Tranziția de putere ce a avut loc la Casa Albă pe 20 ianuarie după luni de incertitudine și confuzie reprezintă, din multe puncte de vedere, o întoarcere la normalul care a dominat politica americană în ultimele decenii. Aceasta observație nu reprezintă o aprobare a valorii și meritelor sistemului politic care pare că a prins rădăcini în America dar este interesantă deoarece pune în context cât de anormală a fost această perioadă în viața americană.
Multe personalități publice, intelectuali și oameni de rând au încercat de-a lungul acestor 4 ani, cu multiple argumente mai mult sau mai puțin bine definite, să portretizeze acest moment ca o ruptură definitivă de trecutul și normele care au dominat politica americană în perioada de după 11 Septembrie 2001. Din această perspectivă a luat naștere o întreagă dezbatere despre meritele lui Donald Trump ca președinte și încercarea de a pune mandatul său în balanța cu cele ale predecesorilor săi.
Această sarcină, dacă nu era deja evident, este una extraordinar de dificilă dacă nu chiar imposibilă, date fiind pasiunile și reacțiile stârnite de orice măsură, orice tweet și orice declarație de presă date de Donald Trump.
Câteodată toate discuțiile și controversele care au poluat și distorsionat dezbaterea au dat impresia unei psihoze în masa în care relația dintre presă și consumatorul de informații nu mai era una bazată doar pe nevoia de informare ci și pe nevoia de confirmare a preconcepțiilor și de promovarea și semnalare a virtuților participanților la discuție. Dar și reversul este adevărat și de multe ori presa și-a respectat principiile și obligațiile și a raportat evenimente, controverse și reusite care dacă nu ar fi fost expuse într-un mediu atât de febril și de confuz, ar fi dus la o reevaluare a atitudinii și opiniei față de Donald Trump. Dar este evident că și acest mecanism de ajustare al opiniilor la recepția de noi informații a eșuat în multe cazuri.
Acest articol nu este o expunere finală a opiniei mele despre ultimii 4 ani, pentru că aceasta este pasibilă să se schimbe și va fi influențată de ce se va întâmpla în următorii 4 ani, nici nu vreau să fie interpretată ca o diagnoză corectă și completă a președinției lui Donald Trump, ci doar încercarea mea de a-mi pune în ordine toate gândurile, perspectivele, opiniile pe care le-am adunat, modificat și răsturnat în propria mea gândire de-a lungul ultimilor 4 ani.
Acest articol, deși relativ lung, nu este suficient să acopere și analizeze absolut toate subiectele, controversele și evenimentele din timpul președinției lui Donald Trump și încearcă pe cât posibil să evite repetiția de lozinci anti și pro-Trump care au dominat conversația în ultimii ani. Faptul că Donald Trump ca persoană are un caracter repulsiv, că este un misogin dovedit, că atitudinea lui față de persoanele de culoare sau imigranți este una cu iz discriminatoriu, că dealungul celor 4 ani a mințit cât pentru toți predecesorii săi în funcție, toate acestea și multe altele au fost discutate și întoarse pe toate fețele și pentru mine personal sunt subiecte extenuate la care nu aș mai putea adăuga nimic ce nu a fost spus deja.
Numeroasele evenimente și complexitatea analizării lor necesită un pic de organizare mentala, de aceea articolul ce urmează este structurat în multiple zone de influență în care administrația Trump a acționat.
Economia sub Trump
Relația administrației Trump cu economia este una greu de definit în termeni universali și ușor de înțeles, dar cred că o caracterizare oarecum corectă a ideologiei economice urmată este cea a liberalismului economic. Această ideologie este caracterizată de importanța dreptului la proprietate privată, a piețelor libere și individualismului în materii economice. Este într-un fel ironic faptul că avatarul unei mișcări populiste care se caracterizează drept anti-liberală urmează o doctrină economică liberală.
Prima măsură semnificativă pentru economie a fost luată devreme în mandatul executivului, prin programul numit „The Tax Cuts and Jobs Act of 2017”, adoptat de Senat în Noiembrie 2017. Acest pachet legislativ a conținut o enormitate de diferite măsuri care au schimbat sistemul de taxare, beneficiile și nivelul taxelor și a fost considerat drept una din cele mai semnificative reforme în legislația taxelor de la reforma introdusă de administrația Ronald Reagan în 1986.
O altă zonă unde administrația Trump și-a concentrat eforturile de-a lungul a 4 ani a fost în dereglementarea și debirocratizarea multor domenii, de la industria producătoare de energie la cea auto, sănătate, agricultură și multe altele.
