Cine conduce sau cine sunt cei care fac jocurile? Chestiune discutabilă, căci trebuie gândit contextual. Ne plac structurile piramidale, să fim onești. Dacă replica nu s-ar susține, acestea nu ar exista. În schimb, ne putem pune întrebări pertinente în legătură cu ce anume reprezintă un adevărat lider, iar prima care-mi vine în minte: orice șef este și un lider?
Definiția unui lider mă duce cu gândul la conducătorul unui grup, nu contează de care anume, un conducător în sensul cel mai tare al acestui cuvânt. Intervine o distincție de nuanță: cum anume conduce, acesta este elementul care-i atribuie unui lider calitatea de conducător. Să merg mai departe pe acest fir. În vremurile acestea ciudate, să nu le numesc altfel, este momentul crucial pentru un lider să-și facă vizibilă poziția, să arate echipei lui capacitatea sa de a gestiona momentele dificile și de a-și păstra oamenii uniți în jurul său. Aceasta este diferența uriașă dintre o mulțime și un public, în termenii agreați de sociologul Gabriel Tarde, între a impune fără noimă și conduce în spiritul unei idei sau norme agreată unilateral.
Un lider recunoscut ca atare de grupul său va conduce un public, un grup de oameni mânați de o idee, de niște principii, puși laolaltă având un scop unic și unitar. Șeful unei mulțimi, în schimb, îi va trata pe oameni ca pe niște somnambuli, iar principalele sale arme sunt ordinele directe, fără prea multe discuții, și deciziile iraționale. Indivizii din masă nu pot vedea dincolo de ea, se confundă cu masa, își hrănesc acțiunile prin intermediul ei. Acționează, deseori, instinctiv, fără a recunoaște autoritatea șefului lor din ipostaza unui lideri. Poți fi liderul oricărui tip mulțime, atât timp cât nu te interesează prea mult coeziunea echipei și faptul că îți poți metamorfoza propriul rol în acela al unui adevărat iluzoriu lider, conducător.
Sociologul Gabriel Tarde făcea o distincție relevantă între public și mulțimi. Publicul este cel care se construiește mai greu, în jurul unor idei în care fiecare individ component crede cu tărie sau a ajuns să creadă. Mulțimea, în schimb, este impulsivă, acționează instinctiv, nu este ghidată decât de impulsurile de moment, nu reușește să se exprime rațional asupra unui eveniment anume. Iraționalitatea mulțimilor s-a transpus de-a lungul timpului în crime odioase, marcate istoric. Susținătorii unei mase nu sunt asamblați pe moment, ci putem spune că sunt publicul unei idei anume, totul cu păstrarea formelor de acțiune tipice unei mulțimi. Publicul se disipează mult mai greu decât o mulțime, este nevoie de un adevărat șoc să se întâmple un asemenea lucru. În schimb, mulțimea este relativ ușor de împrăștiat.
Componenții sunt somnambuli care mărșăluiesc ghidați de spiritul vocilor din mințile lor, fie ele reale sau simbolizate de mentalitatea locului sau spectrele culturale. Hipnotismul este pus în conexiune directă cu somnambulismul, iar un exemplu extrem de relevant poate fi dat dintr-un spațiu urban: experimentul Milgram, să nu vă gândiți la acel experiment. Psihologul arată cum funcționează contagiunile la nivelul unei mase – mulțimi de oameni construită ad-hoc: sunt poziționați pe stradă indivizi care se uită în sus, spre acoperișul unei clădiri. Ei bine, rezultatul este cel așteptat: li se alătură alți indivizi, iar numărul lor este cu atât mai mare cu cât numărul celor plasați inițial este mai mare. (sursa: am analizat situația pe Viralități Virtuale).
Așadar, atenție mare, ce fel de lider vrei să fii, al unei mulțimi sau al unui public? De cele mai multe ori, din păcate, liderilor le convine starea de somnambulism a oamenilor din echipele lor, o stare amorfă care nu implică prea mulți timpi de reacție sau de gândire contextuală a situațiilor. Este ca întrebarea pusă de un psiholog unui candidat pentru o poziție care necesita executarea ordinelor: În situația X, vei gândi asupra consecințelor morale ale actului tău sau vei execută ordinul? – caz concret. Această stare păstrată în rândul echipei tale îți va defini locul și rolul.
Revenind la vremurile noastre, acum este un moment bun să iasă la iveală adevărații lideri ai echipelor lor, lideri – conducători care și-au transformat mulțimea de angajați în publicări fidele și devotate, care au fost modele de bune practici și care, într-un moment x, ar fi urmați de echipa lor. Și da, care, nu în ultimul rând, încearcă să găsească soluții pentru echipă și împreună cu echipa. Mie îmi place să citesc utopii, nu să le regăsesc în realitate. Așadar, încă mai sper că există astfel de oameni. Situațiile limită pot schimba caractere sau conduite, vorba lui Karl Popper. Completez eu: sau le pot întări pe cele care erau deja tari.