Ce îi poți spune unui observator extern și pasiv despre evenimentele din interiorul Americii din ultimii 4 ani? Cum poți explica aceste evenimente unei persoane care a privit cu uimire aparenta dezintegrare a congruenței societății americane și derapajul electoratului înspre politicieni considerați a fi extremiști? De multe ori dezbaterea în rândul experților despre ce se întâmplă în America a căpătat o conotație puternic ideologică și influențată de dogme care devin puternic înrădăcinate în psihicul uman.
Cu perfectă onestitate un observator care nu dispune de ideologia și dogmele corespunzătoare se poate uita la situația din America și poate ajunge la concluzia că sub conducerea lui Donald Trump, americanii și-au pierdut mințile, că în acea țară se întâmplă numai lucruri ieșite din comun și că nimic bun nu putea rezulta în urma președinției Trump.
Pe de altă parte, odată pusă pălăria ideologică, situația ar putea fi analizată din perspectiva unei societăți în care libertatea individuală este pusă pe primul plan, o societate care își desfășoară activitățile de zi cu zi cu un maxim de transparență, sub văzul si curiozitatea întregului glob, că administrația Trump a avut în multe momente înclinări libertariene și că atunci când oamenii sunt lăsați să-și desfășoare viața așa cum văd ei de cuviință, vor rezulta excese, proteste violente și seriale precum „Tiger King”.
Evenimentele care ne șochează în prezent tind să ni se pară ieșite din comun și lipsite de antecedente în istorie, lucru care ne face să credem că societatea americană este pe o pantă descendentă, înspre dezmembrare și desfacerea legăturilor care o susțin. Dar o scurtă analiză a istoriei americane ne arată faptul că, de la organizația rasistă Ku Klux Klan și demonstrațiile lor publice, la rasismul care a marcat începutul secolului 20, la culturile sexuale sinucigașe, evenimente ieșite din comun au marcat istoria Americii și au fost o prezență constantă în viața de zi cu zi a acestei națiuni.
Influența pe care președintele Americii o poate aduce asupra politicii interne ale națiunii a fost mereu limitată de sistemul federal și de gradul de descentralizare pe care acest sistem îl introduce între acțiunile sau voința președintelui și efectele pe care acestea le au la nivelul statelor individuale. De aceea, de multe ori liderii americani au încercat prin discursuri, scrisori și declarații să influențeze opinia americană, dar acest efort a depins mereu de obiectivitatea cu care presa a interpretat și comunicat ideile președintelui către populație. Dar după cum știm deja, Donald Trump a avut mereu o relație neprietenoasă cu presa, în special cu presa opusă lui.
De multe ori evitând mașinăria presei, Trump a mers direct la suporterii săi, fie prin intermediul social media, fie organizând mitinguri masive la care participau zeci de mii de oameni. Acest lucru trebuie apreciat ca un exemplu al spiritului democratic al Americii, spirit respectat chiar și de un președinte considerat de mulți ca având instincte antidemocratice.
Dar cum poate fi descrisă relația lui Donald Trump cu presa? Din perspectiva mea, a arătat ca un ciclu continuu de acuze reciproce, în care presa (caracterizată ca mass-media, un termen care a prins o conotație derogatorie) scria un articol critic la adresa lui Donald Trump sau administrației acestuia iar el răspundea într-un mod agresiv, catalogând orice articol critic, indiferent de meritele sale ca fiind „fake news”. Termenul de „fake news” a devenit astfel o umbrelă utilă care era folosită mereu în scopul de a pentru a pune sub semnul întrebării orice atac sau critică adusă la adresa administrației, președintelui sau susținătorilor săi.
Dar ar fi naiv să ne prefacem că mass-media a fost nevinovată în tot acest interval de timp. Este suficient să studiem cu atenție titlurile și conținutul multor articole lansate de organizații precum CNN, New York Times, The Atlantic, The Washington Post, Vox, ca să ne dăm seama că jurnalismul practicat de aceste organizații nu mai este unul obiectiv, bazat pe nevoia de informare a populației, ci mai mult bazat pe împletirea și propagarea unei narative de stânga, anti-Trump. Virulența cu care acest discurs anti Trump a fost clădit și propagat a afectat pe termen lung încrederea populației în obiectivitatea jurnalismului practicat, în special de organizațiile cu orientare politică de stânga.
În polul politic opus, avem organizații precum Fox News, Breitbart, Epoch Times, care au ajuns să fie considerate platforme de propaganda pro-Trump și care la rândul lor au împletit un discurs propriu, de data aceasta anti-stânga pe are l-au folosit cu succes pentru a susține simultan administrația Trump și a oferi o bază jurnalistică celor mai extremiste mișcări din cultura americană.
Însumând elementele polarizante din presa americană, transpuse și reflectate în societatea americană, adăugând algoritmii rețelelor social media care sunt extraordinari de eficienți în a crea “bule” informaționale și încercările actorilor externi (serviciile secrete din Rusia, de exemplu) de a manipula și diviza America, prin intermediul social media și avem rețeta perfectă pentru o psihoză în masă, o pierdere a contactului individ-realitate și o decădere a discursului spre cele mai simpliste repetiții de lozinci și retragerea mentală a populației în coconul confortabil al narativei preferate.
