Acordarea de gratuități pe tren
Cum articolul anterior, cel despre gratuitatea acordată elevilor și studenților pentru transportul în comun, a stârnit mai multe polemici, am decis să revin cu câteva clarificări și cifre.
Partea întâi. Legislația
Majoritatea oamenilor sunt greșit informați crezând că gratuitatea se acordă doar studenților până în 26 ani. Prima variantă într-adevăr specifica acest lucru, dar ulterior a fost schimbată și chiar și studenții peste 26 de ani puteau beneficia de gratuitate.
Pe site-ul Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior găsim forma sintetică a Legii educației naționale nr. 1/2011 pentru anul 2020 care spune așa:
Art. 205
(2) În timpul anului universitar, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, feroviar şi naval. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.
(la data 30-dec-2013 Art. 205, alin. (2) din titlul III, capitolul X, secțiunea 2 modificat de Art. I, punctul 31. din Ordonanța urgenta 117/2013)
(21) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în tot cursul anului calendaristic, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
(la data 06-ian-2017 Art.205, alin. (2) din titlul III, capitolul X, secțiunea 2 completat de Art.4, punctul 1. Din Ordonanța de urgență 2/2017)
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 2 din 6 ianuarie 2017
Articolul 4
Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 205, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în tot cursul anului calendaristic, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Acum, prin OUG nr. 8 din 18 februarie 2021 legea s-a schimbat iar și a revenit la limita de vârstă la reducerea de 50%:
Articolul 6
Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
2. La articolul 205, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.
Articolul (2^1) care prevederea gratuitatea fără limită de vârstă a fost abrogat.
Partea a doua. Cifrele
Pe site-ul CFR găsim datele financiare raportate. Date financiare raportate pe semestru.
E simplu de observat că în primul semestru din 2019 CFR a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri. Al doilea tabel confirmă acest lucru, la finalul anului 2019 CFR a înregistrat o creștere de 5,97% față de 2018. Iar în anul 2018 a înregistrat față de 2017 o ușoară creștere a cifrei de afaceri de 0,41%. Încă nu avem și datele pentru 2020, dar pentru anii 2017, 2018, 2019 conform propunerilor de bugetul de venituri și cheltuieli, putem spune că CFR s-a apropiat destul de mult de estimări.
Vă rog să țineți cont și de faptul că CFR e companie de stat și primește subvenții. Adică cetățenii plătesc taxe și impozite, acestea ajung la bugetul de stat, iar Guvernul acordă subvenții. Adică cetățeanul plătește biletul de tren cu mult timp înainte de a ajunge la ghișeu.
După cum ați văzut în tabele, CFR o duce bine, dacă e să luăm în calcul veniturile. Desigur, e cam dubios că nu poate ieși pe profit deși primește subvenții. Sigur, gratuitatea acordată elevilor și studenților nu este în nici un fel cea mai mare problemă financiară a CFR-ului. De fapt, gratuitatea acordată reprezintă un procent infim, nesemnificativ, dacă ne uităm la pierderile reale ale CFR.
Ba chiar Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România a făcut o analiză a cheltuielilor statului pentru gratuitățile acordate:
Conform analizei ANOSR impactul bugetar în PIB al acestor cheltuieli este de 0,0189%. Acum, aș vrea să reiau ceea ce am zis în articolul anterior.
Problema nu este nicidecum una economică, motiv pentru care am și prezentat datele financiare de mai sus. Ba chiar am și propus două soluții atât pentru elevi, cât și pentru studenți. Educația trebuie susținută cu toate resursele posibile, fără discriminări și astfel încât să aducă un sprijin real. Acordarea de gratuități fără a avea în spate o strategie clară e doar praf în ochi, e doar o mimare a ajutorului.
Există într-adevăr elevi și studenți care au dificultăți financiare, care provin din medii defavorizate, care nu beneficiază de prea multe posibilități pentru a avea acces necondiționat la educație. Sigur că aceștia au nevoie de orice formă de ajutor posibilă. De asta am și propus cele două soluții prin care ar trebui identificați toți acești studenți și elevi, tocmai pentru a le oferi sprijin.
Problema este una de mentalitate
Am trăit 45 de ani sub comunism, sub „mâna protectoare” a statului care îți dădea casă și loc de muncă. La pachet cu raționalizări, milițieni, cozi la lapte, curent cu porția, ba chiar și facultăți desființate și lista poate continua. În 1989 am trecut printr-o revoluție tocmai ca să scăpăm de comunism și sistemul socialist. Ne-am pierdut prieteni și membri ai familiei ca să trăim în democrație.
Ei bine, într-o democrație cetățeanul trebuie să fie răspunzător pentru el însuși și să renunțe la a mai aștepta din partea statului
De 30 de ani plătim taxe și impozite către un stat incapabil să livreze un sistem de învățământ performant. Soluția statului este să acorde gratuități în timp ce într-o școală din comuna Axintele, județul Ialomița, elevii se încălzesc la sobă cu lemne. Au centrală termică, dar nu o pot folosi. Dacă o pornesc, pică curentul în jumătate de comună. Avem școli fără sisteme de alarmă pentru incendii, școli fără grupuri sanitare, școli care nu au mai fost renovate de zeci de ani, școli în care tehnologia e încă un mit. Anul acesta bugetul pentru educație este cel mai mic din ultimii 30 de ani, 2.5% din PIB. Iar noi ne lăsăm duși de nas cu gratuități. Apropo, știți că tot ce vine din partea statului nu e gratuit, nu? Tot noi plătim pentru orice fel de gratuitate.
Prin urmare, cu riscul de a mă repeta, gratuitățile acordate elevilor și studenților duc la menținerea și recrearea unei mentalități care îl face pe cetățean dependent de stat
La 30 de ani de la căderea comunismului ar trebui să încercăm să pornim pe un drum în care cetățeanul își asumă responsabilitatea pentru propriul trai și nu mai așteaptă salvarea din partea statului. Așa că îmi susțin părerea, fără gratuități acordate. Cred că putem găsi o multitudine de soluții pentru a-i putea ajuta cu adevărat pe cei care au nevoie, fără să plecăm capul după măsuri de sprijin care nu au nici un rezultat și beneficiu real. Dacă citiți rapoartele pentru sistemul de învățământ din România o să observați că nu a crescut în nici un fel calitatea acestuia pentru că studenții și elevii au avut transport gratuit. Așadar, cred că soluțiile sunt altele. Trebuie doar să vrem să ne deschidem mintea și ochii și să ne apucăm de treabă.