“ARIR a finalizat a doua evaluare a companiilor listate din perspectiva comunicării cu investitorii. 15 companii au obținut note de peste 9, dublu față de prima evaluare din 2019, în contextul unei revizuiri a metodologiei. Rezultatele îmbunătățite scot în prim plan companiile care vor să transmită investitorilor mai multă încredere, printr-o comunicare proactivă, cele mai bune practici în relația cu investitorii și în final transparență. Toate trei sunt elemente importante în noul context de piață. Impactul adus de VEKTOR este vizibil, indicatorul a devenit reper pentru investitori, companii și presă. Ne propunem promovarea acestui indicator către Comisia Europeană și de asemenea extinderea într-o formă adaptată și pentru companiile de pe sistemul alternativ de tranzacționare al bursei.”, a declarat Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR.
Criteriile îndeplinite de cel mai mare număr de companii la evaluarea din decembrie 2020 au fost: criteriul 5 (53 de companii), care se referă la furnizarea informațiilor despre prețul acțiunilor în cadrul website-ului emitentului și criteriul 1 (49 companii) care se referă la disponibilitatea datelor de contact pentru echipa de Relația cu Investitorii (numele și prenumele persoanei (lor) de contact, un număr de telefon și o adresă de e-mail). Criteriul 14 care solicită existența unei politici de remunerare a fost îndeplinit de cele mai puține companii (16).
Media indicatorului VEKTOR pentru toate companiile este de 3,8, o creștere de 0,2 puncte față de 2019, iar a companiilor din categoria premium este de 7,3. Se remarcă de asemenea o creștere semnificativă pentru companiile din indicele BET, media indicatorului VEKTOR pentru aceste companii fiind 8,6 (în 2019 media a fost 8).
Datele agregate pentru toate companiile sunt disponibile și în secțiunea dedicată indicatorului VEKTOR a website-ului ARIR.
Indicatorul VEKTOR a fost calculat de către ARIR pentru prima dată în 2019. Metodologia VEKTOR din acest an a fost actualizată de către un grup extins de specialiști locali și internaționali (analiști financiari, profesioniști în IR, consultanți și profesori) pentru a include așteptările investitorilor instituționali și individuali. Metodologia include 15 criterii obiective, aliniate la cele mai bune practici internaționale în relația cu investitorii (IR), printre care:
• informații despre echipa de relații cu investitorii;
• existența prezentării pentru investitori;
• organizarea conferințelor telefonice dedicate rezultatelor financiare;
• publicarea comunicatelor de presă aferente raportărilor financiare;
• participarea la evenimente cu investitori;
• furnizare informațiilor financiare în format Excel;
• transcript / înregistrare conferințe de prezentare a rezultatelor financiare;
• publicarea informațiilor despre prețul acțiunii;
• acoperirea de către analiști financiari;
• informații despre guvernanța corporativă – conducerea companiei, comitete, politica de remunerare;
• raportarea non-financiară.
Analiza și evaluarea informațiilor publice disponibile, a website-ului și a secțiunii pentru relația cu investitorii (IR) au fost realizate de ARIR și o comisie de proiect, formată din 10 persoane (analiști de guvernanță corporativă, profesioniști IR, mediul academic, consultanți raportare non-financiară) în perioada 21 noiembrie – 15 decembrie 2020. Procesul de evaluare a fost auditat în ianuarie de către Mazars, una dintre cele mai mari companii de audit și consultanță din lume, prezentă în 90 de țări și teritorii, cu o experiență de 25 de ani în piața din România.
Evaluarea comunicării companiilor listate cu investitorii va avea loc anual în noiembrie – decembrie sau oricând, la cererea unei companii listate.