Nu prea știu cum să încep articolul ăsta așa că o să zic direct: nu sunt de acord cu nici un fel de gratuitate acordară studenților sau elevilor. Nu există loc de argumente.
Vrem să rezolvăm cu adevărat o problemă socială?
- Studenții. CFR să realizeze parteneriate cu universitățile de stat (nu și cu cele private) și să identifice clar studenții care au dificultăți financiare, care dintre aceștia provin din categorii defavorizate. Pentru acești studenți se poate asigura transport gratuit sau cu preț redus, între orașul unde este situată universitatea și localitatea de reședință, în limita a 3 călătorii dus-întors pe lună, de sărbători și în zilele în care au loc alegeri, ca să poată vota. Argument: am 28 de ani, am o firmă de consultanță și sunt propria angajată. În același timp, sunt studentă și beneficiez de gratuitate la CFR. Mai citiți o dată și întrebați-vă dacă e normal ca un adult de 28 de ani care conduce propria firmă are cu adevărat nevoie de gratuitate. Răspunsul e nu. Motiv pentru care nici nu am mai mers la facultate să îmi iau legitimația pentru transport. În decembrie am mers acasă cu trenul și am plătit.
- Elevii. Transportul public în comun este organizat la nivel local, toate companiile de genul ăsta aparțin primăriilor. Ar trebui să fie extrem de simplu pentru primării, prin serviciile sociale din aparatele administrative, să identifice persoanele defavorizate care chiar au nevoie de reduceri și gratuități. Elevul care primește 30 de lei pe zi de cheltuială, poate să dea totuși 1,50 lei pe transportul cu autobuzul.
Problema reală, în acest subiect, nu este bugetul. Gratuitățile acestea sunt complet nesemnificative, comparativ cu 10.000 de euro pe o băncuță, spre exemplu. Problema este formarea unei mentalități.
Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului, iar nouă încă ne place să ne cocoloșim la subrațul unui tătuc care să ne dea și să aibă grijă de noi. Moștenim de la bunici și părinți gândirea „să ne dea statul”. Ce-i drept, la câte taxe și impozite plătim, statul ar trebui să facă statuie de aur fiecărui cetățean. Dar nu despre asta-i vorba. Dacă vrem să schimbăm ceva la țara asta trebuie să începem cu noi înșine și să renunțăm la a mai aștepta să ne dea statul. Și cum totul pornește de la educație, mi se pare greșit să implantăm în gândirea și comportamentul unui elev sau student ideea că trebuie să vină statul și să facă totul pentru noi. Pur și simplu nu sunt de acord cu perpetuarea unei mentalități în care așteptăm să vină un tătuc și să ne rezolve toate problemele.
Mi-ar plăcea să văd asociațiile de elevi și studenți că se agită mult mai mult pentru reformarea sistemului de învățământ, că cer refacerea curriculei școlare, că militează pentru pregătirea profesională continuă a profesorilor, astfel încât să fie adaptați pentru fiecare generație, că cer insistent Guvernului digitalizarea sistemului de învățământ, că cer mai mulți bani pentru reabilitarea școlilor, liceelor sau universităților. Gratuitatea transportului pentru elevi și studenți este o non-problemă. Este ultima grijă a învățământului. Cred că mai întâi ar trebui să ne ocupăm de multe alte lipsuri și probleme ale sistemului educațional din România. Altfel, n-o să ajungem nicăieri cu țara asta, o să rămânem permanent blocați în amintirea și nostalgia unui stat cât se poate de maximal care să facă totul, iar apoi doar să ne plângem că nu e bine.