Este extraordinar de dificil pentru cineva cu expertiză limitată în domeniul economic să înțeleagă și să analizeze efectele pe care aceste măsuri le-au avut asupra bunăstării societății americane.
Economia modernă a Statelor Unite a atins un grad de complexitate și ambiguitate care este imposibil de stăpânit și înțeles, în special de o singură minte umană. Dar ce pentru unii analiști poate fi un dezavantaj, pentru alții reprezintă o pârghie puternică pentru a manipula opinia publică.
Aici intră în cadru facțiunile economice aranjate într-un spectru, de la extrema de stânga până la extrema de dreapta, fiecare facțiune cu opinii, dogme și argumente proprii, care de mult ori sunt folosite ca forme fixe după care realitatea trebuie mulată. Stânga modernă vede în efortul de a reforma sistemul de taxare și dereglementarea economiei ca un instrument folosit de cele mai înstărite și influente companii, persoane și interese pentru a-și aporționa o felie și mai mare din plăcinta care este economia americană. Un experiment interesant este sa căutam în Google search „Trump tax cuts” și să vedem cu ce alege algoritmul de predicție Google să completeze search-ul. Un rezultat probabil este „Trump tax cuts for the rich”. Aici avem, într-o singură fraza, distilarea unor măsuri economice și fiscale de o complexitate imensă într-o lozincă ușor de memorat, emoțională și cu scopul definit de a introduce obscurantism și confuzie în dezbaterea despre meritele reformelor fiscale.
Pe de altă parte, dreapta modernă tinde să trateze aceste schimbări ca unele care nu fac decât să reducă nivelul de taxe pe care statul le poate colecta de la companii private, eliberând capital care după aceea ar fi investit în forța de muncă, în cercetare și dezvoltare și alte lucruri care sunt considerate dezirabile. Dereglementarea de asemenea iși dorește să elibereze companiile și antreprenorii de sub jugul sufocant al birocrației excesive și să încurajeze inovația și dezvoltarea. Această opinie este una care iși trage esența spirituală din ideologia că cel mai bun stat este cel minimal.
Dar ca în orice lucru, realitatea e mult mai complicată. Distribuția de capital câștigată în urma scăderii taxelor a fost utilizată pentru a mări imens rezervele financiare ale celor mai bogate companii, au fost utilizate pentru a plăti dividende mai mari către deținătorii de acțiuni, inegalitatea în avere dintre cei mai bogați și cei mai săraci americani a continuat să crească (lucru ușor de observat în averile celor mai bogați americani dar care nu este reflectat în coeficientul Gini după cum vom vedea), dereglementarea în zona mediului poate avea consecințe dezastroase pentru mediul înconjurător și poate chiar limita inovația în unele domenii, în special în cel al energiei regenerabile, unde dereglementarea cărbunelui introduce stimulente economice pentru a ține în picioare acea industrie înalt poluantă.
Dar toate aceste perspective care sunt pasibile să fie corupte de ideologii economice pot fi simplificate dacă trecem în revistă o lista scurtă de indicatori economici. Precizia și relevanța acestor indicatori pot fi mereu atacate, mai ales dacă numerele prezentate au un efect negativ asupra narativei care se dorește a fi prezentată, dar pentru acest articol sunt considerate suficiente să construim o imagine de ansamblu.
Indicatorii economici aleși includ creșterea anuală a Produsului Intern Brut, creșterea productivității, inflația, rata șomajului, creșterea salariilor și evoluția coeficientului Gini, care este un indicator al inegalității în distribuția de avere. Numerele includ ultimii 4 ani ai administrației Obama și cei 4 ani din administrația Trump.
După cum se poate vedea în graficul de deasupra, cifrele de creștere ale P.I.B.-ului înregistrate în administrația Trump sunt foarte asemănătoare cu cele din ultimii 4 ani din administrația Obama. Anul 2016 a fost un an slab pentru economie dar anul 2018, primul an în care efectele pachetului „The Tax Cuts and Jobs Act” au fost resimțite a înregistrat o creștere economică egală cu cel mai bun an al administrației Obama. Din acest punct de vedere, administrația Trump a reprezentat o continuare a trendului de creștere economică. Nici miracol economic, nici dezastru.
