesare atât ca angajat, cât și ca angajator.
Conform Comisiei Europeane, investițiile în învățământul antreprenorial au unul dintre cele mai mari niveluri de rentabilitate a investițiilor pe care le poate înregistra Europa. Studiile indică faptul că între 15% și 20% dintre elevii care participă la un program al unei mini-întreprinderi în timpul învățământului gimnazial vor înființa ulterior propria lor firmă, un procentaj care este de trei până la cinci ori mai ridicat față de ansamblul populației. Indiferent dacă ulterior pun bazele unor societăți sau ale unor întreprinderi sociale, tinerii care beneficiază de studii antreprenoriale asimilează cunoștințe de afaceri, precum și aptitudini și atitudini esențiale, printre care se numără creativitatea, spiritul de inițiativă, tenacitatea, spiritul de echipă, capacitatea de înțelegere a riscului și un simț al responsabilității. Aceasta este starea de spirit antreprenorială care ajută antreprenorii să transforme idei în acțiuni și care mărește în mod radical capacitatea de inserție profesională.
Pe lângă latura evidentă a dezvoltării, vorbim de reducerea inegalităților în societate și reducerea problemelor sociale. Peste 100 de milioane de persoane sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială în UE. Șomajul în rândul tinerilor depășește în continuare dublul ratei globale a șomajului și este necesară o mai bună integrare a resortisanților țărilor terțe, conform poziției Parlamentului European privind Fondul social european Plus adoptată în primă lectură la 4 aprilie 2019. Conform datelor Comisiei Europene din 2018, România are cea mai mare rată a riscului de sărăcie monetară și inegalitate a veniturilor în Uniunea Europeană (UE). Riscul de sărăcie în care se află o mare parte din populație se răsfrânge inevitabil asupra următoarelor generații și este important să reacționăm. Să nu mai vorbim despre copii doar în iunie și după rezultatele Pissa.
Ei sunt viitorul nostru. Așa cum îi creștem și pregătim așa îi vom avea.
O serie de state membre au introdus cu succes strategii naționale pentru învățământul antreprenorial sau au impus obligativitatea învățământului antreprenorial ca parte a programei școlare. În România primele noțiuni de fiscalitate, mai curând, sunt în liceu, când poate fi prea târziu. Modul de predare și momentul de început sunt foarte importante. Un chestionar VERTIK distribuit în rândul părinților în luna mai arată în unanimitate faptul că primele discuții despre bani apar până la 10 ani, atunci și curiozitatea de a ști cum să îi gestionezi și cum să îi obții. Astfel, consider că bazele ar trebui puse încă din clasele primare, așa cum fac americanii.
Tot conform Comisiei Europene, învățământul ar trebui pus în practică prin modele de învățare bazate pe experiențe practice și prin experiența unor antreprenori reali. Sunt necesare obiective de învățare antreprenorială bine definite pentru profesori, în scopul de a introduce metodologii eficace de învățare în spirit antreprenorial în școli. Experiențele antreprenoriale practice pot fi acumulate și în afara sistemului educațional. Tinerii ar trebui să fie încurajați să își dezvolte competențele în acest domeniu prin învățământul informal și cel non-formal, cum este voluntariatul. Parteneriatele cu întreprinderile pot garanta că programele de învățământ și de formare corespund realității din companii.
În România educația antreprenorială are loc cel mai adesea cu bani reali în viața reală, de acolo și ratele ridicate de eșec. O altă explicație a structurii firave a economiei românești, cu câteva companii mari, majoritatea de stat sau multinaționale, un mare gol al companiilor mijlocii de creștere, și numeroase companii mici cu 1 sau până la 3 angajați. Un model nesustenabil pe termen lung.
