Lucrarea “Actualizarea la Statutul de Piață Emergentă a Pieței de Capital din România” a fost aleasă pentru a studia care sunt condițiile de actualizare la acest statut al pieței de capital din România și pentru a urmări evoluția unei companii care are un potențial real de a îndeplini condițiile necesare includerii pe watchlist-ul MSCI. De asemenea, tema aceasta a fost aleasă pentru că Bursa de Valori București a gândit pilonii strategici de dezvoltare ce leagă punți importante de legătură dintre investitorii retail sau individuali și companiile listate pe bursă, piloni strategici ce merită analizați. O asemenea lucrare a fost asumată pentru a dezvolta o înțelegere asupra cum se pot gândi în viitorul mediu-lung inițiative sau strategii care favorizează dezvoltarea pieței de capital din România.
În momentul de față, piața de capital este o oportunitate pentru cei ce-și dezvoltă afaceri și pentru indivizii care doresc să investească pe bursă. BVB este cel mai important reprezentant al pieței de capital din România și funcționează pe două piețe: cea reglementată și cea secundară, AeRO. Piața AeRO asigură oportunitățile de tranzacționare a valorilor IMM-urilor și a fost lansată în 25 februarie 2015. Veniturile BVB sunt generate de patru sectoare de activitate precum servicii de post-tranzacționare, servicii de registru, servicii de tranzacționare și servicii FCI-Fund Compensation Investment. Bursa de valori București se numără printre piețele de valori care deși are o creștere impresionantă în capitalizarea totală EUR 17 mld prezintă un nivel de tranzacționare care nu se ridică la performanța regională.
Luna aprilie 2017, a însemnat o modificare importantă la nivelul structurii de acționariat care arată în prezent precum că 72,16% persoane juridice dețin acțiuni, iar 12.64% sunt persoane fizice ce au acțiuni și un nou investitor instituțional precum Grupul NN Pensii Private cel mai important acționar în proporție de 8.67%, urmat de BERD, în proporție de 5,12%. După ce în luna septembrie 2016, piața de capital din România a fost prezenta pe FTSE Russel, 2017 a fost un an în care aceasta a adăugat la portofoliu “ambiția” de a se moderniza la statutul de piață emergentă pe indicele Morgan Stanley Capital International, precum și alți indici internaționali.
Din cauza unei proporții mici de tranzacționare pe bursă, volumele de tranzacționare sunt scăzute. Ceea ce cauzează acest lucru reprezintă comisioanele de tranzacționare relativ ridicate în comparație cu piețele regionale, ceea ce face importantă adoptarea de măsuri care să stimuleze performanța pieței de capital prin atragerea investitorilor retail în acest sens. Totuși, există un potențial real ca standardele minime impuse de MSCI să fie îndeplinite în cadrul Bursei de Valori București. Există atât condiții cantitative impuse de MSCI, precum o capitalizare bursieră de USD 1.375 bn, capitalizare bursieră Free Float, recunoscută ca și Mcap FF de USD 763 mil și o rată anuală de tranzacționare la 12 luni ATRV 12M-Annual Traded Ratio Value de 15%. Minim trei companii trebuie să fie listate pe watchlist pentru a aduce piața de capital la un statut modern. Pe lângă condițiile cantitative impuse de MSCI, există și condiții calitative la care piața de capital din România trebuie s[ le îndeplinească.
Acestea se referă la nivelul de tranzacționare, împrumutul de titluri și transferabilitate. Ceea ce a adus piața de capital din România la un alt nivel în ultimii ani a presupus anumite schimbări la nivel de BVB precum fuzionare a SIBEX Sibiu cu Bursa de Valori București, pilonul de Pensii II administrat privat, Pilon Facultativ, listarea unui număr în creștere a companiilor atât de stat cât și private, în special pe piața AeRo și platforme de învățare financiară destinată tinerilor și potențialilor investitori retail sau individuali. Beneficiile aduse pieței de capital din România o dată actualizate la statutul de piață emergentă, sunt creșterea valorii investițiilor față cele din piețele frontiere, creșterea multiplilor de valoare ai companiilor și ai rezilienței la schimbări economice și nu în ultimul rând atragerea de investiții străine prin prisma creșterii încrederii și a investitorilor retail din toată lumea.
O dată crescute volumele din perspectiva aceasta, prețurile de tranzacționare pot scădea, poziționând piața de capital în rând cu cele din regiune. Pentru a urmări îndeaproape evoluția trecerii la statutul de piață emergentă, s-au analizat 4 companii din punct de vedere al nivelului medianelor tranzacționate pe perioada Ianuarie-Decembrie 2017, valorile de tranzacționare anuale ATRV (la 12 luni și 3 luni). Analiza s-a bazat în principal pe metodologia specifică MSCI pentru anul 2017. S-a pornit de la ipoteza că România are potențialul de a se actualiza la statutul de piață emergentă, dat fiind că minim trei companii întrunesc condițiile, inclusiv cele legate de rata anuală de tranzacționare, Annual Traded Value Ratio impuse de indicele MSCI – Morgan Stanley Capital International. În urma analizei, a reieșit că OMV Petrom nu îndeplinește condiția minimă ATRV de 15% spre deosebire de celelalte companii Romgaz, BRD Group Societe Generale și Banca Transilvania, care îndeplinesc acest important parametru.