Donald Trump, cu un instinct de manipulare bine definit, a reușit în multe momente să orchestreze și să profite de această psihoză în masa, utilizând tweet-uri și declarații menite să deruteze complet discuția în orice subiect, în special controversele legate de el, de politica sau de administrația lui.
Această segmentare a populației americane a reprezentat o trăsătură definitorie ai celor 4 ani ai lui Trump la Casa Albă. Ambele extreme din spectrul politic s-au metamorfozat în mișcări extremiste și violente care au cuprins întregi zone sau orașe ale Americii. Poate ar fi util să trecem în revistă principalele mișcări și să analizăm dinamica lor în raport cu Trump.
La extrema stângă a spectrului avem mișcări precum Black Lives Matter și Antifa, create și alimentate de nevoia de a se lupta fie cu perceputele inegalități rasiale din America (BLM), fie împotriva „fasciștilor pro-Trump” (Antifa, provenit din Anti Fascist).
Moartea lui George Floyd pe 25 Mai 2020 a dat naștere unei mișcări (BLM) care susține cu tărie ideea că America prin natura ei sistemică este o societate rasistă, construită pe supremația rasei albe, că violența poliției împotriva persoanelor de culoare este la un nivel record și că timpul pentru negocieri a expirat, că a venit vremea protestelor pentru a scoate la iveală suferința persoanelor de culoare în America. Deși mare parte din susținătorii acestei mișcări au intenții pacifiste și cred în puterea protestului pașnic și multe din doleanțele lor au substanță, elementele radicale din BLM sunt dedicate ideii de violență și au pătat permanent reputația acestei mișcări prin furt, incendiere, bătăi de stradă, distugerea de statui și atacuri asupra clădirilor federale (cum s-a întamplat în Portland, Oregon și Seattle, Washington).
Antifa, de asemenea, s-a făcut remarcată de-a lungul timpului ca o grupare violentă care participă activ în revolte și altercații, în mod specific cu protestatarii din extrema dreaptă pro-Trump.
Donald Trump s-a folosit de violența acestor mișcări, pe membrii cărora i-a clasificat drept huligani, pentru a-și motiva baza de susținători, parte dintre ei rasiști, să se opună curentului BLM și să îl vadă ca pe o tentativă marxistă de a domina cultura. Tăcerea și complicitatea organizațiilor de presă cu aliniere de stânga în susținerea mișcărilor BLM și Antifa, ignorarea violențelor când subiectul nu putea fi evitat nu au făcut decât să radicalizeze și mai mult baza pro-Trump.
Această bază pro-Trump, care reprezintă o pluralitate din populația americană are și ea în rândurile sale o minoritate compusă din organizații și grupări care s-au făcut remarcate atât prin extremismul ideilor pe care le propagă cât și prin violența cu care s-au manifestat în anumite proteste, culminând cu invazia clădirii Capitoliului pe 6 ianuarie 2021 despre care am scris mai multe aici.
Grupări precum Proud Boys, Boogaloo Boys, QAnon, mișcări create pe internet (fie pe platforme social media, fie pe forumuri extremiste) nu s-au arătat niciodată mai prejos decât Antifa în capacitatea de a produce violență și distrugere, iar ideile în care cred sunt pe atât de variate pe cât sunt de ridicole. De la mișcarea Qanon care susține că Donald Trump se luptă împotriva unui cabal de pedofili canibali care controlează guvernul american, la Boogaloo Boys care își doresc un al doilea război civil american, până la idei fasciste, anti-semite, rasiste și islamofobe, extrema dreaptă pare să conțină o bogăție de dogme și ideologii respingătoare și dă naștere întrebării>: “De ce președintele Donald Trump, fie dinadins, fie prin simplă asociere, este atât de apropiat și susținut de aceste fenomene culturale?”
Megalomania de care a dat dovadă constant nu i-a permis în nici un moment să se dezică de aceste grupări de suporteri din cauza faptului că ele îl susțineau iar asta era tot ce conta. În timpul primei dezbateri cu Joe Biden, pentru alegerile prezidențiale, Donald Trump a fost întrebat de moderator și de Joe Biden dacă va condamna mișcarea Proud Boys, moment în care Trump nu a putut spune decât „Proud Boys, stand back and stand by, but I’ll tell you what, somebody’s got to do something about Antifa and the Left”. Întrebat ce opinie are despre mișcarea QAnon, Trump a spus că nu știe prea multe despre aceasta, dar știe că suporterii QAnon îl susțin și că nimeni nu a dovedit că acel cabal de pedolifi nu ar exista de fapt.
Ca un luptător în mocirla preudo-războiului cultural pentru esența și spiritul Statelor Unite ale Americii, Donald Trump nu a ezitat niciodată să-și atace furibund dușmanii și să-și susțină și să își laude suporterii, indiferent de ideologia și motivația acestora. Tot ce a contat până la urmă era de ce parte a faliei pro/anti-Trump erau acele mișcări sau persoane.
Poate că toate aceste evenimente și mișcări sunt dovezi ale degenerării societății americane și a ruperii de realitate a unei pluralități din populație, poate că un președinte ce a divizat națiunea americană, precum Donald Trump era inevitabil într-o asemenea situație, poate că platformele social media sunt călcâiul lui Ahile pentru cultura americană, poate că mass-media și-a pierdut complet obiectivitatea sau poate că toate acestea și multe altele sunt costurile pe care America trebuie să le suporte în susținerea libertăților individuale de exprimare și de protest care stau la baza constituției americane.
