COVID-19 va rămâne în istorie ca unul dintre cele mai distrugătoare evenimente din epoca modernă, criza sanitară fiind acompaniată de o gravă recesiune, probabil cu consecințe mult mai mari și cu o întindere în timp mult mai îndelungată decât cea mai mare criză financiară a epocii moderne, criza sub-prime din 2008, numită și “Marea Recesiune“.
Totuși, în timp de criză, miliardarii planetei și-au dublat sau chiar triplat averile. În 2020 Jeff Bezos, fondatorul Amazon a devenit prima persoană a cărui avere este mai mare de 200 miliarde dolari, cu toate că a trecut printr-un divorț costisitor anul trecut. De altfel, fosta soție, Mackenzie Scott, devine în urma divorțului, a 13-a cea mai bogată persoană din lume cu o avere estimată la 62,7 miliarde dolari.
Studiile din ultima perioadă arată că 1% din populația globului deține peste jumătate din averea globală. Pe de altă parte, jumătatea cea mai săracă a populației deține doar 1% din averea globală.
La prima vedere lucrurile nu par chiar foarte echitabile și există și date care dovedesc că în ultimele două sute de ani inegalitatea socială a crescut încontinuu, ultimele decade accelerând această tendință. Nu greșim dacă spunem că părinții și bunicii noștri trăiau într-o lume mai egală din punct de vedere a distribuție averii globale.
În economie, există un indicator care măsoară inegalitatea distribuției averii unei națiuni sau a unui grup de persoane. Acest indicator se numește coeficientul Gini sau index-ul Gini și a fost introdus în 1912 de către un statistician și sociolog italian, Corrado Gini. El măsoară inegalitatea calculând distribuția statistică a averilor unei națiuni sau a unui grup de persoane. Coeficientul Gini are o valoare cuprinsă între 0 și 1, dacă avem 0 ne aflăm într-o situație de egalitate perfectă, fiecare persoană din eșantionul măsurat având aceeași avere, iar 1 în situația când o singură persoană deține toată averea grupului analizat.
Dacă sunteți curioși pe unde se situează România, uitați-vă la harta de mai jos realizată de World Bank (datele sunt din 1992-2018):
Din figura de mai sus reiese că situația stă destul de prost în Africa și în America Latină, totuși nici în restul lumii distribuția averii nu este foarte echitabilă.
Interesant este de analizat cum a evoluat acest indicator de-a lungul timpului. Mă voi opri doar la câteva state dezvoltate: Statele Unite, China și Germania:
Statele Unite:
China:
Germania:
După cum vedem în toate cele 3 țări indexul Gini a crescut în ultimele decade.
De altfel, mai multe măsurători din 1820 până în prezent arată că inegalitatea socială a crescut constant la nivel global:
O analiză mai optimistă, din 2013, prevede că lucrurile vor evolua într-o direcție pozitivă, autorul observând o ușoară scădere a curbei între 2000-2010:
Din păcate, datele culese după ultima criză economică au arătat că în urma crizei financiare precedente cei mai mulți milionari și miliardari și-au mărit averile iar indexul Gini a luat-o din nou pe o pantă ascendentă. Opinia mea este că după criza COVID-19 ne vom afla într-o situație și mai complicată, bogații lumii vor acumula din ce în ce mai multă avere, pe când săracii vor săraci din ce în ce mai mult. De ce spun asta?
1) COVID-19 a oficializat remote work (telemunca). În timpul pandemiei unele companii au realizat că iși pot continua afacerile și în condiții de lockdown cu toți angajații acasă. Tool-urile colaborative cum ar fi Zoom, Microsoft Teams, Jira etc facilitează munca de acasă pentru lucrătorii white collars. Patronii și-au dat seama că nu este necesar ca angajații să fie în clădirile de birouri, pot foarte bine să își desfășoare munca și de acasă (acolo unde se poate – în general corporatiștii, white collars workers). Mai mult, compania iși reduce costurile cu utilitățile, chiria, consumabilele etc. Munca de acasă aduce beneficii și angajatului pe termen scurt (mai mult timp petrecut cu familia, se reduce timpul petrecut în trafic, se poate ocupa și de alte hobby-uri pentru care în trecut nu avea suficient timp etc). Cu toate astea, părerea mea este că WFH prelungit deschide cutia Pandorei iar pe termen lung beneficiile pentru angajați vor fi minime. În primul rând, angajatorul nu mai depinde de forța de muncă dintr-o anumită regiune, țară. Dacă până acum, cel puțin în industria IT, în orașele mari, era bătaie pe forța de muncă, angajatul dictând condițiile, de azi înainte angajatorul se poate gândi că la fel de bine cum lucrează cu Ion din București ar putea lucra cu Vasile din Botoșani sau cu Satish din Bangladesh, la cu totul alte costuri. Concluzia mea este că remote work va duce la o scădere a salariilor în toate domeniile.
