Am scris într-un articol anterior despre situația în care se află România în anul 2020 din perspectiva digitalizării.
Deși industria IT a explodat în ultimii 20 de ani și ne place să ne numim un „Silicon Valley al Europei”, România este în continuare la coada clasamentului european privind digitalizarea, ocupând locul 26 din 28 de țări, depășind doar Bulgaria și Grecia (Sursa):
De ce România se află la coada clasamentului în condițiile în care industria IT este recunoscută în întreaga Europă și nu numai? Din punctul meu de vedere există mai mulți factori care cumulați au dus la situația actuală. Voi încerca în cele ce urmează să-i menționez în ordinea importanței.
1) Lipsa de investiții în educație și cercetare
Din nefericire educația a fost întotdeauna o “Cenușăreasă” a sistemului. Din 1989 până astăzi, învățământul s-a degradat încontinuu și pare că nimeni nu este dispus să oprească declinul. Deși pe hârtie România ar trebui să investească 6% din PIB în Educație, în realitate, de-a lungul anilor Sistemul de învățământ a beneficiat de maxim 3% din PIB :
2020 : educație + cercetare, 30,5 miliarde lei, adică 2,7% din PIB
2019 : 29,93 miliarde lei, adică 2,19% din PIB
2018: 23.79 miliarde lei adică 2,21% din PIB
2017: 25,02 miliarde lei, adică 2,86% din PB
2016: 27 miliarde lei, adică 2,85% din PIB
2015: 25 de miliarde lei adică 3,23% din PIB
Din această sumă mai mult de jumătate se duce pe salarii (67,52%) iar din ce mai rămâne presupun că investițiile sunt infime.
Și la acest capitol, ca și la digitalizare România se află la coada clasamentului în Uniunea Europeană, lucrurile fiind corelate. Cheltuieli guvernamentale pentru educație în Uniunea Europeană la nivelul anului 2017:
Din păcate, niciodată în cei 30 de ani scurși de la Revoluție, România nu a investit în educație, iar rezultatele le vedem azi (cel mai slab scor la testele PISA și TIMSS, procentul foarte mare de analfabeți funcțional pe care îi scoate școala românească) și le vom vedea și mai bine în următorii 20 de ani.
Deși instituțiile statului nu acordă prea multă importanță nici educației și nici cercetării, investitorii străini consideră că România trebuie să investească masiv în această zonă pentru a rămâne atractivă pe piața internațională (Sursa):
Eu sper ca măcar în ceasul al 12-lea, după mii de reforme eșuate, după ce școlile stau închise de luni de zile din cauza COVID, deși în Europa au continuat să rămână deschise, Guvernul României va considera educația prioritatea numărul 1 a României și va investi în viitorul nostru.
Din păcate, pentru toate guvernările care s-au succedat la Palatul Victoria, învățământul a fost considerat un centru de cost nu un centru de producție, de aceea a fost neglijat an de an. Investițiile in acest domeniu își văd roadele în timp, când generațiile de elevi ajung în câmpul muncii și cum România a avut rareori o strategie pe termen lung și s-a concentrat în special pe a stinge incendiile momentului, ultimul loc la testele PISA nu este deloc surprinzător.
Învățământul românesc îmi pare încremenit în timp, în curriculă nu există materii esențiale pentru lumea în care trăim: spre exemplu robotica, informatica la clasele mici, STEM ; învățăm pe de rost comentarii într-o eră în care memoria nu mai joacă un rol așa de important, informația fiind foarte accesibilă, nu ne dezvoltăm gândirea critică, abilitățile de a vorbi în public, abilitățile digitale, creativitatea și imaginația.
În afară de cele spuse mai sus ne confruntăm și cu o lipsă acută de cadre didactice cu o pregătire corespunzătoare, învățământul nemaifiind o cariera atractivă pentru tinerii de astăzi. Și se pare că unele cadre didactice, în anul 2021, sunt mai interesate de cursurile de numerologie decât de digitalizare, ceea ce este într-adevăr îngrijorător.
2) Lipsa de strategie și coerență în programele guvernamentale.
Estonia, țara etalon în domeniu, a început să investească în digital din 1994 când guvernul a semnat primul act politic pentru digitalizare iar în 1999 a apărut primul serviciu online.
