Creșterea cu 40 la sută a punctului de pensie de la 1 septembrie este o eroare economică ce va avea consecințe economice și sociale grele. Orice economist adevărat știe acest lucru. Guvernele pot stabili variabilele nominale, dar este sectorul privat cel care stabilește valorile reale. Pentru ca aceste creșteri să fie adevărate și în termeni reali, adică pensiile să poată cumpăra cu 40 la sută mai multe bunuri și servicii, deficitul bugetar ar trebui să nu crească. Asta înseamnă că guvernul ar trebui să extragă resurse din alte locuri pentru a le da pensionarilor. Altfel, creșterea cu 40 la sută a pensiilor nu ar fi nimic altceva decât stabilirea de către parlament a unor noi valori nominale pentru pensii. Nu ar trece mult și sectorul privat ar lua înapoi din această creștere în termeni reali.
Economic vorbind, guvernul nu are cum să compenseze această creștere uriașă pentru a menține deficitul bugetar la niveluri sustenabile. În final, deciziile fiscale se iau în parlament, iar în prezent, guvernul Orban se confruntă cu o majoritatea care susține creșterea de 40 la sută. În consecință, guvernul nu poate controla cheltuielile și, ca urmare, deficitul bugetar va crește. Pentru a face aceste plăți crescute, guvernele vor trebui să se împrumute mai mult. Va crește costul împrumuturilor. Producția de bunuri și servicii este departe de a crește suficient pentru a da substanță materială creșterii cu 40 la sută a pensiilor. Moneda se va deprecia, confiscând din economisirile în lei ale publicului. Pensionarii vor avea o pensie nominal mai mare, dar avuția lor va scădea.
Când știi aceste lucruri – și este cert că economiștii partidelor care susțin creșterea pensiilor știu acest lucru – și totuși continui cu politica de creștere nesustenabilă a pensiilor, generând iluzii pentru pensionari, atunci ai o probemă de morală. Cei ce susțin această creștere cunoscând implicațiile politice favorabile lor și efectele economio-sociale negative majore pentru restul publicului dovedesc ceea ce eu am numit cinism fiscal (sau ipoteza cinismului fiscal).
Pe scurt, ipoteza cinismului fiscal spune că atunci când instituțiile, înțelese ca reguli, sunt slabe, poate exista un partid care alege să guverneze, direct sau prin interpuși, numai în fazele ascendente ale ciclului de afaceri, promovând politici fiscale pro-ciclice, adică mărind deficitele bugetare în perioadele în care nivelul PIB și ratele sale de creștere sunt peste nivelurile lor normale. În aceste condiții, economia nu are nevoie de stimulii respectivi, care nu fac decât să accentueze dezechilibrele economice și financiare. Aceste dezechilibre împiedică politica fiscală să se relaxeze când economia intră în recesiune și are nevoie de stimuli, inclusiv fiscali. Din acest motiv, partidele celelalte ajung să guverneze în recesiune și sunt nevoite să impună corecții economice dure, plătind pentru aceasta prin pierderea de voturi la viitoarele alegeri.
La noi, partidul care a guvernat în virtual toate perioadele bune, direct sau indirect, a fost PSD. Acesta este un fapt. PNȚCD, perceput ca lider al Convenției Democrate din România, și PDL au guvernat în recesiunile care au urmat după ce PSD a promovat politici fiscale pro-ciclice în perioadele bune. Așa au reușit social democrații să contribuie la ieșirea de pe scena politică a celor două partide. Aceasta a fost în general politica PSD în ultimii 30 de ani și nu cred că s-a schimbat ceva care să ducă în prezent la o altă filozofie referitoare la politică fiscală.
Este generalizată ideea că în 2021 economia își va reveni. Aceasta ar fi o veste bună, dacă nu ar determina în planul acțiunii politice o serie de acțiuni cu consecințe economice care, așa cum am spus de la început, ar fi foarte rele.
