Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană în 2007, PNL adera la familia liberalilor europeni (ALDE), PSD la cea a socialiștilor (S&D), iar PD-ul lui Traian Băsescu devenea vocea creștin-democrată (PPE). Chiar dacă PPE era principala forță din parlamentul european, la Bruxelles se simțea un aer social-liberal, iar o apropiere între S&D și ALDE părea naturală. Întâmplător sau nu, în același an, pe plan național se încheia guvernarea PNL – PD, iar liderul PNL Călin Popescu Tăriceanu își instala un nou guvern cu sprijinul PSD. Între timp, demonizat de trusturile de presă, Băsescu se transforma în inamicul public numărul unu. Astfel, începea să devină evident că PSD și PNL au atât interese comune, cât și pretextul perfect pentru o înțelegere. Ca urmare, n-a fost o surpriză când în 2009, Crin Antonescu (PNL) l-a susținut neinspirat pe Mircea Geoană (PSD) în finala prezidențială, ulterior venind și oficializarea Uniunii Social Liberale în 2011.
Astăzi, la 6 ani după destructurarea USL, pare că sunt premise ca istoria să se repete într-un mod surprinzător. La nivel european, PPE a pierdut constant din putere, punctul culminant fiind alegerile europarlamentare din 2019 când a trebuit să accepte renunțarea la principiul “spitzenkandidat” la presiunile S&D și Renew Europe (fost ALDE). Astfel, pare că social-liberalismul prinde putere. În țară, PNL, astăzi membru PPE, se pregătește să câștige alegerile parlamentare. PSD pare că se pregătește de opoziție, Marcel Ciolacu eliminând contestatarii de pe locurile eligibile ale listelor pentru alegerile parlamentare. Enigma este USR PLUS, membru fondator al Renew Europe. Încă nu este foarte clar planul aripii “liberale”, așa cum este numită intern echipa lui Dan Barna.
După succesul rezultatului, de la alegerile locale din București, pare naturală o coaliție PNL – USR PLUS, în vederea asigurării guvernării. Totuși, devine din ce în ce mai evident că această coaliție nu ar fi o plăcere pentru niciuna dintre părți. Premierul Ludovic Orban chiar a declarat la reuniunea președinției Grupului PPE că scopul PNL este să guverneze alături de alte formațiuni membre PPE, în speță PMP și UDMR. Liderul PNL a revenit ulterior asupra declarației, incluzând și USR PLUS în lista posibililor parteneri, dar mesajul inițial ridică semne de întrebare. Pe de altă parte, USR PLUS a trecut de perioada în care critica punctual PNL și a început atacurile directe la Ludovic Orban, lansând chiar ideea că se va încerca impunerea lui Dacian Cioloș ca premier.
De asemenea, situațiile de la Timișoara și Alba Iulia, unde primarii USR PLUS s-au arătat deschiși să negocieze cu PSD după ce tratativele cu PNL au eșuat, ne arată că în politică se poate orice. Astfel, în funcție de rezultatul alegerilor, o apropiere între “liberalii” de la USR PLUS și social-democrați nu este imposibilă. În condițiile unui scor bun, de peste 15%, USR PLUS devine relevant și este posibil ca varianta Dacian Cioloș să îi obsedeze pe liderii formațiunii. Un refuz categoric al PNL, aflat la un scor cel puțin dublu, de a lua în considerare orice variantă în afară de Ludovic Orban, s-ar putea să-i împingă pe liderii USR PLUS către un Marcel Ciolacu dispus să voteze un guvern USR PLUS pentru posibilitatea nesperată de a-și mulțumi clientela de partid cu sinecuri în eșaloanele inferioare ale administrației publice. În definitiv, asta au făcut și Mircea Geoană în 2007, dar și Liviu Dragnea în 2016 când l-a acceptat pe același Dacian Cioloș ca premier. La polul opus, un USR PLUS sub 10% va avea un statut similar PMP-ului în eventualitatea unei alianțe cu PNL. Astfel, USR PLUS s-ar putea afla în situația de a alege între a renunța la pretențiile disproporționate în raport cu scorul electoral și a face opoziție alături de PSD.
La prima vedere, este greu de crezut că USR PLUS se poate apropia vizibil de PSD pe termen scurt, întrucât nu are, cel puțin la nivel central, un pretext suficient de bun. Totuși, Marcel Ciolacu mimează cât poate de bine reforma, iar USR PLUS a schimbat de mult mesajul anti-PSD din perioada OUG 13 cu cel anti-sistem. Astfel, electoratul va putea fi convins că un compromis cu “sistemul” era inevitabil, iar PSD pur și simplu a fost mai rezonabil decât PNL la negocieri. Totodată, dimensiunea europeană a problemei nu e de neglijat. Abordând temele progresiste într-o manieră moderată, social-liberalismul este la ora actuală principala alternativă la viziunea creștin-democrată. Astfel, o apropiere între USR PLUS și PSD nu ar fi deloc ciudată pe termen mediu și lung.
