Administrația românească este fabuloasă. Papă bani și dilată timpul. Exemplul construcției de autostrăzi este clasic, dar azi vreau să vă povestesc despre un caz puțin cunoscut: banca de dezvoltare.
România este singura țară din UE care nu are o „bancă de dezvoltare”, adică o instituție financiară care să se conecteze direct la bugetul comunitar, să acceseze bani și să-i distribuie apoi în economie. Am pus între ghilimele „bancă” fiindcă nu trebuie să fie musai o bancă, dar nu vreau să divaghez.
De 6 ani statul încearcă să înființeze banca de dezvoltare. Trăim în țara mereu corigentă la accesarea banilor europeni și asta ne ocupă tot timpul. O bancă de dezvoltare (sau o instituție de promovare, cum zice Comisia Europeană) ar fi contribuit la eficientizarea utilizării fondurilor europene, dar nu am fost în stare să o facem.
În martie 2015, guvernul Ponta aproba un memorandum cu tema „Informare privind proiectul băncii naționale de dezvoltare”. Orlando Teodorovici a avut și el ambiția promovării unui proiect de lege privind înființarea băncilor de dezvoltare.
Banca tot nu există. Acum, în PNRR, adică în setul de reforme pe care și-l asumă România, figurează înființarea băncii, UE urmând să plătească pentru asta.
Dar stați, UE a mai plătit odată, fix pentru același lucru! Care nu s-a întâmplat, fiindcă administrația românească papă bani și dilată timpul. Vă imaginați ce încântați sunt oamenii ăia de la Bruxelles când aud de România…
Așadar, Comisia Europeană a oferit deja consultanță României pentru stabilirea cadrului și elaborarea documentației necesare înființării acestei bănci. În anul 2017 Comisia Europeană inițiase ea însăși procedura de achiziție a serviciilor de consultanță pentru acest proiect. În următorii ani, în epoca Orlando Teodorovici – Viorica Dăncilă statul român a fost practic ajutat să treacă strada; Comisia Europeană i-a pus pe tavă documentația de prenotificare a… Comisiei! Ca la mocofani, ca atunci când profesorul trage de tine să scoți un cinci și degeaba. N-ai cu cine.
Nimeni nu știa că o să vină pandemia. Nimeni nu știa că UE va lansa un mega plan de finanțare. Dacă am fi dat și noi un minim semn de bunăvoință, cu ajutorul CE am fi avut azi o bancă de dezvoltare și am fi fost într-o poziție mai bună pentru a accesa și filtra banii din PNRR. Dar noi nu o avem încă.
Cât durează să faci această instituție? Dacă îi întrebi pe funcționarii noștri, e nevoie de vreo 2 ani de studii, apoi de 2 ani de rapoarte, apoi de încă doi ani de consultanță, după care de vreo doi ani ca să mergi la registrul comerțului. Asta teoretic, pardon, oficial. În realitate, ei dilată timpul și mai mult. În schimb, dacă chiar îți propui și ai o echipă în care trage toată lumea în aceeași direcție, atunci durează puțin.
În Portugalia a durat un an. Portugalia a pre-notificat Comisia Europeană în octombrie 2019. A urmat un ping-pong scurt cu Comisia până când, în iunie 2020, autoritățile portugheze au trimis notificarea oficială. În august, a venit răspunsul Comisiei, care a aprobat înființarea băncii. În septembrie, guvernul a emis ordonanța de înființare a băncii. Astăzi Portugalia are cu ce. Portugalia a fost primul stat care a depus oficial PNRR-ul la Bruxelles și folosește banca pentru a filtra banii din PNRR. Noi? Eh… noi ne propunem s-o înființăm. Din nou. Iar plătim tribut grelei moșteniri.
În loc de concluzie, această instituție trebuie acreditată la Comisie, trebuie să fie supusă unui audit complex. Știu sigur că această perspectivă „miroase” multor persoane. Dar despre asta este vorba aici, despre creșterea calității guvernanței. Cu cât ținem mai aproape de UE, cu atât e mai bine, avem șansa să progresăm; altfel, nu.