În primul rând, convingerea că economia va relua creșterea economică în 2021 cu rate înalte este suficientă pentru ca, în virtutea ipotezei cinismului fiscal, PSD să găsească oportună revenirea la guvernare cât mai curând, chiar și în anul recesionist 2020, încă înainte de alegeri, fără a dori însă să dețină postul de prim ministru, deși deține majoritatea în parlament. Pentru atingerea acestui obiectiv, trecerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului, citită pe 20 august în parlament, este esențială. Ea va da ocazia PSD să dețină posturi cheie în guvern, pe care le pot obține pentru că au majoritatea în parlament, fără a dori însă să fie perceput ca fiind liderul unui eventual guvern de coaliție ce va funcționa până la alegeri, probabil în condiții de recesiune. Asta le va permite o implicare mai mare în administrarea treburilor și resurselor publice, fără a suferi o erodare semnificativă prin prezența la guvernare. S-a mai întâmplat așa în recesiunea din 2009, când PSD a intrat în guvern, fără a fi perceput ca lider, alături de PDL, care era perceput ca lider de coaliție de guvernare. Consecința a fost aceea că a apărut o amânare a măsurilor de ajustare necesare și, în consecință, s-a ajuns la tăierea salariilor în iunie 2010. Întregul cost politic a fost plătit de PDL.
În al doilea rând, stimulează PSD și alte partide, sateliți ai săi sau nu, să facă tot ce e posibil pentru creșterea nesustenabilă a pensiilor. Cei ce susțin creșterea pensiilor cu 40 la sută nu au nimic de pierdut. Ei vor câștiga voturi de la cei cărora o creștere cu 40 la sută a pensiilor le determină iluzii monetare. Așa s-ar putea ca PSD și aliații să câștige suficiente locuri pentru a juca un rol important în viitorul parlament. Problema ar apărea doar dacă creșterea cu 40 la sută a pensiilor ar aduce la câștigarea alegerilor parlamentare de către PSD. Atunci creșterea pensiilor cu 40 la sută, a cărei aplicare o sprijină acum, s-ar întoarce împotriva PSD, care va fi nevoit să facă ajustări fiscale, mai ales dacă revenirea economică va fi lentă începând cu 2021. Readucerea finanțelor țării pe o cale sustenabilă, va necesita măsuri dure. Chiar și așa, cu majoritate parlamentară și cu ajutorul creșterii economice, PSD va putea guverna fără ca prețul plătit să fie ieșirea de pe scena politică la alegerile din 2024. Totuși, dacă va apărea o recesiune, conform ipotezei cinismului fiscal PSD va găsi o cale să iasă de la guvernare, lăsând altora sarcina ajustărilor fiscale dure.
Și în cazul în care nu câștigă alegerile, PSD va beneficia de rezultatele cinismului fiscal. Chiar dacă nu din vina lor, exact aceleași probleme referitoare la ajustări fiscale le-ar avea PNL și aliații săi dacă ar câștiga alegerile. O problemă deosebită ar apărea însă pentru PNL dacă ar ajunge să guverneze în recesiune. În acest caz, duritatea ajustărilor fiscale va crește și îi va trebui mult talent PNL-ului, care va fi perceput ca lider al coaliției de guvernare după alegerile parlamentare ce urmează în curând, dar a căror dată depinde de evoluția pandemiei, pentru a evita să aibă soarta PNȚCD și a PDL la alegerile din 2024. Dacă nu-l va avea, democrația și liberalismul din România vor avea de suferit.
Decizia PSD de a susține creșterea pensiilor cu 40 la sută, chiar dacă este clar că această politică este economic greșită, dovedește că deși în interiorul său există forțe care doresc ca partidul să se modernizeze și să nu mai practice cinismul fiscal, ele nu sunt majoritare. Din păcate, cei care dau încă tonul în partid par să îmbrățișeze populismul economic. Cinismul lor fiscal poate fi chiar mai mare decât al celor care au fost majoritari în trecut.
PSD își va alege în curând un președinte și echipa de conducere. Dacă această nouă conducere va reuși să găsească soluția pentru a renunța la practicarea a ceea ce eu am numit cinism fiscal – guvernarea directă sau indirectă numai în perioadele de creștere economică prin promovarea de politici fiscale pro-ciclice – atunci acea echipă va fi făcut un mare serviciu democrației din România. Ar fi ceva similar cu efortul făcut de PSD în perioada 2001-2004, când a înțeles necesitatea integrării României în NATO și, alături de alte partide, a înțeles să contribuie major la atingerea acelui scop
