adplus-dvertising

Cerem Comisiei Europene o mai mare transparență în dialogul cu Parlamentul European privind evaluarea planurilor naționale de redresare și reziliență

Mecanismul European de Redresare și Reziliență este cel mai mare program de investiții adoptat vreodată la nivelul Uniunii Europene. El va finanța cu 672,5 miliarde de euro planurile naționale de redresare și reziliență ale tuturor celor 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Tocmai de aceea, este necesar ca evaluarea de către Comisia Europeană a planurilor naționale de redresare și reziliență și implementarea lor să fie făcute cât mai transparent și cât mai democratic. Numai în felul acesta ne putem asigura că cetățenii europeni sunt corect informați cu privire la modul în care folosim acești bani și că nu cad victime dezinformării și știrilor false venite mai ales din partea politicienilor antieuropeni care vor să diminueze beneficiile mecanismului de redresare.

Din acest motiv, în calitate de coraportor pe Mecanismul de Redresare și Reziliență, am insistat ca Parlamentul European, instituția democratică a Uniunii Europene, să-și păstreze un rol de evaluare a modului în care Comisia Europeană aprobă planurile naționale de redresare. Această prevedere a fost inclusă în legislația mecanismului adoptată la nivel european.

Comisia Europeană se află acum în plin proces de evaluare a planurilor naționale. În acest context, am adoptat astăzi cu 602 voturi pentru, 35 împotriva și 56 abțineri, o rezoluție a Parlamentului European prin care cerem Comisiei o mai mare transparență în dialogul cu Parlamentul privind evaluarea și implementarea planurilor naționale de redresare și reziliență. Este necesar acest lucru pentru a ne exercita rolul de instituție democratică a Uniunii, aleasă direct de cetățeni, și pentru a pune mai departe la dispoziția oamenilor toate informațiile cu privire la evaluarea planurilor.

Așteptăm din partea Comisiei Europene să informeze periodic Parlamentul cu privire la stadiul evaluării planurilor naționale de recuperare și reziliență și să furnizeze toate informațiile generale relevante referitoare la investițiile și reformele din planurile naționale, așa cum este prevăzut în legislația Mecanismului de Redresare și Reziliență

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan este un economist și om politic român, deputat european din partea Partidului Național Liberal. Născut la Hunedoara, Siegfried Mureșan a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice din București și programul de Master în Științe Economice și Management la Universitatea Humboldt din Berlin. Siegfried Mureșan se află la al doilea mandat de europarlamentar. Este vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, președinte al Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE - Moldova și membru în Comisia pentru bugete și în Comisia pentru afaceri economice și monetare. Siegfried Mureșan este, totodată, vicepreședinte al Partidului Popular European.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate