Nu știu dacă acum, când unii recomandă să se rescrie cărțile de economie, mai are sens să discutăm de anticipații raționale. Fiindcă nu e musai ca așteptările să fie de acest fel. Expectațiile pot avea încărcătură emoțională, când intră în scenă politicul și denaturează prin reglementări comportamentul natural.
Sigur, cu acest prilej se poate trece de la teoria anticipațiilor raționale la asimetria informațională, care intervine atunci când nivelul educațional scăzut le permite propagandiștilor să inducă în eroare, să-și asigure un avantaj comparativ și să conserve o formă de putere.
Da, dar știți ce primesc în schimb cei manipulați, ca să nu perceapă cultivarea asimetriei? Democrația. Lor li se întărește sentimentul – ţin s-o repet de câte orice e necesar – că cine-i egal dintr-un anumit punct de vedere este din toate, fără a se ține cont că postulatul filosofului grec Aristotel nu e funcțional în absența educației și a bunului simț, dat de cei 7 ani de acasă.
Acestea fiind spuse se poate merge mai departe, la legătura ciudată dintre impozitarea progresivă și dobânzile negative. Adică, cine are un job și își mai ia încă unul e penalizat pentru că-i harnic cu un impozit de pe următorul nivel de taxare al grilei. După care, dacă are capacitatea să economisească și finanțează deficitele societății, mai e o dată „pedepsit”, cu dobânzi negative. În așa fel încât dobânzile nu se mai constituie într-un obstacol în calea risipei de resurse, ci o încurajează.
După spor natural negativ, creștere economică și dobânzi negative, cu siguranță că noile manuale de economie vor consacra și noțiunea de dividende negative, caz în care deținătorii de acțiuni vor fi considerați colecționari în loc de investitori. Dar nu vreau să abat discuția de la firul principal al discuției, pentru că doresc să punctez că aceia care și-au făcut o ocupație din a face trafic cu ceea ce culeg din buzunarele celor productivi sunt politicienii.
Ei au făcut din filantropia liber consimțită o obligație, prin efectul legii. Până când protecția – socializarea pierderilor – a devenit mai importantă decât capitalul.
Probabil că din acest motiv o lege a lui Murphy spune că politica este arta de a obține voturi de la săraci și fonduri electorale de la bogați, promițându-le protecție unora împotriva celorlalți. Dar, din păcate, politica nu prea seamănă a artă dacă e să ne luăm după Mark Twain: “Parlamentarul nu e decât un infractor de rând, care face legi în perioada când nu stă în închisoare pentru vreo fărădelege de drept comun”.
