În martie 2018, Institutul Național de Statistică a publicat ultima actualizare a unei analize (cu date aferente finalului anului 2015) privind datoriile sistemului de pensii din România, atât ale celor aflate în plată, cât și ale celor ce vor fi datorate persoanelor actualmente active.
Conform scenariului de bază publicat de INS, la nivelul finalului anului 2015, datoriile aferente plăților viitoare de pensii publice erau de 1.295 de miliarde de lei (aproximativ 288 miliarde EUR, la cursul de schimb EUR-RON din 2015). Sau 180% din PIB-ul aferent anului 2015. La acel moment, valoarea punctului de pensie era de 830 lei. Ulterior, aceasta s-a majorat la 1.100 de lei (cu aproximativ 32,3%) și, conform actualelor prevederi legislative, va atinge 1.800 de lei (care reprezintă o majorare cu 117% față de valoarea din 2015). La momentul aplicării acestei majorări a punctului de pensie, practic, valoarea datoriilor viitoare ale sistemului public de pensii se va majora (utilizând cursul EUR-RON actual) cu încă 320 de miliarde de euro și va tinde către 600 de miliarde de euro. Deci, de aproape trei ori PIB-ul aferent anului 2018. Spre comparație, datoria publică a României este în prezent în jur de 35%.
În același timp, în România se manifestă două tendințe cu efecte asupra demografiei viitorului. Pe de o parte scade natalitatea, ca atare în viitor vom avea un spor natural negativ. Conform estimărilor ONU din 2017, acest spor negativ va ajunge la nivelul anului 2050 la 120.000/an.
Pe de altă parte migrația masivă are riscurile ei în viitor. România înregistrează a două cea mai mare migrație din lume după Siria. În aceste condiții, conform estimărilor ONU, la nivelul anului 2050, populația României va ajunge la aproximativ 15,7 milioane de locuitori, în condițiile asumării unei migrații nete între 2015 și 2050 de numai 425.000 de locuitori.
Mai mult, în perioada 2025 – 2035, se va înregistra un vârf de pensionari, al generației numite „a decrețeilor”.
În aceste condiții se va înregistra o creștere accelerată a cheltuielilor cu pensiile, generată atât de creșterea numărului de pensionari, cât și de majorarea punctului de pensie. Populația activă se va reduce constant din cauza migrației și a sporului negativ. Ca urmare, există un risc semnificativ ca sistemul public de pensii să nu poată fi susținut în forma actuală, adică vârstă de pensionare, plan de creștere a punctului de pensie, contribuții de asigurări sociale. Probabil, se va opta între un mix al celor trei parametri menționați. Cum?
O primă tendință observată la nivel internațional, ca o reacție de contrabalansare a efectelor reducerii populației active este majorarea vârstei de pensionare. Nu în ultimul rând punctul de pensie va avea tendința de a crește mai lent (sau să se mențină constant).
În general, la nivel internațional, o pensie publică asigură doar un nivel minim de venituri. În final pare inevitabilă, în viiitor, creșterea taxării pentru populația activă (prin contribuții de asigurări sociale).
Pensionarii primesc cam jumătate din contribuții
În România, taxa curentă aferentă sistemului public de pensii este de 21,25%. La un calcul simplu, fără a lua în calcul valoarea în timp a banilor, o persoană activă este taxată cu 21,25% din salariu pentru sistemul public de pensii, pentru o perioadă de 35 de ani, iar apoi primește ca pensie aproape 45% din salariu. În aceste condiții, primește în jur de 55%-60% din suma contribuită pe parcursul vieții active.
Dacă este luată în considerare și valoarea în timp a banilor, suma primită (ca procent din contribuții) este și mai mică. Mai mult, în caz de deces al celui care contribuie la pensii, banii cotizați la Pilonul I rămân (sunt proprietatea) statului (acesta neavând nicio obligație față de moștenitori). Astfel, contribuțiile de asigurări sociale sunt, de fapt, o taxă (pe muncă), nu un beneficiu pentru contribuabil.
Din această cauză, a nesustenabilității pe termen mediu a sistemului public de pensii, a fost înființat, acum aproximativ zece ani, sistemul privat – Pilon II de pensii, unde banii acumulați (și individualizați) sunt proprietatea contribuabilului și sunt investiți de către administratorii fondurilor de pensii (randamentele acestor fonduri au fost semnificative de la înființarea sistemului). Mai mult, contul de Pilon II, fiind proprietatea contribuabilului, în caz de deces al acestuia, este transmis automat moștenitorilor. Din păcate, în set-up-ul actual, procentul din contribuții alocat Pilonului II a fost redus (pentru a se acoperi deficitul bugetar) și în prezent este prea mic pentru a asigura independența financiară a contribuabilului, la pensionare.
Ce e de făcut?
Conștientizarea că independența noastră financiară la pensionare depinde de acțiunile (de economisire și investiții) pe care le facem în perioada activă. Iar o abordare prudentă, pentru o persoană aparținând generației X sau mai tânără, în planificarea economisirii este să pornească de la premisa că, la momentul pensionării sale, pensia publică, în cazul în care aceasta va mai exista, îi va asigura condiții minime de subzistență și o va primi de la o vârstă mult mai înaintată decât în prezent. Prin urmare, ar trebui să pornească de la premisa că aceasta va fi inexistentă.
