O societate bazată pe înțelegerea și respectarea drepturilor naturale așa cum John Locke le definea, respectiv viață, libertate și proprietate, va reuși în orice circumstanțe să prospere. Ce se întâmplă însă atunci când acestea nu mai reprezintă valori fundamentale ale instituțiilor care se presupune că ar trebui să le protejeze?
Anii ‘90 au reprezentat o perioadă tumultuoasă în istoria țărilor est europene în care fiecare a încercat să se elibereze după propriile reguli și pricepere de povara comunismului. Ceea ce ar fi trebuit să fie o rampă de lansare către valorile occidentale s-a transformat într-o stare de confuzie care ne urmărește și 30 de ani mai târziu. Există o teorie conform căreia după ce o societate este eliberată din dictatură după o lungă perioadă de timp, se va simți ”lipsită de speranță” în absența unei figuri autoritare. Prin urmare, în mod contraintutiv dintr-un punct de vedere personal, va căuta să înlocuiască vechiul regim cu un sistem asemănător care să elimine incertitudinea prin prescrierea a ceea ce trebuie să gândească și cum să se acționeze. Se poate înțelege astfel evoluția social-politică post-comunistă și modul în care societatea de astăzi împreună cu instituțiile acesteia nu înțeleg, sau, mai bine spus, refuză să îmbrățișeze esența libertății și obligațiile care apar legate de aceasta.
Am sărbătorit 30 de ani de libertate într-o societate unde Statul este în continuare singurul răspunzător pentru bunăstarea cetățenilor, unde responsabilitatea individuală sună bine ”doar în teorie”, dar nu va fi niciodată posibilă la noi. Libertatea de expresie este tolerată atâta timp cât ”nu deranjezi” autoritatea indiferent de natura acesteia. Asistăm la o sărăcire morală prin care oamenii în mod voit se fac dependenți de Stat și văd în clasa politică o instituție hristică de la care așteaptă mântuire și o viață mai bună.
Dacă până la jumătatea anilor 2000, am trăit într-o perioadă de tranziție economică, în prezent ne aflăm într-o tranziție a valorilor. Din păcate, formele fără fond rămân la fel de actuale. Atunci am avut parte de capitalismul de cumetrie, care, în esență, a fost o formă prin care vechile structuri socialiste și-au împărțit în mod informal resursele economice, sfidând orice formă și principiu al pieței libere și al spiritului antreprenorial. Acum se încearcă occidentalizarea valorilor la nivel de instituții și societate fără a avea o înțelegere mai profundă a acestora. Deși, comparativ cu prima perioadă de tranziție, în prezent avem avantajul de a avea o oarecare formă de experiență, populația adultă este în continuare înlănțuită de vechile metehne moștenite din perioada comunistă.
Atunci când cei care își exercită libertatea sunt asociați unei ”culturi iremediabil compromise” și există semeni care consideră că acțiunea violentă împotriva celor care încearcă să apere libertatea și bunul simț este nu doar binevenită, ci absolut necesară, apare întrebarea încotro ne vom îndrepta? Mirajul de la est este, din păcate, încă tentant pentru o parte din clasa politică și alimentat către populație în mod constant prin frica de necunoscut și de dezlipirea de o zonă de confort materială și spirituală.
În lumina ultimelor evenimente, România are nevoie de o recalibrare a direcției și a poziției către care accede. Ce avem nevoie să înțelegem însă este faptul că Statul nu va fi decidentul suprem cât timp fiecare dintre noi va gândi în mod independent, va interioriza faptul că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta și va acționa în spiritul valorilor liberale.