Mi-am propus să scriu acest articol din octombrie anul trecut, însă întotdeauna au existat subiecte mai interesante de abordat și mereu am amânat. De fapt, cred că nu am vrut să-l scriu pentru că e un subiect spinos și de obicei când nu vrei să abordezi un subiect spinos te prefaci că sunt alte lucruri mai importante de făcut și amâni sine die. Totuși, uite, că în luna aprilie am zis că a venit momentul acestui articol.
Ideea mi-a venit de la un prieten care mi-a spus la un moment dat că are mai mulți cititori decât cititoare și că ar dori să mărească prezența feminină publicând subiecte de interes feminin cum ar fi turismul sau shopping-ul. Oare femeile sunt interesate doar de turism și de shopping? Dacă m-aș lua după reclamele de la TV sau după serialele de pe Netflix, aș zice că da. Dar dacă mă uit la aceleași reclame și seriale aș putea concluziona și că bărbații sunt interesați doar de bere, fotbal, mașini și sex. Ceea ce evident nu cred că e adevărat. Sau e?
Deși în ultimii 50 de ani s-au făcut pași uriași în reducerea inegalităților sociale, ele încă există, e greu să ștergi cu buretele mii de ani de prejudecăți. Dacă acum 20 de ani colegi, prieteni îmi « demonstrau » inferioritatea femeilor prin date (câte femei oameni de știință au fost de-a lungul timpului, câte femei sunt în politică etc.) acum discursul s-a schimbat și cam aceiași bărbați au adoptat discursul discriminării pozitive (se simt dați la o parte pe considerente de reprezentare nu pe competență). Am ajuns atât de departe în România astfel încât bărbații din discriminatori au ajuns discriminați ? Dacă mă uit la Guvernul României aș zice că nu.
Hai să vedem cum stă situația de fapt, pe teren.
Există un institut care măsoară egalitatea de șanse în Europa. Și la acest indice, ca și la multe altele (acum ceva vreme am scris un articol despre digitalizarea măsurată de DESI – pare că UE are câte un institut pentru fiecare arie de interes) România se plasează la coada clasamentului european, ocupând locul al treilea din coadă. Se pare că doar vecinii unguri sub directa oblăduire a lui Victor Orban și grecii ne depășesc.
Cu 67,9 puncte din 100, Uniunea Europeană are un drum destul de lung de parcurs pentru a obține egalitatea de șanse. Se pare că scorul a crescut cu 4.1 puncte în ultimii 10 ani și cu 0.5 puncte din 2017 până în prezent. În cazul în care se păstrează acest progres, Europei îi vor trebui 60 de ani pentru a atinge egalitatea de șanse în funcție de sex. României, cu un scor de 54.4 (cu mai mult de 10 puncte sub media europeană) probabil îi vor trebui 100 de ani, prea târziu pentru mine. Bine, nici la 60 nu mă încadram,
Dacă analizăm pagina României, observăm că cel mai bine stăm la sănătate și cel mai rău la putere (se pare că pentru violență nu sunt date).
Indicele puterii măsoară reprezentarea femeii în funcții de conducere în societatea românească atât la nivel politic cât și în mediul privat. Mai jos situația reprezentativității în mediul politic:
Deși șansele unei femei de a face carieră politică sunt limitate (și aici se pare că un rol au avut și figurile feminine promovate începând cu Elena Ceaușescu și terminând cu Viorica Dăncilă – uneori mă gândesc că intenționat se promovează astfel de femei – VV Dăncilă) situația din domeniul economic mi se pare de-a dreptul dezastruoasă:
Se pare că femeile „nu au suficient testosteron” pentru a conduce o firmă, deși cred că o abordare mai pașnică nu ar strica în anumite companii. Totuși, timid, pe scena corporatistă apar și figuri feminine, e drept mai mult pe scena internațională dar cu siguranță modelul va ajunge și în România, ce-i drept mai greu dar va ajunge. Pentru că eu activez în industria software dominată tradițional de bărbați o voi aminti pe Julie Sweet care face o treabă excelentă la Accenture și care arată și bine.
Pe același site este și un joculeț care îți spune ce înseamnă să fii femeie în România:
Concluzia mea e că femeia din România învață mai mult, câștigă mai puțin, gătește mai mult și are 32% șanse să fie agresată sexual. Totuși, ca pentru a ne lua revanșa, trăim cu 7.5 ani mai mult decât un bărbat și lucrăm în medie cu 6.5 ani mai puțin, asta pentru că nu avem loc în Parlamentul României că altfel am fi ieșit la pensie de acolo (cu pensie specială, bineînțeles).
Pentru că tot ne aflăm în luna martie (mult hulită și detestată de unii) mi-aș dori ca bărbații să-și sărbătorească și să-și prețuiască jumătățile, colegele, iubitele, mamele etc în toate cele 365 de zile ale anului, nu doar acum, pentru că da, chiar nu cred ca suntem mai prejos.
