adplus-dvertising

Meșterul Manole, balada Miorița și „capul plecat, sabia nu îl taie”, în context european

Tocmai ce am împlinit 14 ani de când suntem parte a marii familii europene. Au fost 14 ani grei, cu multe sincope, dar cu și mai multe beneficii. Faptul că marea familie europeană este una ușor disfuncțională ne-a prins nouă de minune având în vedere faptul că multe familii românești sunt astfel. Așadar, putem spune că ne acomodăm de minune și ne-am preluat cu brio statutul de „vărul excentric, pus pe căpătuială, orgolios, narcisist și uneori cleptoman”.

Miturile dezvoltate de-a lungul glorioasei noastre istorii ne cam dau bătăi de cap acum, pentru că în actuala arhitectură a geopoliticii mondiale trebuie să regândim complet Miorița: suntem nevoiți să interogăm mioara ca să vedem exact despre ce este vorba, să adunăm informații din mai multe surse ca să coroborăm spusele ei, apoi aducem prin mandat ciobanii cu planuri criminale si dacă scapă si victima teafăra e perfect. Așadar în loc să îi luăm măsurile pentru coșciug victimei trebuie să ne apucă să construim cătușe pentru călău.

O regândire completă a întregului scenariu ne este necesară și la Meșterul Manole: Este complet neproductiv să zidești un om: afectează structura clădirii, și mai mult decât atât, victima poate fi o mână de lucru în plus. Reconfigurare plan: căutăm un arhitect bun care va da soluții astfel încât sacrificiul să devină inutil, clădirea să poată fi ridicată, Ana să trăiască și meșterul să poată continua lucrările.

O răsturnare din temelii a tuturor miturilor, proverbelor, zicătorilor este probabil adevărata provocare pentru această națiune care se află mult prea aproape de fratele roșu dar nu suficient de legată de restul comunității europene. De pildă, „capul plecat, sabia nu il taie”, din poezia lui Dimitrie Bolintineanu, trebuie perfecționat astfel încât să reiasă „diplomația salvează capul și aruncă sabia”. Am auzit atât de des invocat acel prim vers pentru a justifica diverse momente de lașitate, încât chiar merită analizată un pic problema.

Întâi de toate, capul ce se pleacă poate fi retezat la fel ca și cel care stă dârz și drept. Diferența constă în atitudine și în exemplul dat. Supraviețuirea învinsului depinde de interesele învingătorului, nu de umilința la care se supune. Ba, câteodată, frica celui care, până foarte de curând, te sfida și te amenința, îți dă mâncărimi la paloș. Sau la trăgaciul mitralierei, ca să plonjăm în actualitate. Întotdeauna e mai confortabil să ai de-a face cu un inamic demn. În al doilea rând, nu trebuie confundată lașitatea cu retragerea tactică. De menționat că turcii au un proverb opus, anume: „Capul ce se pleacă merită retezat”. Violent, macabru, ne-european. Dar stați puțin, acum suntem în Europa. Despre „capul plecat, sabia nu îl taie”, destul de filosofică explicația, sper că nu v-am plictisit, dar despre asta este vorba.

Am mistificat ratarea și umilirea până acolo încât au devenit linii directoare și modelatoare de caracter, fapt inacceptabil într-o societate care se dorește a fi (și este imperios a deveni) competitivă pe o piață acerbă.

Dacă vom reuși să ne eliberăm de mentalitatea generațiilor trecute prin secole de pârjolit satele, de intrigi fanariote și de comunism negru și să preluăm din seva noastră instinctul extraordinar de supraviețuire lipindu-l de valorile europene, atunci cu siguranță vărul excentric se va transforma într-un adevărat stâlp de susținere al marii familii europene!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Gabriela Tomescu
Gabriela Tomescu
Gabriela Tomescu este specialist în PR

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate