Candidații USR nu sunt fără de păcat. Candidații PMP nu sunt fără de păcat. Candidații PNL nu sunt fără de păcat. Candidații PSD nu sunt fără de păcat. Candidații, aș putea enumera mai multe partide, dar nu despre asta e vorba. E de fapt mai simplu: nici un politician nu este fără de păcat. Dar trebuie să-i alegem. Oricum, nu despre politicieni vreau să vorbesc.
Mulți s-au supărat când Nelu Tătaru a spus după incendiul de la ATI din Neamț că suntem toți de vină. Eu cred că a avut dreptate. Pentru că după 30 de ani de democrație încă nu ne asumăm că puterea este a poporului.
Acum 4 ani am ales calea ignoranței și a delăsării, iar prezența dezastruoasă la vot, de la alegerile parlamentare din 2016 ne-a scos în stradă în ianuarie 2017. După 6 luni de proteste și după 10 august am realizat că adevăratul lor efect se va vedea la alegeri. Până acum am avut 3 rânduri de alegeri care au demonstrat acest lucru, în special cele locale.
Însă pentru noi punctul 0 al democrației sunt alegerile parlamentare. Parlamentul reprezintă puterea legislativă, acolo ajung oamenii care decid pentru noi în următorii 4 ani. Și acum, de ziua națională, mă întreb dacă după experiența ultimilor 4 ani, suntem deciși să ne asumăm noi guvernarea. Noi, cetățenii.
Așadar, gândul meu se îndreaptă către cetățeanul de rând. Către cel care stă acasă, pasiv și se bucură de democrație așteptând „să facă statul”. Să fiu sinceră, sunt mai supărată pe cetățeni decât pe politicieni. Pentru că politicianul nu ajunge nicăieri fără votul cetățeanului, direct sau indirect. Pentru că Liviu Dragnea, spre exemplu, nu a fost problema, a fost efectul unui sistem creat din pasivitatea și ignoranța noastră, a tuturor.
Sunt mai supărată pe cetățeni pentru că ne complăcem în ignoranță și alegem calea mai ușoară, cu „toți sunt la fel” și cu „votul meu nu contează” sau „nici unul nu e demn de votul meu”. Pentru că vrem să ne fie mai bine, dar nu facem parte din comunitate, nu ne implicăm și ne ducem traiul, așa, din inerție, „ne descurcăm”.
Acum doi ani scriam de 1 decembrie despre Grigore Cartianu care ne spunea la protestul din 10 august să ne uităm atent la oamenii din piață, pentru că ei nu sunt acolo pentru pensii sau salarii, ci pentru principii. Oare? Oare ne-am dat seama de cât de importanți suntem în societate? Oare ne-am dat seama, după protestele din ianuarie-februarie 2017 că putem schimba lucrurile? Oare ne-am dat seama după alegerile locale de acum două luni, când Oprișan a pierdut Vrancea și Firea a pierdut Capitala, că votul nostru chiar contează?
Anul acesta scriu din nou de 1 decembrie, cu speranța că după experiențele acumulate în ultimii 4 ani, am realizat că până și cea mai mică acțiune a unui cetățean contează. Acum 4 ani, când dârdâiam la Constanța, la proteste, mă întrebam de ce nu am stat acasă, sunt atât de mulți oameni oricum. Și tocmai faptul că erau foarte mulți oameni m-a făcut să-mi dau seama că dacă fiecare ar fi făcut asta, nimic nu s-ar fi schimbat.
De asta, aș vrea să vorbesc tot mai mult despre oameni și nu despre politicieni. Noi ce facem? Când ne asumăm să fim parte a comunității în care trăim? Când ne asumăm să fim parlamentari, președinți, miniștri, primari, prefecți?
Eu cred că politica se face pornind de la oameni, de la fiecare dintre noi. Adevărata politică este responsabilitatea fiecărui cetățean, noi trebuie să decidem, noi avem puterea asta. Politica este cu și despre oameni, nu cu și despre politicieni. Politica este despre fiecare dintre noi, despre ceea ce ne dorim și despre ceea ce facem ca să obținem ceea ce ne dorim.
Pe 1 decembrie sărbătorim mândri că suntem români, dar pe 6 decembrie ce facem? Guvernăm?