În România nu-mi amintesc până de curând (alegerile din 2020) să fi văzut în agenda vreunui partid politic important subiectul digitalizării, deși din punctul meu de vedere este obligatoriu ca orice program de guvernare să conțină acest punct. Ce-i drept, după « autostrada zburătoare » a lui Oprescu și « revoluția în trafic » a doamnei Firea, mi-am pierdut interesul în a citi programele electorale. Dacă din întâmplare apare acest subiect pe agenda vreunui partid politic, înainte de 2020, mea culpa.
În orice caz, chiar dacă apare sau nu, în afară de inițiativa de scurtă durată de pe vremea guvernului Cioloș, nu-mi amintesc ceva notabil înainte de pandemie. Anul trecut a luat ființă un nou organism : “Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR)” și din câte știu iși propun lucruri destul de ambițioase. Am văzut și că s-a înființat un minister al cercetării și digitalizării iar în programul de guvernare apar câteva prevederi interesante cum ar fi spre exemplu introducerea informaticii în clasele primare. Să speram că vor reuși și că nu vor fi iar inițiative sortite eșecului.
3) Lipsa de specialiști la nivel guvernamental
Din nefericire specialiștii IT nu sunt atrași de ideea de a lucra cu statul. Mediul privat oferă atât o salarizare cât și o flexibilitate mult mai mare.
Am câțiva prieteni care au lucrat în diverse instituții administrative ca IT-iști și toți au migrat spre privat din cauza salarizării mult sub piață. Bineînțeles, aceștia pot fi excepții, însă mă îndoiesc. Pe lângă salarizare, o altă problemă o reprezintă plafonarea profesională, perspectivele de evoluție fiind destul de reduse.
4) Lipsa de înțelegere a fenomenului IT
Din nefericire, politica româneasca, ne-a demonstrat de foarte multe ori că nu ține pasul cu vremea și vremurile. Dat fiind că în Parlamentul și Guvernul României au poposit vremelnic diverse figuri pitorești mai vechi sau mai noi, consider ca mulți dintre cei ajunși la putere pur și simplu nu au capacitatea de a ințelege în ce direcție evoluează lumea și ce ar trebui să facem pentru a ne adapta noilor realități.
De altfel, lipsă de viziune vedem și în mediul privat iar din perspectivă istorică se pare că nu este pentru prima oară când România și-a gestionat anacronic prioritățile față de tendințele mondiale.
Din păcate lipsite de viziune sunt și unele companii IT din România, dar în general, aici, piața fiind foarte competitivă nu există loc de foarte multe greșeli.
5) Rezistența aparatului birocratic
Dacă s-ar automatiza și digitaliza majoritatea serviciilor publice probabil un aparat birocratic supradimensionat nu și-ar mai avea rostul. Am citit la un moment dat un articol în care se spune că primăria Bucureștiului are de 4 ori mai mulți funcționari decât primăria Berlinului în condițiile în care Berlinul are o populație de două ori mai mare decât populația Bucureștiului. Probabil toți acești funcționari se tem pentru pozițiile lor și la fel de probabil susținătorii lor au o problemă în a curăța instituțiile statului de fini, cumnați, nași, vecini.
6) Acordarea contractelor preferențial
Știm cu toții că de-a lungul timpului toate inițiativele din aria digitalului (sistemul SIUI în sănătate, contractele cu STS sau alte instituții ale statului) au fost câștigate doar de anumite firme, mereu aceleași. Din păcate unele sisteme, cum ar fi SIUI, deși se doreau revoluționare au sfârșit în a fi aproape inutilizabile deși banii au fost încasați de către firmele care le-au implementat.
7) Lipsa de interes din partea mediului privat din IT în a lucra cu statul
Majoritatea proiectelor din industrie se adresează clienților externi. Eu personal am lucrat în 18 ani doar cu clienți externi din mediul privat sau public. Acest lucru se datorează tocmai dezinteresului de a participa la licitațiile publice pentru că există mici șanse de a câștiga contracte în această arie.
Si totuși România exportă în continuare inteligență iar specialiștii noștri sunt apreciați în toată lumea. Poate a venit vremea să ne folosim resursele pentru a crește România și sper că pe agenda politicului să apară subiectul digitalizării mai des