Dat fiind că s-a observat acest aspect, OMV Petrom a fost studiul de caz în cadrul lucrării. Deși are cea mai mare capitalizare bursieră, față de celelalte companii, OMV Petrom (SNP) atinge un nivel ATRV de doar 12.62%. În urma unui calcul s-a confirmat că 19% din volumul total al pieței ar determina ATRV-ul companiei OMV Petrom să atingă minim 15% și un volum de 4,017,347,887 Lei – echivalentul a USD 1,017,050,098 mld. De asemenea s-a realizat că odată cu creșterea standardului de capitalizare Free Float, Mcap FF, de la USD 635 mil USD 763 mil, BRD Group Societe Generale nu îndeplinește condiția impusă de MSCI de Mcap FF de USD 763 mil, deci ar avea nevoie de o creștere a pieții de capitalizare Free Float cu 1.0534%.
Cu toate acestea, ipoteza lucrării cum că piața de capital din România are potențialul de a se moderniza la statutul de piață emergentă, se confirmă dat fiind că Romgaz, Banca Transilvania și BRD-Group Societe Generale îndeplinesc ATRV minim 15% pe piața de capitalizare totală și Free Float. Companiile analizate au reprezentat sectorul financiar, de energie și gaze, petrol. Conform studiilor tehnice, a reieșit că OMV Petrom sau alte companii din sectorul de gaze și petrol au raportat în 2017 cei mai mari multiplii de valoare, lucru ce a reflectat reziliența lor la șocurile economice
(inclusiv recesiune) în comparație cu sectorul financiar care a raportat cei mai mici multiplii de valoare în ultimii 5 ani.
Multiplii de valoare ai companiilor nu reflectă profitabilitatea companiilor ci doar evoluția lor pe termen mediu-lung. Din punct de vedere al profitabilității, conform studiilor, sectorul financiar a raportat un profit considerabil în ultimii ani. Sectorul financiar este în comparație cu sectorul gaze și petrol cel mai sensibil la schimbări economice. Dacă se ia în considerare companiile de gaze și petrol precum OMV Petrom, acestea rămân reziliente la mișcări economice, însă ele pot reacționa la reglementările din 2017 ducând la prețuri de gaze, petrol mai mari care ar putea favoriza piața însă mai puțin distribuitorii și operatorii. Pentru ca piața de capital românească să se modernizeze la alt statut, este nevoie de creșterea volumelor de tranzacționare care să favorizeze din ce în ce mai mult creșterea, diversificarea ofertei și a cererii astfel încât să crească numărul de investitori retail față de cel existent și atragerea companiilor care să fie listate pe bursă.
De asemenea, este nevoie ca prin reglementări și guvernanță responsabilă, sa se continue procedeele de listare pe bursă a companiilor de stat sau IPO-uri din domeniul energiei și petrolului. Studiul, deși a urmat metodologia MSCI pentru a stabili nivelul companiilor, se poate considera unic întrucât nu s-au mai făcut analize tehnice pe companii, astfel încât să se poată urmări îndeaproape felul în care îndeplinesc sau nu, anumite condiții propuse de un indice bursier internațional. Rezultatele companiei analizate, OMVPetrom, au putut fi analizate din perspectivă macroeconomica. Obiectivele de cercetare, pe lângă evoluția companiilor, au fost stabilirea unor strategii și măsuri care continuă să asigure creștere sustenabilă pieței capital astfel încât aceasta să reziste provocărilor din mediu economic și nu numai.
De asemeni unul dintre obiectivele cercetării, pe lângă valorile care ar impulsiona companiile să îndeplinească regulamentul propus de MSCI, a fost să se analizeze ce anume din mediul economic sau politic determină creșterea unor companii sau abaterea de la condițiile impuse de indicele MSCI. Contribuția în cadrul lucrării s-a bazat pe analiza tehnică respectând o metodologie internațională care în prezent arată progresul companiilor și totodată analiza îndeaproape a ceea ce este nevoie ca piața de capital din România să se actualizeze la statutul de piață emergentă.
Lucrarea va debuta cu literatura de specialitate care face referire teoretică asupra a ceea ce înseamnă Bursa de Valori București si o analiza asupra evoluției bursei de valori. Literatura de specialitate va continua cu o expunere asupra a ceea ce înseamnă piața emergentă și o analiză asupra indicelui MSCI, Morgan Stanley Capital International și cum pot companiile să se listeze pe acest watchlist. Lucrarea continuă cu o secțiune de metodologie care descrie exact cum se va face calculul în formatul MSCI astfel încât să se stabilească ce valori anuale tranzacționate ATRV ating companiile. Lucrarea va continua cu secțiunea de analiză și rezultate unde rezultatele companiilor sunt interpretate și va exista o concentrare pe compania OMV-Petrom care este studiul de caz. Prin secțiune se va justifica de ce OMV-Petrom nu
îndeplinește condiția minimă ATRV impusă de MSCI și se va expune o recomandare pentru ca această companie să atingă obiectivul minim de 15%. De asemenea, se va justifica de ce ipoteza cum că România are șansa să se actualizeze la statutul de piață emergentă, se confirmă.
Va fi apoi o analiză comparativa a multiplilor de valoare PER, pe domenii de activitate, analiză care expune evoluția sectorului financiar și sectorului de gaze și petrol pe o durată de 5-11 ani. Această analiză comparativă nu este realizată doar pe sectoare dar și pe regiuni precum Praga, Polonia, Grecia sau Croația. Secțiunea de analiză macroeconomică continuă cu câteva aspecte privind riscul de țară care este privit ca fiind un punct de vedere al gradului de insolvență, raportare financiară transparentă și guvernanță transparentă. La final, lucrarea va cuprinde o secțiune de recomandări privind nevoia de a crește volumele de tranzacționare prin diversificarea creșterii ofertei și a cererii. Această secțiune va conține elementele principale strategice de dezvoltare a pieței de dezvoltare care au ca obiectiv general să dezvolte piața de capital din România la statutul de piață emergentă.
Absolvent Master: Simona Fleanta
Coordonator stiintific: Prof.univ. Dr. Anghel Lucian