Fotografia de mai jos ilustrează, alături de alte statistici, ceea ce am spus din primăvară: România a reușit o eschivă extraordinară în fața pandemiei, deși erau îndeplinite toate condițiile pentru un dezastru de proporții:
- populație slab informată
- spitale ne-echipate
- zero echipamente + specialiștii de renume mondial al neamului românesc care afirmau că – țineți-vă pălăriile – „Acesta e un virus mai prăpădit. Mult mai agresiv e virusul gripal.”
Cum am reușit să ne ferim? Prin capacitate administrativă la nivelul superior al administrației și prin efortul unora care au cerut închiderea școlilor și măsuri rapide de distanțare socială (în categoria asta intră și yours truly). Privind retrospectiv (cu cifrele de azi pe masă) discutam deunăzi dacă nu cumva toată zbaterea a fost inutilă. Nu, nu a fost inutilă, cu ideile astea așa-zis “neliberale” (apropo, ați observat că s-a umplut lumea de “liberali” în ultimul an?) am salvat multe vieți. Dacă nu luam măsuri, în cel mult o lună sistemul medical era practic infectat și eliminat, am fi avut și la noi piscul de mortalitate care s-a înălțat în alte țări, dar mult mai mare.
Deci, am evitat o calamitate. Am spus de la bun început că lockdown-ul este opțiunea nucleară, o dai și gata, nu poți s-o folosești de 7 ori; ideea este să câștigi timp, să aplatizezi curba, să te pregătești astfel încât să faci mai bine față infectărilor, să aștepți să vezi ce tratamente merg, să speri într-un vaccin. Ar fi fost o calamitate dacă nu făceam asta.
Între timp, unii nu au fost de acord de la bun început cu măsurile dure de distanțare socială, alții au început să se opună pe parcurs. Toată vara am vorbit cu oameni care înjurau guvernul pentru lockdown-ul din primăvară. Acolo unde livram bere îmi povesteau antreprenorii din restaurante ce nemulțumită este lumea, cum se înjură pe la mese.
Este un fapt că românii, în special categoria activă a populației, indiferent ce au crezut inițial, astăzi se opun unor măsuri foarte restrictive. Cred că ne-am obișnuit psihic cu ideea că n-avem ce face, virusul va circula mult și bine, vaccinul vine mai încolo și, mă rog, suntem prea săraci ca să ne permitem atâta preocupare pentru viața fiecăruia.
În viitorul apropiat, statistic vorbind, vom avea un număr mare de decese din cauza covid. Vom traversa și noi ce au experimentat atâtea alte țări mult mai bogate și mai pregătite din punct de vedere uman și material.
În viitorul apropiat, moral vorbind, nu va veni nici o calamitate. Nenorocire e atunci când se întâmplă ceva ce nu îți dorești să se întâmple. Nu e cazul. Azi populația e indiferentă în fața spectrului mortalității covid, nu are rost să ne amăgim singuri. Când scriu aceste rânduri, cu 10 000 de cazuri pe zi, sute de oameni protestează în Piața Victoriei împotriva măștii. Deduc, prin urmare, că nu va veni nici o calamitate.
Și uite așa îmi amintesc de rolul economistului. Economistul nu cercetează preferințele subiective ale publicului, ci le consideră ca date. De exemplu, pe economist nu-l interesează resorturile care îi fac pe oameni să cumpere mai mult lapte; economistul pur și simplu arată care sunt consecințele creșterii cererii de lapte. Așa că mă raportez și eu la preferințele majorității românilor, pe care le iau ca date: dă-l încolo de covid, dom’le, că avem treabă! Așa stând lucrurile, nu pot decât să spun care sunt consecințele acestor preferințe: un mare număr de victime.
Poate că populația simte intuitiv (văzând și experiențele cunoscuților care s-au îmbolnăvit), că în general nu este o mare brânză covid-ul ăsta. În România mor oricum lunar circa 20-25 000 de oameni; anual moare 1,5% din populație. Poate că publicul nu se emoționează la ideea unei creștere cu 10% a mortalității anuale, adică la scenariul a încă vreo 20-30.000 de decese suplimentare.
Politic vorbind, trebuie să ne supunem majorității. În America a ieșit Kamala, în România oamenii “votează” covid, nu restricții. Este necesar să acceptăm situația. Dacă oamenii fac atâta scandal pentru închiderea piețelor ÎNCHISE, câtă vreme acestea sunt ceva rar în România și oricum se pot muta în spațiu deschis fără probleme, așa cum au funcționat atâta amar de vreme, înseamnă că cei preocupați atât de mult de salvarea vieților sunt excesiv de simțitori.
Trebuie să ne păstrăm echilibrul.