Creșterea productivității este un indicator economic greu de măsurat dar este foarte util când poate fi estimat. Și din perspectiva acestui indicator, economia în timpul administrației Trump poate fi considerată drept „business as usual”. Un motor al creșterii productivității îl reprezintă automatizarea și investiția în eficientizarea economiei. Tăierea de taxe din 2017 ar fi trebuit să elibereze capital financiar care ar fi putut fi investit în automatizare și eficientizare dar creșterea productivității nu reflectă neapărat acest lucru.
Poate că devine deja plictisitor, dar și la capitolul inflație situația economică din ultimii 4 ani nu este deloc ieșită din comun deși o observație interesantă făcută de economiști este decuplarea dintre rata inflației și cea a șomajului. În mod normal când rata șomajului se aproprie de 0, rata inflației tinde să crească. Dar în ultimii ani a avut loc o decuplare între acești doi indicatori economici. Această observație este oarecum tangentă deoarece administrația Trump nu a luat vreo masură specific menită să producă acest efect, deși de-a lungul timpului Donald Trump a ținut să pună presiune pe Rezerva Federală să reducă dobânda de referință, chiar înspre cifre negative. Ca o altă tangentă interesantă, graficul acesta, arată cum Rezerva Federală a incrementat dobânda de referință pentru a ține economia „sub control” și pentru a construi un buffer care a fost utilizat cu succes în scăderea economică din timpul pandemiei de coronavirus.
Înainte de pandemia de coronavirus și de efectele pe care diferitele restricții menite să controleze răspândirea virusului le-au avut asupra șomajului, trendul in șomaj a fost unul de scădere aproape liniară, culminând spre sfârșitul anului 2019 cu cel mai mic procent din ultimele decenii. Pe bună dreptate, președintele Trump a ținut să menționeze aceste cifre în timpul discursului State of the Union din 2019, lăudând cifrele record înregistrate mai ales în rândul minorităților care au vazut participare crescută în piața muncii și salarii în creștere. O observație importantă este că trendul de scădere în rata șomajului este o moștenire din timpul administrației Obama, dar administrația Trump merită laude pentru continuarea acestui trend.
Scăderea ratei șomajului de după impactul inițial al pandemiei de coronavirus este una impresionantă și arată soliditatea fundamentală a economiei americane.
Rata de creștere a salariilor a fost una consistentă, în linie cu performanța economiei în timpul administrației Obama. Acest lucru confirmă faptul că scăderea șomajului a avut efecte benefice asupra salariilor și acest efect cuplat cu inflația redusă înseamnă o creștere generală a puterii de cumpărare în rândul americanilor.
Poate cel mai controversat indicator economic este coeficient Gini, care încearcă să măsoare distribuția de capital în economie (0 înseamnă distribuție perfect egală, 1 înseamnă concentrare absolută). Discuțiile din ultima perioadă s-au concentrat foarte mult pe cât de inegală distribuția de capital și avere este în America și cum reforma în domeniul taxelor introdusă în 2017 nu ar face decât să amplifice această diferență. Din păcate pentru cei care au susținut cu ardoare că inegalitatea va spori, coeficientul Gini a rămas aproape neschimbat în ultimii 8 ani, cu o creștere minoră în 2018 și o revenire în 2019. Într-o oarecare masură stabilitatea acestui coeficient arată că un procent mare din populația Americii a luat parte la prosperitatea economică de dinainte de pandemia de coronavirus.
Din analiza indicatorilor economici se poate concluziona că administrația Trump a reprezentat în mare măsură o continuare a trendului economic ce a luat naștere în ultimii 4 ani ai administrației Obama.
Desigur acești indicatori nu reprezintă toată povestea. Economia americană reprezintă în continuare cea mai performantă și puternică economie din lume și din istorie. Giganți precum SpaceX, Tesla, AMD, Uber, Lyft, Google, Apple continuă să fie pionieri și lideri în industriile lor, mare parte din antreprenorii care caută să-și formeze o companie fie o fac în America fie caută acces la piața americană iar produsele și serviciile generate de economia americană continuă să domine și influențeze viitorul întregii civilizații umane.
Dar acest lucru trebuie pus în balanță cu expansiunea masivă și comportamentul anti-competitiv al multor companii americane, în special în sfera digitală unde giganți precum Facebook, Google, Apple, Twitter au comasat atât de multă influență economică și putere politică încât au început să dicteze și controleze politica și cultura americană și globală, un pas periculos spre o sacrificare a drepturilor umane în numele unor idealuri împărtășite de angajații acelor companii dar nu neapărat de mare majoritate a globului.
