Înainte ca viețile noastre profesionale să întâlnească blocajul și provocările aduse de criza sanitară, care a dus și la una economică, piața locurilor de muncă se confrunta deja cu o situație specială. Creștea numărul de comentarii pe rețele sociale și în discuții, care prezentau nemulțumiri de pe ambele părți ale baricadei. Cumva paradoxal, ambele părți implicate, angajatori și viitori angajați aveau din punctul lor de vedere, reale motive de a se plânge. Angajatorii strigau că nu găsesc oameni pregătiți iar în același timp, oamenii pregătiți spuneau că nu li se oferă oportunități sau, când apar, nu li se face o ofertă serioasă conform abilităților și experienței. Șocul adus de criza declanșată nu face decât să accentueze diferențele de opinii dintre cele două tabere. Dacă însă există cerere de forță de muncă și în același timp o ofertă pe măsură, mai devreme sau mai târziu, piața asa cum face mereu și natura, se va echilibra.
De cele mai multe ori eu cred că adevărul este la mijloc, cu toții suntem subiectivi și e normal. Deși în teorie folosim sintagma “ne dorim oameni cu atitudine și talent, abilitățile pot fi învățate”, în practică angajatorul vrea oameni pregătiți deja, pe care să îi plătească folosind resurse cât mai puține pentru a primi maxim de câștig. Mai mult decât atât, în ultima vreme se observă un trend, chemăm un profesionist la discuții, aflăm cum ar rezolva el o situație complexă și apoi implementăm fără el. Pentru că un profesionist e scump, dar ideile lui sunt în continuare cele mai bune. Capitalismul și afacerile nu sunt așa simple cum cred unii. În același timp, viitorii posibili angajați spun ca nu sunt recompensați pe măsura abilităților, nu le sunt dezvoltate aceste abilități și că se caută un angajat de 25 de ani, cu 20 de ani experiență și care să accepte un internship neplătit.
Un studiu la nivel european, realizat în urmă cu câțiva ani a prezentat procentele din totalul populației adulte care participă la un program de training anual. România se clasează și aici pe ultimul loc, cu 7%, mult sub media la nivelul Uniunii. Acest studiu poate lămurește decalajul intre nevoia de oameni pregătiți și realitate. Nu mulți adulți participă la programe de pregătire și atunci angajatorul are dreptate, nu se găsesc mulți oameni foarte bine pregătiți. Pe de altă parte însă, apare întrebarea – cine ar trebui să le ofere acestor oameni oportunitățile de dezvoltare? Explicații pentru situația în care se află piața resursei umane au tot fost prezentate, nu ajută pe nimeni să căutăm vinovați sau scuze. Ce ar trebui să ne propunem, dacă îmi permiteți o soluție, este să motivăm mai mulți oameni cu experiență să își spună poveștile celorlalți, să facă oamenii din jur mai buni atât cât putem fiecare dintre noi. Pentru a crește nivelul de pregătire și a crește astfel și nivelul de performanță al organizațiilor.
E deja celebră discuția dintre CFO și CEO referitor la pregătirea oamenilor în care CFO spune “ce se va întâmpla dacă îi pregătim și pleacă?”, iar CEO răspunde “ce ne facem dacă nu îi pregătim și rămân?”. Cred că fiecare dintre noi, companii, angajați, traineri, consultanți, poate chiar și instituții ale statului, ar trebui să ne punem de acord, să construim programe corecte și relevante și să construim noi generații care să ne dea înapoi ceea ce ne dorim de la ei.
Vorbim de câțiva ani în Romania de o scădere a activităților de producție, cu toate astea eu cred despre mine că după experiențele acumulate, profesional și personal, ca om de vânzări sau trainer și consultant sunt, de asemenea, producător. Producător de oameni liberi mai exact, pentru că poveștile mele oferă interlocutorilor încredere, curaj și când e nevoie, momente informative. Interlocutorii mei își pot alege din poveștile mele cheile care deblochează lacătele ce îi țin legați în prejudecăți, scuze și capcane mentale. Aceste chei pot fi unelte, încurajare, informații sau exemple. Important este să existe oportunitatea de a le găsi. E nevoie ca din ce în ce mai mulți profesioniști să intre în această industrie producătoare de oameni liberi, să construim următoarea generație pe fundații mai solide și mai corecte. Eu am înțeles că dacă spui poveștile tale altora, poți să faci o diferență în viețile lor, fără ca tu să pierzi ceva din a ta.
Oamenii pregătiți și cu încredere în forțele lor își cunosc valoarea, oamenii care își cunosc valoarea sunt mai greu de controlat dar în același timp sunt mai eficienți și mai valoroși pentru companie. Cât timp cultura organizațională va fi orientată sau bazată pe control, pe comunicare de sus în jos și pe recrutarea unor oameni care să accepte din ce în ce mai multe compromisuri, nu vom avea organizații cu adevarat puternice. Avem nevoie de echilibru, candidații care au așteptări și cerințe exagerate, fără o pregătire și experiență relevantă nu sunt un lucru pozitiv pe piață. Așa cum nici angajatorii care încearcă să aducă oameni foarte buni pe care să îi plătească sub nivelul pieței, nu fac nimănui un bine. O persoană cu așteptări exagerate va acumula refuzuri care duc la frustrare. Un angajator care nu respectă un candidat aflat într-un moment sensibil cum e cel prezent, îl va pierde la prima ocazie când acesta va găsi o alternativă mai bună.