2) Digitalizarea și automatizarea. Covid-19 a accelerat adopția digitalului și a automatizării. Dacă până acum prezența în online era o opțiune, acum pentru foarte multe afaceri, dacă nu pentru toate, este o necesitate și o luptă pentru supraviețuire. Odată cu digitalizarea se va dezvolta și automatizarea, task-urile repetitive din toate domeniile vor fi complet înlocuite de roboți sau script-uri. Eu sunt într-un domeniu aflat pe val – IT – iar această tendință ne va da ceva de lucru în următorii ani, prevăd o creștere a sectorului și în Romănia și în întreaga lume. Problema este că odată cu digitalizarea și automatizarea vor dispărea o mulțime de joburi din categoria blue collars și chiar din zona funcționarilor. De exemplu, pe viitor nu vor mai exista casieri, front office în bănci, angajați la ghișeele statului (aici va mai dura ceva), șoferi sau angajați în call centers. Totuși, populația aceasta va exista în continuare și va trebui să se ocupe cu ceva.
3) Unele sectoare vor fi afectate pe termen lung și ori se vor reinventa ori vor funcționa la nivel minim. Aici ma gândesc la cei care dețin spații de birouri, săli de conferință, săli pe care le închiriau pentru diverse evenimente, liniile aeriene care iși bazau business-ul exclusiv pe curse aeriene destinate oamenilor de afaceri etc. Cu siguranță și după COVID-19 unele spații de birouri vor rămâne goale iar oamenii de afaceri care înainte de COVID călătoreau frecvent vor realiza că deplasarea nu este neapărat obligatorie și business se poate face și prin telefon sau prin zoom. Mai mult, în epoca pre-COVID, în sectorul bancar din România, a existat și o “cursă a înarmărilor», fiecare bancă deschizând zeci de sucursale în cele mai mici comune. Acum, aceste sucursale se dovedesc inutile, aproape toată lumea fiind nevoită să se mute în on-line (desigur, adopția digitalului in România este mult mai scăzută decât în Europa, dar vom fi nevoiți și noi, în curând, să facem toate plățile on-line). În orice caz, sectorul bancar este amenințat de un adversar mult mai periculos: criptomoneda – Bitcoin, Libra, E-gold etc și de companiile Fintech, cum ar fi Revolut. Prevăd că pandemia va închide 80% din agențiile și sucursalele deschise în anii trecuți. În aceste industrii lucrau zeci de oameni, în orașele mici banca fiind unul din singurii angajatori locali.
4) Afacerile conexe. Sunt multe afaceri care își bazau business-ul pe funcționarea celor de la punctul 3. În această categorie intră toate buticurile, cafenelele, covrigăriile din jurul spațiilor de birouri sau din aeroporturi, organizatorii de evenimente, cei care asigurau diverse servicii pentru compania principală (cum ar fi taximetriștii, paza). Toți aceștia se vor afla într-o situație foarte complicată, business-ul lor fiind strâns legat de afacerea principală. De altfel, m-am plimbat recent prin București printr-o zonă de birouri si 70% din restaurantele, covrigăriile, cafenelele care erau deschise înainte aveau lacătul pe ușă.
5) Educația. Copiii care sunt la școală și au intrat în on-line din martie 2020 reprezintă foarte bine zicala « scapă cine poate ». În Constituția României, la articolul 32 se prevede că:
“Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal şi prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.”
România, și multe alte țări ale lumii, nu este pregătită să susțină învățământul on-line. Doar o parte, cei deja cu o situație materială peste medie, vor reuși să își sprijine copiii în această aventură a învățământului online, cei mulți, fără posibilități, vor pierde un an, doi sau mai mulți de școală, lucru care va adânci inegalitățile sociale și va scădea și mai mult “egalitatea de șanse” pe o piață a muncii din ce în ce mai sofisticată. Cei care vor învăța on-line în mediul rural vor pierde iremediabil anii de școală iar recuperarea va fi aproape imposibilă.
În concluzie, părerea mea e că, din nefericire, COVID-19 va accelera inegalitățile sociale iar în urma pandemiei cei bogați vor deveni din ce în ce mai bogați iar cei săraci vor deveni din ce în ce mai săraci iar indexul Gini se va îndrepta tot mai mult spre 1, așa cum s-a întâmplat și până acum, probabil cu o creștere exponențială în funcție de timp.
